Reumplerea și producția de energie
Procesul de golire controlată a lacului de acumulare Vidraru, unul dintre cele mai mari și mai cunoscute din România, a fost în mare parte finalizat. Potrivit Hidroelectrica, nivelul apei mai poate scădea punctual cu câțiva metri sub cota actuală, în funcție de condițiile meteo, însă etapa principală a fost încheiată. Reumplerea lacului este programată să înceapă în aprilie 2026, iar nivelul minim de exploatare ar urma să fie atins în toamnă. Tot atunci este estimată și reluarea producției de energie electrică. "Procesul de coborare controlată a nivelului apei din lacul de acumulare Vidraru pentru începerea retehnologizării a fost finalizat", a transmis Hidroelectrica, la solicitarea Economica. Compania precizează că, în perioada ianuarie–martie 2026, se desfășoară lucrări asupra unităților tehnice amplasate la baraj, intervenții care impun menținerea lacului la un nivel scăzut. "În prezent, în perioada ianuarie–martie 2026, se desfășoară lucrările asupra unităților tehnice amplasate la baraj, intervenții care necesită menținerea lacului la un nivel scăzut, sub cel actual pentru a putea fi realizate în condiții de siguranță, cota urmând a avea variații de ordinul a câtorva metri, funcție de evoluția temperaturilor și precipitațiilor, cota fiind la ora actuală aproximativ cu 7 m peste cea aprobată în programul de golire în această etapă", arată Hidroelectrica.
Deși reumplerea lacului este programată pentru luna aprilie, lucrările de retehnologizare ale hidrocentralei subterane vor continua și după această dată. "În perioada ianuarie–martie 2026, lucrările se concentrează asupra unităților tehnice amplasate la baraj, intervenții care trebuie realizate în condițiile menținerii lacului la un nivel scăzut, în vederea asigurării siguranței atât a personalului de reparații, cât și a echipamentelor nou montate", a mai transmis compania. "Începând cu luna aprilie 2026, este prevăzută demararea reumplerii lacului de acumulare. În paralel, lucrările de retehnologizare a centralei subterane Vidraru continuă conform planificării, fiind realizate etapizat, hidroagregat cu hidroagregat, pentru a permite reluarea și menținerea producției de energie electrică în condiții de siguranță", precizează Hidroelectrica.
Potrivit estimărilor actuale, nivelul minim de exploatare al lacului Vidraru va fi atins în toamna anului 2026, iar revenirea la nivelul cu care publicul era obișnuit înainte de golirea istorică ar putea dura cel puțin un an. "Procesul de reumplere a lacului de acumulare Vidraru este programat să înceapă în luna aprilie 2026, imediat după finalizarea lucrărilor asupra unităților tehnice de la baraj, care necesită menținerea lacului la un nivel scăzut. Durata efectivă a acestui proces depinde în mod direct de regimul hidrologic și de condițiile de hidraulicitate care se vor înregistra pe parcursul anului 2026", a explicat Hidroelectrica. Compania estimează că, "în condițiile unei hidraulicități de 80% din media multianuală, nivelul minim de exploatare al lacului să fie atins în jurul lunii octombrie 2026". Reprezentanții Hidroelectrica subliniază că umplerea lacului va fi influențată direct de debitele și precipitațiile din bazinul hidrografic al râului Argeș.
Reluarea producției de energie electrică la hidrocentrala Vidraru este strâns legată de finalizarea lucrărilor de siguranță ale barajului și de procesul de reumplere controlată a lacului. "În funcție de regimul hidrologic estimat pentru anul 2026, Hidroelectrica anticipează că, în luna octombrie 2026, va fi atins un nivel al lacului suficient pentru demararea testelor de repornire a centralei hidroenergetice Vidraru", transmite compania. "Ulterior, în luna noiembrie 2026, este avută în vedere repunerea în funcțiune a trei hidroagregate, în timp ce al patrulea hidroagregat va continua să fie în proces de retehnologizare, conform graficului de execuție. Această etapizare permite reluarea graduală a producției de energie electrică, în condiții de siguranță și stabilitate operațională", mai arată Hidroelectrica.
Lucrările de retehnologizare a hidrocentralei Vidraru au început în noiembrie 2024, după ce Hidroelectrica a atribuit, în vara aceluiași an, un contract de aproximativ 200 de milioane de euro. Investiția este una dintre cele mai importante și strategice din infrastructura energetică a României. Procesul de golire controlată a lacului a început la 1 august, fiind estimat inițial să se încheie la 28 februarie 2026. În noiembrie 2024, compania Electromontaj, liderul consorțiului care execută lucrările de modernizare, a anunțat demararea efectivă a intervențiilor la hidrocentrală.
Proiectul „Retehnologizarea AHE Vidraru” implică, în principal, realizarea lucrărilor de montaj pentru întreg ansamblul de echipamente mecanice și electrice aferente uvrajelor amenajării, precum și integrarea instalațiilor deja modernizate. De asemenea, se vor realiza lucrări de construcții și instalații aferente construcțiilor hidrotehnice existente în vederea consolidării acestora în conformitate cu normativele de construcții în vigoare, lucrări de reparații ale structurii de rezistență, și implementarea unui sistem automat de comandă pentru funcționarea eficientă a echipamentelor.
Această modernizare se aliniază standardelor secolului 21 și va crește semnificativ eficiența și siguranța infrastructurii energetice din România.