Trump vrea acord de pace cu Ucraina până la Crăciun

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 6 minute

Pe scurt

Administrația Trump neagă acuzațiile de presiune asupra Ucrainei pentru acceptarea unui acord de pace cu Rusia. În ciuda provocărilor și criticilor, discuțiile continuă, iar Ucraina pregătește o contra-ofertă, însă șansele unui acord rapid sunt minime. România își exprimă scepticismul cu privire la implicarea sa militară în conflict.

EN

Brief

The Trump administration denies pressuring Ukraine to accept a peace deal with Russia. Despite challenges and criticism, discussions continue, and Ukraine prepares a counter-offer, but the chances for a swift agreement are minimal. Romania expresses skepticism regarding its military involvement in the conflict.

Trump vrea acord de pace cu Ucraina până la Crăciun
Sursa foto: observatornews.ro

Negocieri tensionate în desfășurare

Administrația președintelui american Donald Trump a respins acuzațiile conform cărora ar încerca să preseze Kievul să accepte un acord cu Rusia pe care partea ucraineană l-ar considera inacceptabil. Declarațiile oficialilor din echipa Trump au fost relatate de Wall Street Journal și preluate de Ukrainska Pravda.

Oficialii neidentificați citați de WSJ au subliniat că scopul administrației este de a ajunge la un acord acceptabil pentru ambele părți, care să garanteze suveranitatea Ucrainei și să asigure protecția acesteia pe termen lung. Negocierile directe dintre Rustem Umierov, secretarul Consiliului ucrainean pentru Securitate și Apărare, și negociatorii americani de rang înalt, Steve Witkoff și Jared Kushner, arată, în opinia oficialilor americani, că Washingtonul nu intenționează să-și trădeze partenerul de la Kiev.

Întrebările-cheie care rămân nerezolvate includ ce teritorii ucrainene ar trebui cedate Rusiei conform planului de pace, dacă Ucraina ar putea vreodată să adere la NATO și cum ar putea fi folosite activele ruse înghețate în Europa pentru a finanța redresarea Ucrainei. Conform WSJ, cea mai recentă versiune a planului nu mai conține o clauză care să interzică explicit aderarea Ucrainei la NATO, însă subiectul nu este abordat deloc în document.

O altă provocare majoră rămâne asigurarea că Rusia nu va relua războiul sau nu va încerca să ocupe noi teritorii ucrainene în viitor. Mulți oficiali europeni au declarat în privat că reconcilierea diferențelor între Rusia, SUA și Ucraina pe probleme esențiale ar putea dura săptămâni sau chiar luni, cu excepția cazului în care situația de pe teren se modifică semnificativ. „Știm că americanii își doresc rezultate rapide. Pe de altă parte, este greu de imaginat cum, având în vedere complexitatea problemelor aflate pe masă, am putea obține rezultate rapide”, a spus un înalt oficial european.

Planul de pace a fost discutat intens în ultimele săptămâni. Pe 8 decembrie, președintele ucrainean Volodimir Zelenski s-a întâlnit la Londra cu liderii Marii Britanii, Franței și Germaniei, iar în aceeași zi a avut o convorbire online cu un grup mai larg de lideri din cadrul Coaliției de Voință, în special cu Polonia. În data de 9 decembrie, Zelenski a anunțat că munca la propunerile ucrainene și europene privind planul de pace la nivelul consilierilor de securitate națională este finalizată și pregătită pentru a fi prezentată Statelor Unite.

Volodimir Zelenski are doar două săptămâni la dispoziţie să răspundă planului de pace în 28 de puncte al lui Donald Trump, cu care liderul de la Kiev a spus deja că nu e de acord, nemulţumit că trebuie să cedeze teritorii. Donald Trump a declarat: „Ei bine, va trebui să se pună pe treabă și să înceapă să accepte lucrurile. Știi, când pierzi, pentru că el pierde...”. Reporterul a întrebat dacă crede că Ucraina a pierdut acest război, iar Trump a răspuns că „au pierdut teritoriu cu mult înainte să ajung eu aici”.

Zelenski a anunţat că este pregătit să-i îndeplinească una dintre dorinţe lui Donald Trump şi să organizeze alegeri prezidenţiale. "Întrucât această chestiune a fost ridicată de președintele Statelor Unite, de partenerii noștri, voi răspunde foarte succint: sunt pregătit pentru alegeri. Mai mult, solicit Statelor Unite, eventual împreună cu colegii noștri europeni, să mă ajute să asigur securitatea necesară pentru desfășurarea alegerilor", a spus preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

Anunţul a fost primit cu bucurie la Moscova. "Declaraţia (n.r. - lui Zelenski) este complet nouă. Despre asta a vorbit președintele (n.r. - Putin), de foarte mult timp. Despre asta a vorbit președintele (n.r. - Trump), recent. Prin urmare, vom vedea cum se vor derula lucrurile în această direcție", a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Într-un interviu pentru Politico, Donald Trump a transmis, voalat, că îl consideră vinovat pe Zelenski pentru continuarea războiului şi l-a acuzat că nici măcar nu a citit planul de pace american înainte să-l respingă. Trump şi-a continuat tirada şi la adresa liderilor europeni. „Nu fac o treabă bună, Europa nu face o treabă bună în multe privințe. Nu fac o treabă bună, vorbesc prea mult și nu produc nimic. Ne referim la Ucraina. Vorbesc, dar nu produc nimic, iar războiul continuă şi continuă”, a mai spus preşedintele SUA, Donald Trump.

Şansele însă ca un acord de pace să fie semnat până de Crăciun, aşa cum vrea Donald Trump, sunt minime. Ucraina a anunţat că a pregătit alături de liderii europeni o contra-ofertă. Este vorba de 3 documente pe care vrea să le prezinte Statelor Unite - un acord pentru încetarea focului, pentru garanţiile de securitate şi unul pentru reconstrucţia ţării după încheierea războiului. De la Paris, Nicuşor Dan spune că este sceptic că se va ajunge la un acord, în ciuda acestor eforturi, pentru că Rusia nu îşi doreşte pacea. Preşedintele României spune că Ucraina trebuie susţinută în continuare, dar România nu poate trimite trupe.

"Rusia a declarat oficial că România nu este o ţară prietenă a Rusiei. Unul dintre lucrurile pe care nu le putem face este să trimitem trupe pe teritoriul Ucrainei", a spus preşedintele României, Nicuşor Dan. "Dacă Ucraina va cădea, sper ca asta să nu se întâmple, vom fi vecini cu Rusia, iar asta va schimba totul", a mai punctat șeful statului.

Moscova a anunţat că trupele NATO de pe teritoriul Ucrainei vor reprezenta un act de agresiune. "Ei (n.r. - europenii) vor să ne distrugă ţara. După cum a zis şi președintele, nu avem nicio intenţie de a intra în război cu Europa, dar vom răspunde măsurilor ostile, inclusiv la desfăşurarea de contingente militare europene în Ucraina şi exproprierea activelor ruseşti. Suntem pregătiţi", a spus ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov.

Ucraina se pregăteşte pentru o iarnă foarte grea, după atacurile ruseşti asupra infrastructurii energetice.

În Kiev, peste 2 milioane de oameni au rămas, timp de 16 ore, fără curent electric şi fără căldură, în urma unui bombardament.