Ororile Căminului-spital
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus joi, 29 ianuarie 2026, un denunț penal la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, vizând moartea a 497 de minori și a 38 de adulți, beneficiari ai Căminului-spital pentru deficienți nerecuperabili Moreni-Țuicani, în perioada 1970–1997. Denunțul incriminează tratamentele barbare aplicate sistematic copiilor internați, un regim caracterizat prin malnutriție, lipsa asistenței medicale și condiții de trai degradante.
Centrul, amplasat pe dealul Țuicani, la marginea pădurii din Moreni, a funcționat inițial ca spital chirurgical și preventoriu TBC pentru copii, fiind transformat ulterior în centru pentru copii neuropsihici și, în final, pentru „deficienți nerecuperabili”. Datele anchetei arată că în perioada 1985–1989 rata mortalității a depășit frecvent 70% din internări, iar copii proveniți de la leagăne din Arad și Satu Mare au avut cele mai mari șanse de a nu supraviețui. „Fiecare dintre aceste investigații are particularitățile și ororile sale, însă toate au în comun suferința celor care au fost victime ale regimului comunist și ale abuzurilor din acea perioadă. Consider că ceea ce s-a întâmplat cu acei copii din Moreni-Țuicani este absolut inuman și profund condamnabil. Din probele pe care le-am adunat, rezultă clar că acești copii nu aveau nicio șansă de supraviețuire în condițiile în care au fost ținuți și tratați. Suferința lor reprezintă oglinda cruzimii cu care a acționat regimul comunist opresiv”, a declarat dr. Florin Soare, coordonator al investigației.
Ancheta IICCMER a identificat persoane responsabile de decesul minorilor, implicate în organizarea, implementarea și controlul regimului inuman. Denunțul cuprinde șase volume și 1715 file de documente care probează atrocitățile: malnutriția severă a provocat moartea a peste 57% dintre victime, iar bronhopneumoniile au cauzat alte 25% dintre decese. Majoritatea copiilor au murit în primele luni de la internare, confirmând caracterul sistematic al tratamentelor degradante.
Prof.univ.dr. Daniel Șandru, președinte executiv al IICCMER, subliniază: „Solicităm, cu maximă fermitate, procurorilor, să trateze cu celeritate și responsabilitate anchetele inițiate de IICCMER, într-un moment în care România riscă să fie considerată repetentă la examenul justiției de tranziție. Este o prioritate urgentă să vorbim despre dreptate pentru cele peste 15.000 de victime ale Căminelor-spital, copii nevinovați transformați în simboluri ale cruzimii de către regimul ilegitim și criminal comunist. Statul român trebuie să recunoască și să onoreze nu doar memoria celor uciși în aceste locuri, ci și pe cei care au supraviețuit, oferindu-le, ca o formă de reparație morală, statutul de victime ale comunismului”.
Începând cu anul 1966, regimul Ceaușescu a impus politici pronataliste restrictive, care au generat un număr crescut de copii abandonați, orfani sau cu afecțiuni grave. Instituționalizarea copiilor „nerecuperabili” în cămine izolate a fost justificată oficial ca măsură de protecție, însă realitatea era diferită: condițiile de trai erau insalubre, personalul insuficient, iar asistența medicală aproape inexistentă. Mulți copii perfect sănătoși fizic și psihic au devenit victime ale tratamentelor barbare, dezvoltând deficiențe severe.
Centrul de la Moreni-Țuicani, ca și alte cămine-spital din țară, a funcționat ca un adevărat loc de exterminare. Dintre cei 134 de copii transferați de la Leagănul din Arad în perioada 1985–1989, 75% și-au pierdut viața în primele luni. Situația era similară pentru copiii veniți de la Satu Mare: din 54 de copii, 41 au murit, majoritatea din cauza malnutriției.
Venirea misiunilor umanitare după 1990, inclusiv vizita Maicii Tereza, care a preluat 63 de copii pentru un adăpost special, a demonstrat că intervenția minimală în alimentație și asistență medicală a salvat vieți. Acești copii au fost ulterior adoptați în Occident. „Această realitate trebuie să fie cunoscută și transmisă generațiilor viitoare, pentru ca asemenea orori să nu se mai repete niciodată”, subliniază Prof. Șandru.
Conform IICCMER, probele denunțului, ce conturează regimul „atroce” la care au fost supuși minorii internați în Căminul-spital pentru deficienți nerecuperabili Moreni-Țuicani, susțin existența unor rele tratamente care au dus la eliminarea fizică în perioada 1970 - 1997 a 497 minori și a unui număr de 38 de beneficiari care au depășit vârsta de 18 ani. Aproape 60% dintre cei internați în perioada 1970 - 1997 și-au pierdut viața în condiții inumane, iar cei care au reușit să supraviețuiască au rămas cu sechele fizice și psihice care i-au urmărit întreaga viață. Doar în intervalul 1985 - 1989, 336 de minori și-au pierdut viața.
Așadar, peste 60% din totalul deceselor s-au înregistrat în numai 5 din cei 27 de ani de funcționare, a subliniat sursa citată.