Critică și soluții radicale
Șerban Iosifescu, expert în educație și fost președinte al Agenției Române de Asigurare a calității în școli, a propus, în cadrul unei analize publicate recent, desființarea Ministerului Educației și Cercetării (MEC) din vara anului 2026. În acest context, el a comentat și demisia lui Daniel David din funcția de ministru al Educației, afirmând că aceasta reflectă o imagine foarte negativă, comparabilă cu cea a predecesoarei sale, Suzana Gâdea. Iosifescu a subliniat că situația actuală este rezultatul unei culturi organizaționale stagnante și a unei rezistențe sistemice la schimbare în cadrul ministerului.
„Este un sistem care nu se mai poate reforma din interior. Avem nevoie de o resetare completă”, a declarat Iosifescu, evidențiind că actuala structură a MEC este incapabilă să genereze schimbări semnificative. Potrivit expertului, aceasta este caracterizată de două trăsături principale: o capacitate excesivă de adulație și o rezistență acerbă față de schimbare, care, în opinia sa, se manifestă prin „sabotaj instituțional”. Acesta a subliniat că, de fiecare dată când un nou ministru preia funcția, se creează o așteptare nerealistă că acesta va aduce reforme esențiale.
Iosifescu a detaliat planul său de reformă, propunând desființarea MEC pe 31 august 2026, urmată de crearea unui nou minister, intitulat Ministerul Instrucțiunii Publice, începând cu 1 septembrie 2026. Aceasta ar implica o restructurare completă a personalului și a modului de funcționare al instituției. Conform propunerilor sale, angajații actuali ai MEC care au statut de funcționari publici vor fi transferați la Agenția Națională a Funcționarilor Publici, în timp ce cei care dețin posturi didactice vor avea posibilitatea de a reveni la catedră.
O altă componentă esențială a planului lui Iosifescu este organizarea unui concurs public pentru ocuparea tuturor posturilor din noul minister, proces care ar urma să se desfășoare între 1 martie și 1 august 2026. Această procedură ar fi externalizată către o entitate independentă, selectată printr-un proces de achiziție publică, pentru a asigura transparența și corectitudinea selecției.
Criticii acestei inițiative argumentează că desființarea MEC ar putea crea un haos temporar și că o reformă de acest fel necesită un plan detaliat și bine structurat. De asemenea, unii experți în educație subliniază că, în loc să distrugă o instituție existentă, ar fi mai util să se implementeze reforme directe și să se sprijine dezvoltarea profesională a cadrelor didactice, ceea ce ar putea duce la o îmbunătățire graduală a sistemului.
În contrast, susținătorii lui Iosifescu cred că măsurile propuse sunt necesare pentru a depăși stagnarea actuală și a răspunde nevoilor actuale ale elevilor și profesorilor. Aceștia argumentează că un nou minister, cu o echipă bine pregătită și o viziune clară, ar putea aduce o schimbare semnificativă în educația românească.
În ceea ce privește contextul european, este important să observăm că multe țări din Uniunea Europeană au implementat reforme similare în sectorul educațional, iar unele dintre acestea au avut succes în creșterea calității educației prin restructurarea ministerelor de resort. De exemplu, Finlanda a reformat sistemul său educațional în anii 1970, concentrându-se pe autonomie și responsabilitate la nivel local, ceea ce a dus la rezultate remarcabile.
În concluzie, planul lui Șerban Iosifescu pentru desființarea Ministerului Educației și Cercetării și înființarea unui nou minister ridică întrebări provocatoare privind viitorul educației în România.
Cu toate că propunerile sale ar putea aduce o schimbare radicală, este esențial ca implementarea lor să fie bine planificată și să existe un consens mai larg în rândul factorilor de decizie și al comunității educaționale pentru a asigura succesul acestor reforme.