Confruntare în Liga Campionilor
Cristian Chivu, antrenorul echipei Inter Milano, a lăudat tânărul său coleg Mikel Arteta, antrenorul echipei Arsenal, înainte de confruntarea din Liga Campionilor, programată marți, 20 ianuarie 2026, pe terenul formației italiene. "Arteta este un antrenor tânăr, dar suficient de experimentat și ambițios. Îl admir pentru identitatea pe care a imprimat-o echipei sale și încerc să învăț de la el, ca și de la toți colegii buni din fotbalul european", a declarat Chivu la conferința de presă premergătoare meciului.
Chivu a subliniat că Inter va aborda partida cu responsabilitate și maturitate, dar este conștient de valoarea adversarului. "Întâlnim cea mai puternică echipă din Europa, alături de Bayern, dar ne-am obișnuit să tratăm toate meciurile la fel, unul câte unul. Un club ca Inter nu își permite niciodată să scadă nivelul de concentrare și trebuie să dea mereu maximum, indiferent de adversar", a spus tehnicianul român.
Referitor la obiectivele echipei, Chivu a afirmat că Inter vizează calificarea directă în optimile Ligii Campionilor. "Vrem să rămânem între primele opt pentru a merge direct mai departe și pentru a spulbera acest tabu despre care se tot vorbește", a adăugat el, făcând referire la dificultățile Interului în meciurile mari.
Antrenorul român a explicat și ce va conta în confruntarea cu londonezii. "Este nevoie de curaj și atenție. Cheia este să greșim cât mai puțin. Trebuie să fim responsabili în toate situațiile. Arsenal este foarte puternică la fazele fixe, dar probabil și ei sunt îngrijorați, pentru că și noi marcăm mult din astfel de momente", a menționat Chivu.
În ceea ce privește lotul echipei, Chivu a dat asigurări că Lautaro Martinez va fi apt de joc, în ciuda faptului că a menajat la un antrenament. Meciul dintre Inter și Arsenal este programat marți, de la ora 22:00, pe terenul formației italiene, și promite a fi unul tensionat.
Pe de altă parte, Liga Campionilor revine marți și miercuri cu meciurile din etapa a 7-a a grupei principale, în care Inter va primi vizita lui Arsenal, liderul din Premier League. Antrenorul lui Inter, Cristian Chivu, a declarat că Arsenal și Bayern Munchen sunt în prezent cele mai bune două echipe din Europa, dar a adăugat că nerazzurri "nu au pierdut deja" împotriva londonezilor.
Nerazzurri au câștigat primele patru meciuri din faza grupei, dar au pierdut pe următoarele două în fața lui Liverpool, acasă, și a lui Atletico Madrid, în deplasare. Marți, ei vor înfrunta o echipă Arsenal care a câștigat cinci meciuri din șase în Europa în acest sezon, marcând 17 goluri și primind doar unul. "Întâlnim o echipă puternică, una dintre cele mai bune din Europa, nu doar acum, ci și în ultimii ani", a declarat Chivu pentru Sky Sport Italia.
Programul meciurilor de marți este următorul: Kairat Almati - Club Brugge la ora 17:30, Bodo/Glimt - Manchester City la ora 19:45, iar de la ora 22:00, FC Copenhaga - Napoli, Inter Milano - Arsenal, Olympiacos - Bayer Leverkusen, Real Madrid - AS Monaco, Sporting Lisabona - Paris Saint-Germain, Tottenham - Borussia Dortmund, Villarreal - Ajax.
Miercuri vor avea loc meciurile Galatasaray - Atletico Madrid, ora 19:45 - meci arbitrat de Istvan Kovacs, Qarabag - Eintracht Frankfurt, ora 19:45, iar de la ora 22:00, Atalanta - Athletic Club, Chelsea - Pafos, Bayern Munchen - Union Saint-Gilloise, Juventus - Benfica, Newcastle United - PSV Eindhoven, Olympique Marseille - Liverpool, Slavia Praga - FC Barcelona.