Controverse și proteste locale
După mai bine de doi ani de demersuri, proiectul imobiliar promovat de Jared Kushner în centrul Belgradului a devenit unul dintre cele mai controversate subiecte din Serbia. Inițiativa ginerelui președintelui american Donald Trump a provocat tensiuni politice și a scos mii de oameni în stradă. Proiectul prevede transformarea fostului complex al Statului Major al armatei iugoslave (o clădire-simbol distrusă parțial în bombardamentele NATO din 1999) într-un ansamblu de turnuri și un hotel de lux sub marca Trump. Pentru o parte a societății sârbe, situl are o încărcătură istorică și identitară puternică, ceea ce face planul de redezvoltare extrem de sensibil. Un hotel Trump în centrul Belgradului este „înaltă trădare”, spune opoziția.
Demersurile guvernului președintelui Aleksandar Vucic de a elimina protecția de patrimoniu a clădirii au provocat un val de reacții. Mii de oameni au ieșit în stradă, iar studenți și activiști au anunțat că vor ocupa terenul dacă vor începe lucrările. „Voi o numiți investiție, noi o numim înaltă trădare”, a declarat în Parlament Marinika Tepić, lider al opoziției, citat de The Wall Street Journal.
Situația s-a complicat după ce procuratura a arestat un oficial guvernamental. Acesta a fost suspectat că ar fi falsificat documente pentru a înlesni transferul proprietății de la statul sârb către compania controlată de Jared Kushner. În pofida acestei intervenții judiciare, partidul de guvernământ a continuat demersurile legislative în sprijinul proiectului american. Astfel, guvernul Serbiei a adoptat rapid mai multe legi prin care a retras statutul de protecție al sitului. Măsurile au fost criticate de opoziție drept „neconstituționale și corupte”.
Președintele Serbiei susține că proiectul „nu are legătură cu politica”, ci urmărește reamenajarea unei zone degradate din centrul orașului. În paralel, Jared Kushner a revenit în prim-planul vieții publice internaționale. El a fost cooptat de Donald Trump, socrul său, pentru a se implica în dosare diplomatice sensibile, printre care războiul din Ucraina. Separat de activitatea sa publică, Kushner conduce Affinity Partners, un fond privat de investiții evaluat la 4,8 miliarde de dolari. Fondul este finanțat în mare parte de guverne din Orientul Mijlociu și investește în companii și proiecte din mai multe țări.
Referindu-se la acuzațiile de conflict de interese apărute în jurul proiectului din Serbia, Kushner spune că afacerile sale nu influențează deciziile politice ale Statelor Unite. El a menționat că i-a avertizat pe investitori să nu se aștepte la favoruri. „Nimeni nu a arătat că eu sau colegii mei am acționat împotriva intereselor Americii”, a spus ginerele lui Trump. Proiectul din Belgrad rămâne blocat, iar opoziția anunță că lupta nu se va purta doar în instituții, ci și „în stradă”.
Ginerele lui Donald Trump, Jared Kushner, a renunțat la planurile de a construi un hotel și un complex rezidențial sub marca Trump într-o zonă sensibilă din centrul Belgradului, după ce s-a confruntat cu o rezistență generalizată, potrivit TVP World. Kushner și asociații săi, susținuți de guvernul sârb, doreau să reamenajeze fosta clădire a Statului Major al Armatei Iugoslave, care a fost bombardată de NATO în 1999 și rămâne un simbol național puternic pentru mulți sârbi. Clădirea bombardată nu a fost refăcută, ea devenind un puternic simbol pentru națiunea sârba.
Planurile în valoare de 500 de milioane de dolari au stârnit proteste de stradă, opoziție puternică în Parlament și amenințări din partea studenților și activiștilor că vor ocupa locul dacă demolarea va începe. Luni, un procuror special a acuzat ministrul Culturii din Serbia, Nikola Selaković, și alte persoane pentru rolul lor în eliminarea statutului protejat al fostului sediu al armatei ca sit de importanță culturală. Firma de capital privat a lui Kushner, Affinity Partners, care a semnat anul trecut un contract de închiriere pe 99 de ani pentru acest sit, a anunțat ulterior retragerea sa din proiect.
„Deoarece proiectele semnificative ar trebui să unească, nu să dezbine, și din respect pentru poporul sârb și orașul Belgrad, ne retragem cererea și ne dăm la o parte în acest moment”, a declarat un purtător de cuvânt, citat de Wall Street Journal (WSJ). Opoziția față de proiect a depășit diviziunile politice din Serbia. Criticii de stânga au calificat planul drept o cedare a terenurilor publice, în timp ce naționaliștii s-au opus vânzării a ceea ce considerau un teren sacru către o familie legată de SUA, puterea principală a NATO, care a bombardat Belgradul. Oponenții au făcut apel la Curtea Constituțională a Serbiei, în timp ce activiștii au monitorizat situl și au promis acțiuni de protest în stradă.
Disputa s-a intensificat după ce administrația președintelui Aleksandar Vučić a decis să retragă protecția patrimonială complexului bombardat pentru a-l transfera companiei lui Kushner. Eforturile partidului de guvernământ de a promova o legislație accelerată care să elimine statutul de protecție au determinat opoziția să acuze conducerea de comportament neconstituțional și corupt. „Voi o numiți investiție, noi o numim înaltă trădare”, a declarat în parlament deputata din opoziție Marinika Tepić. Anunțând luni acuzațiile împotriva lui Selaković și a altor oficiali, procurorul public pentru crimă organizată a declarat că aceștia sunt acuzați de abuz în serviciu și falsificarea unui document oficial în legătură cu schimbarea statutului patrimoniului. Selaković, un aliat apropiat al lui Vučić, a negat acuzațiile.
Consilier principal al lui Trump în primul său mandat, Kushner a revenit în ultimele luni în viața publică, conducând în același timp Affinity, o firmă de capital privat în valoare de 4,8 miliarde de dolari, finanțată în mare parte de guvernele din Orientul Mijlociu, potrivit WSJ. Deși a declarat odată că nu se va întoarce în guvern, s-a oferit voluntar să ajute la conducerea negocierilor SUA pentru încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina, după ce a avut un rol similar în Gaza. Legăturile sale cu Trump au dus la afirmații că investiția propusă la Belgrad și decizia de a accelera adoptarea legilor care o permit au fost motivate politic. Vučić a declarat că acordul nu are nicio legătură cu politica și că are ca scop reamenajarea unei zone inestetice din centrul orașului. Affinity, într-o declarație pentru WSJ, a afirmat că nu are nicio legătură cu presupusa falsificare descrisă de procurori. Proiectul, acum abandonat, o asociere în participațiune cu dezvoltatorul Eagle Hills din Emiratele Arabe Unite și sub marca Trump Organization, a atras și critici din partea legislatorilor americani, a fostului comandant al NATO în războiul din Balcani și a Parlamentului European, precum și a arhitecților și restauratorilor, potrivit WSJ.
Construit în 1964 și parțial distrus de atacurile aeriene ale NATO în 1999, fostul sediu al armatei, construit în stil modernist, rămâne un simbol național puternic pentru mulți serbi.