Controverse și reacții legale
La doar câteva săptămâni de la instalarea în funcție, președintele Nicușor Dan se află în centrul unei controverse politice majore, după apariția într-un material video cu tentă electorală alături de lideri ai USR. Secvențele, filmate chiar în sediul Administrației Prezidențiale, în ziua de 1 Decembrie, ridică întrebări grave privind echidistanța pe care Constituția o impune șefului statului. Clipul îl arată pe președinte discutând cu Cătălin Drulă despre urbanismul Capitalei, într-un schimb care se transformă rapid într-o critică la adresa administrației PNL din sectoarele Bucureștiului. Faptul că Nicușor Dan apare în acest context alături de un candidat aflat în plină competiție electorală a declanșat o reacție dură din partea juriștilor constituționali.
Publicația Gândul a consultat doi foști judecători ai Curții Constituționale și un fost membru CSM, iar opiniile lor sunt tranșante. Augustin Zegrean consideră că președintele a depășit orice limită admisă de legea fundamentală. În viziunea sa, președintele nu poate apărea în materiale politice și nu are dreptul să sprijine public vreun competitor electoral. „Președintele trebuie să fie independent politic, el nu face parte din niciun partid și trebuie să fie echidistant față de toate partidele politice și față de toți competitorii electorali. Scrie clar în Constituție că nu poate face asta, el este reprezentantul tuturor românilor și mediatorul public. Nu face parte din fișa postului președintelui, fișa postului său este Constituția României. Să citească acolo ce trebuie să facă pentru că asta nu are voie”, opinează acesta.
Fostul președinte al CCR subliniază că, deși fapta nu are consecințe penale, reacția politică poate deveni severă. „Asta nu se pedepsește, nu avem o sancțiune să-l bage la închisoare sau să-l amendeze. Poate avea doar sancțiuni politice. Fiți siguri că cineva contabilizează toate astea”, a mai spus el. Zegrean avertizează fără echivoc: „Opoziția politică urmărește și contabilizează, toate se adună și, la un moment dat, se va umple paharul. Se poate întâmpla orice, pe președintele Băsescu l-au suspendat de două ori. Se poate întâmpla și în cazul lui Nicușor Dan. Ar trebui să se abțină”.
Avocatul Toni Neacșu atrage atenția asupra altor două elemente grave: încălcarea neutralității constituționale și nerespectarea legislației electorale. „Este evidentă încălcarea neutralității constituționale de care trebuie să dea dovadă președintele României”, spune acesta. Mai mult, consideră că videoclipul în sine nu respectă legea: „Este un material electoral nelegal. Sper ca Biroul Electoral al Municipiului București, dacă va fi sesizat, să îl analizeze și să îl înlăture”. Neacșu explică și de ce filmarea la Cotroceni agravează situația: „Autoritățile publice nu pot pune la dispoziție resursele lor pentru materialele electorale. E interzis prin lege”. La capitolul sancțiuni, răspunsul său este clar: „Din păcate, președintele poate primi doar sancțiuni politice: suspendarea. Juridic, clipul poate fi scos din spațiul public, dar răspunderea lui este politică”.
Și fostul judecător CCR Petre Lăzăroiu consideră că Nicușor Dan a încălcat regula fundamentală a impartialității. „Președintele nu trebuie să fie membrul niciun partid și nu trebuie să susțină pe nimeni. Ce face Nicușor Dan este o chestiune de susținere publică, practic ajută în mod direct un candidat. Ceea ce, în mod evident, nu are voie să facă”, a spus el. Lăzăroiu afirmă că motivele ce ar putea justifica o suspendare sunt deja multiple: „Consecințele sunt multe care ar putea fi dispuse, dar nu are cine să le adopte. Poate să fie suspendat. Slavă Domnului, are multe pentru care poate fi suspendat, dar nu vrea nimeni să le vadă”.
Nu este prima dată când Nicușor Dan este întrebat dacă se află într-o poziție incompatibilă cu obligația de neutralitate. Luna trecută, întrebat despre participarea sa la lansarea candidaturii lui Cătălin Drulă, președintele a replicat sec: „Nu știu despre ce candidat vorbiți”. După apariția noului material, șeful statului a încercat să se distanțeze de interpretarea politică a secvenței. El susține că imaginile îl surprind în cadrul recepției de 1 Decembrie și că nu știa că este filmat într-un context folosit ulterior electoral. „Am fost la o recepție și mi-am asumat faptul că sunt în spațiul public. În ziua de 1 Decembrie am stat vreo trei ore pe bulevard acolo cu oamenii. După aceea am stat vreo trei ore la recepție. În momentele astea, oricine a avut un telefon a putut să facă orice cu el.
Din ziua respectivă sunt sute de materiale care circulă pe internet”, a declarat președintele.