Universitatea de Medicină răspunde acuzațiilor
Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova a anunțat că a încheiat ancheta privind scandalul legat de presupusele diplome false ajunse la medici români, precizând că rezultatele arată că acestea au fost emise conform legii. Conform unui comunicat emis pe 15 ianuarie 2026, universitatea a desfășurat o investigație internă între 4 noiembrie 2025 și 12 ianuarie 2026, având drept scop examinarea informațiilor apărute în spațiul public referitoare la desfășurarea studiilor postuniversitare de rezidențiat ale cetățenilor străini. „În urma verificărilor efectuate, Comisia a constatat că diplomele de rezidențiat eliberate de USMF Nicolae Testemițanu, inclusiv cele vizate în materialele de presă, sunt valide din punct de vedere juridic și au fost eliberate în conformitate cu cadrul legal în vigoare”, a declarat instituția de învățământ superior.
De asemenea, rezultatele evidențiază necesitatea îmbunătățirii procedurilor interne și a consolidării mecanismelor de control, în vederea asigurării calității procesului educațional. În aceeași lună în care a fost inițiată ancheta, Centrul Național Anticorupție (CNA) de la Chișinău a deschis o investigație în acest caz, în urma unei plângeri depuse de Emil Ceban, noul ministru al Sănătății din Republica Moldova, care până de curând a condus universitatea ce ar fi emis diplomele false. Acesta a oferit anterior explicații publice în acest caz, recunoscând că diplomele au fost semnate de el, dar au fost oferite în baza unui „dosar complex”. „Am semnat diplomele în baza informațiilor oferite în dosar. Dacă se va constata de autoritățile române că anumite documente eliberate de instituțiile din România nu corespund cerințelor, este nevoie ca USMF să revadă dosarele și să verifice minuțios toate documentele atașate de medicii rezidenți din România la dosarul individual”, a notat acesta pe pagina sa de Facebook.
„Adevărul” a încercat să afle detalii despre investigația CNA, însă reprezentanții instituției nu au răspuns până la difuzarea acestui articol. Scandalul privind diplomele a izbucnit după ce, în data de 5 noiembrie 2025, procurorii și polițiștii au efectuat 14 percheziții în București și în mai multe județe din România, într-un dosar care vizează infracțiuni de înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, potrivit Parchetului General. Ancheta îi vizează pe mai mulți medici care au solicitat Ministerului Sănătății recunoașterea titlurilor de medic specialist obținute la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău, depunând diplome de absolvire a rezidențiatului pentru specialități precum medicina de urgență, ortodonția, chirurgia plastică și estetică, imagistica medicală, chirurgia dento-alveolară și parodontologia. Însă procurorii suspectează că rezidențiatul nu a fost efectuat în realitate, deoarece medicii se aflau în aceeași perioadă în România, unde lucrau cu normă întreagă și erau salarizați.
Republica Moldova. Diplomele de rezidențiat eliberate de Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” mai multor medici din România, aflate în centrul unui scandal public declanșat după investigații inițiate peste Prut, sunt valide din punct de vedere juridic. Aceasta este concluzia Comisiei de anchetă instituite la nivelul universității, care a publicat raportul final pe 15 ianuarie 2026. Potrivit USMF, verificările au fost declanșate ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public privind modul de desfășurare a studiilor postuniversitare de rezidențiat ale cetățenilor străini și respectarea procedurilor academice și administrative prevăzute de legislația în vigoare. „În urma verificărilor efectuate, Comisia a constatat că diplomele de rezidențiat eliberate de USMF Nicolae Testemițanu, inclusiv cele vizate în materialele de presă, sunt valide din punct de vedere juridic și au fost eliberate în conformitate cu cadrul legal în vigoare”, se menționează în raportul Comisiei de anchetă.
Universitatea precizează că, pe parcursul investigației interne, au fost analizate documente academice și administrative, procedurile de admitere la rezidențiat, participarea rezidenților la instruirea teoretică și practică, precum și modalitatea de evaluare academică și finalizare a studiilor. De asemenea, Comisia a examinat dosarele rezidenților înmatriculați în perioada 2020–2025 și a organizat ședințe de lucru cu persoanele responsabile de procesul educațional și administrativ din cadrul instituției. În același timp, raportul atrage atenția asupra necesității îmbunătățirii unor proceduri interne și a consolidării mecanismelor de control, în scopul creșterii calității și transparenței procesului educațional. „Conducerea Universității tratează cu maximă responsabilitate concluziile și recomandările Comisiei și va întreprinde măsurile necesare pentru implementarea acestora”, transmite USMF într-un comunicat oficial.
Comisia de anchetă a fost constituită printr-un ordin al rectorului USMF „Nicolae Testemițanu” din 4 noiembrie 2025, iar termenul de activitate a fost ulterior prelungit până la 12 ianuarie 2026, pentru a permite examinarea completă a tuturor dosarelor și procedurilor vizate. Cazul diplomelor de rezidențiat a ajuns în atenția publică în toamna anului 2025, după ce autoritățile din România au anunțat inițierea unor investigații penale în privința mai multor medici care ar fi obținut titlul de specialist în Republica Moldova, fără a desfășura integral stagiile de rezidențiat prevăzute de lege. Suspiciunile formulate de anchetatorii români au vizat, în special, cetățeni români care ar fi fost angajați cu normă întreagă în spitale din România în perioada în care figurau oficial ca rezidenți la Chișinău. În acest context, Ministerul Sănătății de la Chișinău a anunțat că a solicitat clarificări instituționale din partea USMF și a sesizat Centrul Național Anticorupție, pentru a verifica legalitatea procedurilor de studii postuniversitare. USMF a respins încă de la început acuzațiile de fals, afirmând că diplomele nu pot fi eliberate în afara cadrului legal, întrucât toate etapele – admiterea, instruirea, evaluarea și absolvirea – sunt documentate și supuse monitorizării instituționale.
Conducerea universității a subliniat că unele situații invocate în spațiul public țin de particularități ale organizării rezidențiatului, inclusiv de perioadele afectate de pandemia COVID-19, când o parte dintre activitățile teoretice au fost adaptate sau desfășurate în regim special, conform reglementărilor în vigoare la acel moment.