Riscurile unei confruntări între Rusia şi NATO rămân semnificative

Riscurile unei reprezintă subiectul principal al acestui articol. De câteva săptămâni încoace, liderul rus Vladimir Putin a făcut mai multe declarații în care a îmbinat asigurările cu amenințările la adresa Europei.

De exemplu, pe 3 decembrie, cu o zi înainte de a-l primi pe emisarul american pentru misiuni de pace Steve Witkoff, liderul de la Kremlin a susținut că nu intenționează să intre într-un război cu Europa, dar s-a declarat pregătit „chiar acum” pentru un astfel de scenariu. Europa „nu are o agendă de pace; este de partea războiului”, a spus Putin, asta deși armata rusă lansează zilnic rachete și drone împotriva Ucrainei, iar liderul rus poate opri în orice moment luptele doar cu un simplu ordin de retragere a trupelor.

Liderul de la Kremlin a avertizat anterior Europa „cu contramăsuri” dacă își va continua planul de reînarmare, menit să asigure o protecție în plus statelor membre UE și să descurajeze o nouă agresiune militară rusă pe viitor. Apoi Putin a poziționat Rusia ca așa-zisă victimă care merită tot și a cerut „respect” din partea Europei față de dorințele sale, în caz contrar riscând „un conflict armat la scară largă”.

Declarații în acest sens, care îmbină victimizarea, lansarea unor acuzații nefondate, amenințările și asigurările de neagresiune, au fost formulate și de alți oficiali ruși de rang înalt, printre care ministrul de externe Serghei Lavrov și vicepreședintele Consiliului de Securitate de la Moscova Dmitri Medvedev.

La nici trei zile de la ultima victimizare agresivă a lui Vladimir Putin, a venit rândul viceministrului de externe Serghei Riabkov să continue retorica. „Noi cu siguranţă nu avem niciun plan de a ataca ţările UE şi NATO. Rusia nu urmăreşte scopurile agresive pe care unii spun că le urmăreşte”, a spus Riabkov la o dezbatere intitulată „Stabilitate (Non-)Strategică 2025. Un an în securitatea internațională”, organizată la clubul de discuții Valdai și preluată de toată propaganda Kremlinului, printre care agențiile de presă TASS și Interfax.

Riabkov a pretins că regimul de la Moscova „este chiar pregătit să înscrie juridic acest lucru într-o posibilă soluţie la actuala criză, care să aibă la bază principiul securităţii egale şi indivizibile”.

Într-un final, viceministrul rus a reluat victimizarea clasică precum că Rusia se simte amenințată și Europa nu este dispusă la o „arhitectură care să nu fie împotriva” ei, după care a trecut la partea legată de amenințare punând-o pe umerii părții considerate drept adversar: „Riscurile unei confruntări între Rusia şi NATO rămân semnificative, din cauza acţiunilor inadecvate şi ostile ale ţărilor europene”.

Riabkov nu a putut să-și încheie discursul fără a face noi încercări de decuplare a Europei de Statele Unite. În timp de Kremlinul respinge orice compromis și insistă să i se dea curs cererilor maximaliste, în pofida faptului că este parte agresoare în Ucraina, acuză în același timp Europa că sabotează procesul de pace dorit de președintele american Donald Trump și o eventuală normalizare a relațiilor între Moscova și Washington.

„Observăm progrese lente. Dar acestea sunt însoțite de încercări extrem de nefaste și rău intenționate din partea unui grup influent de state de a torpila aceste eforturi și de a zădărnici procesul diplomatic”, a spus viceministrul rus de externe, referindu-se la posibila normalizare a relațiilor ruso – americane.

O înțelegere ruso – americană asupra Ucrainei „este lucrul de care se tem mult adversarii noștri de la Bruxelles și din mai multe capitale europene, care, nici în cele mai rele coșmaruri ale lor nu-și pot imagina rezultatele la care noi lucrăm”, a insistat el. „Vom continua să avansăm în această direcție, fără a ne relaxa eforturile”, chiar dacă Europa încearcă să „împiedice” o apropiere a pozițiilor între Rusia și Statele Unite și „însănătoșirea relațiilor ruso – americane”, a adăugat Riabkov, lăudându-l și el pe președintele american Donald Trump.

Regimul de la Moscova nu caută o cooperare pe bază de „egalitate”, ci să domine o zonă cât mai extinsă în care să-și impună politicile. Înainte de lansarea invaziei la scară largă din Ucraina, Kremlinul a cerut retragerea NATO din țările din Europa Centrală și de Est care s-au aflat sub influența Uniunii Sovietice în perioada Războiului Rece. Prin urmare, toate propunerile de pace care să prevină un astfel de scenariu sunt interpretate de Kremlin ca fiind „rele”.

În ceea ce privește „garanțiile juridice în scris”, astfel de formulări nu prezintă încredere. Din punct de vedere istoric, Rusia nu a respectat acordurile și nici tratatele internaționale. Cel mai elocvent caz este cel al Memorandumului de la Budapesta, în baza căruia Ucraina a renunțat la arme nucleare în schimbul unor garanții asupra suveranității, integrității teritoriale și independenței sale. Putin a încălcat definitiv tratatul prin anexarea Crimeei în 2014 și lansarea războiului.

Un alt caz este obligativitatea asumată de Rusia la Istanbul, în 1999, cu privire la retragerea soldaților săi de ocupație și a armamentului din Transnistria, o regiune separatistă din estul Republicii Moldova.

La 26 de ani distanță, Rusia refuză să-și onoreze angajamentele.