Strategia militară a lui Friedrich Merz
Berlinul își reprezintă subiectul principal al acestui articol. Friedrich Merz pare să încerce să facă ceva ce niciun cancelar german nu a încercat serios de la sfârșitul Războiului Rece: să transforme Germania dintr-o țară obsedată de reguli în principalul producător de securitate al Europei. Germania își propune să recruteze anual 40.000 de adolescenți pentru a deveni cea mai puternică armată din Europa, scrie TVP World. Merz implementează această strategie printr-un fond de război de 500 de miliarde de euro, creat în baza constituției, o fabrică de muniție Rheinmetall construită la Baisogala, în Lituania, și un scut de 4 miliarde de euro format din interceptori israelieni Arrow 3, capabili să distrugă arme nucleare în spațiu. De asemenea, politica sa include staționarea permanentă a 4.800 de soldați și a familiilor lor în Suwałki Gap, o zonă strategică situată la granița dintre Polonia și Lituania, precum și finanțarea mecanismului PURL, care menține angajamentul lui Donald Trump prin plata echipamentului american de către Germania.
Pentru decenii, Germania s-a descris ca o „Zivilmacht”, o putere civilă, exercitându-și influența prin reguli, legi, comerț și instituții, nu prin forță militară. Această abordare a permis Germaniei să se integreze în Europa, în loc să o domine. Însă ceea ce construiește Merz de la preluarea puterii în martie seamănă mai degrabă cu o „Zentralmacht”, o putere centrală care produce capacități de care depind și alte state. Spre deosebire de „Zeitenwende”, conceptul fostului cancelar Olaf Scholz după invazia Rusiei în Ucraina în 2022, efortul lui Merz vizează repoziționarea Germaniei ca stat arsenal al Europei.
Doctrina Merz a început pe 28 martie, când a promovat un amendament constituțional care relaxează frâna datoriei, limită legală a împrumuturilor federale. Amendamentul scutește toate cheltuielile de securitate de plafonul strict al frânei datoriei, creând un buget paralel permanent cu credit nelimitat pentru generali. Majoritatea obținută, 512-206, permite Germaniei să planifice, să împrumute și să cheltuiască pe termen lung, de la apărarea cibernetică până la fondul de infrastructură de 500 de miliarde de euro, fără a declanșa o criză constituțională.
Odată eliminate restricțiile financiare, Merz și ministrul apărării Boris Pistorius au trecut la întrebarea esențială: ce va construi Germania efectiv? Accentul s-a mutat de la cumpărarea de echipamente la producția internă. Liniile de producție de muniție au fost extinse, producția de rachete a devenit prioritară, iar contractele pe termen lung oferă industriei încrederea că cererea va persista dincolo de un singur mandat parlamentar. Germania trece astfel de la achiziții externe limitate la o industrie de apărare considerată acum o prioritate strategică.
Achiziția sistemului israelian Arrow 3 reprezintă un pas major. Arrow 3 poate intercepta rachete balistice cu rază lungă înainte ca acestea să reintre în atmosferă, oferind Europei o capacitate pe care nu o deținea anterior. Sistemul transmite date către un centru de comandă central, integrându-se cu sistemele Patriot și IRIS-T pentru a forma un scut stratificat. Inițiativa europeană European Sky Shield (ESSI), susținută de Germania, urmărește standardizarea și integrarea sistemelor de rachete și lanțurilor de aprovizionare, însă Franța a criticat planul, temându-se că va marginaliza sistemul său SAMP/T și va favoriza contractorii americani și israelieni. Berlinul susține că Rusia produce rachete într-un ritm rapid, iar interceptoarele trebuie să fie disponibile cât mai repede.
Merz aplică aceeași abordare pragmatică și în relația cu Donald Trump. Când livrările de sisteme de apărare aeriană din SUA au încetinit, Germania a negociat mecanismul PURL, Lista priorităților Ucrainei. Banii germani asigură sloturile de producție americane, mențin funcționale liniile Patriot și permit continuarea sprijinului pentru Ucraina, în timp ce Merz câștigă influență directă la Washington.
Planul include și desfășurarea unei brigăzi germane în Lituania, prima staționare permanentă a trupelor germane în afara țării de la sfârșitul Războiului Rece. Brigada este puternic echipată și susținută de infrastructură pe termen lung, consolidând prezența Germaniei pe flancul estic al NATO. Vilnius este considerată una dintre capitalele cele mai expuse, chiar mai vulnerabilă decât breșa Suwałki.
Repoziționarea Germaniei afectează relațiile cu Franța, care mizează pe autonomie strategică și forțe expediționare proprii. Germania se concentrează pe amploare și fiabilitate, legându-se mai strâns de NATO, Statele Unite și Israel. În timp ce Parisul vede ESSI ca o amenințare pentru sistemele sale, Berlinul consideră abordarea franceză prea teoretică și lentă. Ambele abordări ar putea fi necesare: Germania oferind protecție zilnică, iar Franța asigurând descurajare strategică la nivel nuclear.
Planul lui Merz nu este lipsit de provocări. Extinderea liniilor de producție necesită timp, forța de muncă calificată este limitată, iar Germania rămâne dependentă de tehnologia americană. Statele mai mici din Europa sunt îngrijorate de deciziile bilaterale dintre Berlin și Washington.
Merz pariază că o armată mare aduce autoritate politică, iar succesul depinde de cât de mult a reușit Germania să reînvățarea puterii militare după decenii în care a evitat să fie o putere militară.