Negocieri la Mar-a-Lago
Oficialii americani și ucraineni au căzut de acord, în principiu, asupra majorității aspectelor planului de pace, care a fost modificat semnificativ față de propunerea inițială americană în 28 de puncte. Cu toate acestea, Zelenski dorește să negocieze în persoană cu Trump pe tema chestiunii teritoriale. Potrivit jurnalistei Katerina Lisunova, corespondent Financial Times la Kiev, ucrainenii nu exclud varianta să meargă la Mar-a-Lago, să discute cu Donald Trump despre planul de pace. "Conform surselor mele, ucrainenii iau în considerare o întâlnire cu ușile închise la Mar-a-Lago, fără presă, pentru a permite mai multe discuții individuale. Ei cred că o călătorie în Florida ar putea fi mai productivă decât o întâlnire la Casa Albă, în Washington D.C. Sunt pregătiți să călătorească în SUA, dar deocamdată, totul depinde de ce se va conveni la Abu Dhabi", a scris jurnalista pe rețeaua X. Delegația ucraineană și cea americană au ajuns, la Geneva, la un „acord comun” asupra termenilor-cheie din planul de pace asumat public de administrația Trump, susține secretarul Consiliului de Securitate Națională a Ucrainei, Rustem Umerov, potrivit Meduza. Potrivit oficialului ucrainean de rang înalt, președintele Volodimir Zelenski și-a planificat pentru sfârșitul acestei săptămâni o vizită în Statele Unite pentru a discuta cu omologul său american Donald Trump etapele finale ale acordului. Anterior, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a susținut că Donald Trump nu se va întâlni cu Volodimir Zelenski în cursul acestei săptămâni. Volodimir Zelenski a declarat luni seara, în discursul video către națiune, că planul de pace propus, care se află în prezent în discuție cu Statele Unite și Europa, include puncte „corecte”, dar că problemele sensibile vor fi discutate cu Donald Trump. Volodimir Zelenski le-a transmis aliaților că e „pregătit să meargă mai departe” cu planul american de pace, însă afirmă că documentul conține încă puncte sensibile ce necesită discuții directe cu președintele american Donald Trump. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marți, 25 noiembrie, că Ucraina este pregătită să avanseze pe baza planului de pace propus de Statele Unite, însă a subliniat în fața aliaților din Coaliția Voinței că textul include încă „puncte sensibile” care necesită clarificări la nivelul cel mai înalt. "Acest cadru este pe masă și suntem pregătiți să mergem mai departe împreună", a spus Zelenski, într-un mesaj adresat statelor care continuă să sprijine Kievul pe plan militar și diplomatic, potrivit unei copii a discursului său, obținute de AFP și citate de Agerpres. Pe 24 noiembrie Reuters scria că Ucraina și Statele Unite analizează posibilitatea ca Volodimir Zelenski să efectueze o vizită la Washington chiar în această săptămână. Scopul principal: o discuție față în față cu Donald Trump despre elementele esențiale ale planului de pace, în special cele privind statutul teritorial al zonelor disputate. La numai o zi distanță, marți, 25 noiembrie, Donald Trump a anunțat, însă, pe platforma Truth Social că va trimite doi reprezentanți de rang înalt pentru discuții bilaterale cu partea rusă și cu Ucraina. Astfel, trimisul special Steve Witkoff va călători la Moscova pentru a discuta direct cu Vladimir Putin, în timp ce secretarul Armatei SUA, Dan Driscoll, a fost însărcinat să poarte consultări separate cu președintele Zelenski. În ceea ce privește o eventuală întâlnire directă la Casa Albă, Donald Trump a transmis un mesaj categoric: nu se va întâlni cu Volodimir Zelenski și Vladimir Putin decât în momentul în care acordul de pace va fi „finalizat” sau cel puțin „în faza sa finală”. "Sper să mă întâlnesc în curând cu președintele Zelenski și președintele Putin, dar NUMAI când acordul de încheiere a acestui război va fi FINAL sau se va afla în etapa finală", a scris Donald Trump, marți, pe Social Truth.