Rusia a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru alegeri

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 2 minute

Pe scurt

Președintele R. Moldova, Maia Sandu, a declarat că Rusia a cheltuit 2% din PIB-ul țării pentru a vicia alegerile parlamentare din 2025. Sandu a evidențiat eforturile instituțiilor moldovenești de a contracara influența rusă și a reafirmat angajamentul pentru integrarea europeană.

EN

Brief

Moldovan President Maia Sandu claims that Russia spent 2% of Moldova's GDP to undermine the 2025 parliamentary elections. She emphasized the resilience of Moldovan institutions against Russian interference and reaffirmed the country's commitment to European integration.

Rusia a cheltuit 2% din PIB-ul Moldovei pentru alegeri
Sursa foto: stirileprotv.ro

Declarații Maia Sandu

Moscova a cheltuit circa 2% din Produsul Intern Brut al Republicii Moldova (ceea ce reprezintă circa 7 miliarde lei moldoveneşti) pentru a vicia alegerile parlamentare din 2025, potrivit unei declaraţii făcute de preşedintele R. Moldova, Maia Sandu, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele Poloniei, Karol Nawrocki, a relatat portalul Deschide.md, preluat de Agerrpes.

„Estimăm că Rusia a cheltuit aproape 2% din PIB-ul Moldovei pentru a vicia alegerile noastre parlamentare din 2025 – prin manipulare informaţională coordonată, atacuri cibernetice, finanţare ilicită a partidelor politice, acte de sabotaj, proteste plătite şi tentative deliberate de a provoca violenţă pe străzile noastre”, a declarat Maia Sandu în conferinţa de presă susţinută la Varşovia, unde întreprinde o vizită de lucru, la invitaţia omologului său polonez.

Pe parcursul a trei ani electorali consecutivi, instituţiile publice, media şi cetăţenii Republicii Moldova au rezistat ferm în faţa unei ingerinţe ruse sistematice şi fără precedent, a afirmat Maia Sandu, subliniind că această presiune nu a întors Republica Moldova din drum.

„Dimpotrivă, ne-a consolidat direcţia. Am accelerat reformele, am întărit instituţiile şi ne-am aliniat mai profund la standardele Uniunii Europene”, a adăugat ea.

Totodată, Maia Sandu a evidenţiat sprijinul Poloniei pentru consolidarea rezilienţei Republicii Moldova, reafirmând angajamentul ferm al republicii pentru integrarea europeană.

Preşedintele moldovean a subliniat că „aderarea la Uniunea Europeană reprezintă cea mai clară garanţie de securitate, democraţie şi libertate pentru Republica Moldova”.