Consecințe posibile ale unei intervenții
Riscă dacă reprezintă subiectul principal al acestui articol. Liderii Iranului sunt îngrijorați de implicațiile raidului american din Venezuela de weekendul trecut și se întreabă dacă Republica Islamică este pregătită să cadă sub un impuls extern din partea SUA sau a Israelului.
Aceste două regimuri profund nepopulare, iranian și venezuelean, s-au unit datorită ostilității lor față de SUA încă din anii 1980 și, cel mai recent, datorită nevoii lor comune de a ocoli sancțiunile energetice, scrie Bloomberg.
Este posibil ca extragerea forțată a președintelui Nicolas Maduro din Caracas la New York de weekendul trecut să fi pus în pericol încă o verigă din rețeaua de alianțe a Teheranului, care se micșorează rapid.
Un redactor de la ziarul iranian Javan, de linie dură, a subliniat într-un articol că "Iranul nu este comparabil - Nu vă pierdeți timpul" că țara sa nu poate fi tratată la fel ca Venezuela.
Regimul de la Teheran nu se teme atât de o intervenție directă a forțelor speciale americane, cât de propria fragilitate internă. Conducerea clericală, îmbătrânită și rigidă, este asediată de valuri succesive de proteste populare, reprimate sângeros prin sute de execuții și mii de arestări.
În acest context tensionat, avertismentul lui Donald Trump privind o posibilă intervenție a SUA în cazul continuării masacrelor adaugă o presiune externă critică.
Deși Ali Khamenei a supraviețuit crizelor trecute — de la „Revoluția Verde” din 2009 până la revoltele recente cauzate de penuria de resurse și prăbușirea nivelului de trai — actuala defensivă a regimului este mult mai vulnerabilă. Această slăbiciune este accentuată de eșecurile strategice de pe „Axa Rezistenței” (Siria, Gaza, Liban) și de vulnerabilitatea demonstrată în fața atacurilor aeriene coordonate de Israel și SUA.
Dincolo de criza politică, Iranul se confruntă cu un dezastru financiar provocat de ambiții geopolitice costisitoare. Miliardele de dolari pompate în programul nuclear și în susținerea regimului Assad sau a grupării Hezbollah nu au generat stabilitate, ci pierderi masive.
Mai mult, investițiile ineficiente în state precum Venezuela — unde s-au irosit până la 4 miliarde de dolari în proiecte de infrastructură și rafinării — au secătuit bugetul țării, lăsând populația să suporte costurile unei strategii globale falimentare.
„Acum, se deviază și mai mulți bani și atenție de la economia civilă, în timp ce IRGC se grăbește să reconstruiască apărarea aeriană și stocurile de rachete distruse de atacurile aeriene israeliene și americane de anul trecut”, notează analiza Bloomberg.
Experiențele recente din Iran și Venezuela demonstrează că supraviețuirea regimurilor autoritare depinde critic de loialitatea aparatului de securitate, prăbușirea acestora survine doar atunci când forțele de ordine refuză să mai recurgă la violență extremă pentru a conserva puterea.
În acest context, amenințările lui Donald Trump pun Teheranul într-o postură delicată: dacă Ali Khamenei va percepe avertismentele americane ca fiind credibile, capacitatea sa de a reprima brutal viitoarele proteste ar putea fi paralizată de teama unei represalii externe directe. Astfel, limitarea forței brute în fața unor revolte prelungite ar putea expune vulnerabilitățile fatale ale sistemului clerical.
O intervenție militară externă riscă să producă efectul de „raliere în jurul steagului”, oferind regimului pretextul ideal pentru a invoca patriotismul și a-și consolida controlul. Teheranul a demonstrat deja abilitatea de a instrumentaliza simbolurile naționaliste persane pentru a mobiliza populația în momente de criză.
Mai grav, vidul de putere lăsat de o eventuală prăbușire a clerului nu garantează o tranziție spre democrație. Există un risc major ca locul teocrației să fie luat de un regim militar condus de Corpul Gărzilor Revoluției Islamice (IRGC) — o structură la fel de ostilă Occidentului, dar mai puțin limitată de dogmele religioase. Într-un astfel de scenariu, Iranul ar putea aluneca rapid spre un război civil prelungit sau spre o dictatură militară pură, complicând și mai mult stabilitatea regională.
După cum spunea Napoleon: „Nu ar trebui să intervenți niciodată în timp ce un adversar greșește”.
Strategia americană din Venezuela ar putea fi eficientă acolo, dar repetarea ei în Iran riscă să producă efecte neașteptate și dăunătoare.