Anchete și rețineri în curs
Autoritățile române verifică în aceste momente camionul cu armament descoperit la Vama Albița, care venea din Republica Moldova. Între timp, anchetatorii l-au reținut pe șoferul TIR-ului care transporta muniția de război. Descoperirea făcută joi a băgat în alertă instituțiile din România, care au oprit în trafic TIR-ul și l-au reținut pentru verificări. Până la acest moment este sigur că o parte din armament este de proveniență rusească, urmând ca specialiștii români să vadă dacă printre armele găsite sunt și unele de proveniență occidentală. Potrivit surselor STIRIPESURSE.RO, în camion erau 18 sisteme de lansare a rachetelor, opt rachete rusești, un sistem de apărare antiaeriană și resturi de drone. Toate fac acum obiectul unei analize atente.
Autoritățile române încearcă să refacă traseul armamentului venit din Republica Moldova pentru a vedea dacă acesta a fost adus din Ucraina sau de pe teritoriul moldovean. Sursele noastre spun că este posibil ca armele, care doar tranzitau România, să fi fost duse pentru expertiză. Din primele informații și conform documentelor care însoțeau marfa, acestea ar fi urmat să ajungă în Israel. În jurul orei 01:30, pe 20 noiembrie, un cetățean al Republicii Moldova a ajuns la punctul de frontieră la volanul unui camion cu remorcă de tip container. În actele prezentate vameșilor, conform sursei citate, figura o încărcătură descrisă drept „elemente metalice”. Firma care ar fi gestionat tranzitul acestor bunuri este Societatea Comercială „S.P.-SOLAR SISTEM” SRL, înființată în 2004. Conform datelor publice, compania are trei angajați și este administrată de Victor Procudin. Fondatori sunt Veaceslav Pîrvu (90%) și Ninel Basailov (10%).
În urma investigațiilor declanșate ieri, 20 noiembrie, de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Iași, astăzi, 21 noiembrie, o persoană (cetățean moldovean), de 37 de ani, a fost reținută pentru constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă calificată și folosirea de acte nereale la autoritatea vamală. Din probele administrate până în acest moment, a reieșit că aceasta ar fi aderat la un grup infracțional organizat transfrontalier, specializat în contrabandă cu arme și muniții cu destinația Israel. Ieri, 20 noiembrie, în urma controlului vamal efectuat la intrarea în România (vama Albița), persoana în cauză a fost depistată conducând un ansamblu, format din cap tractor și remorcă, în care se aflau 18 rachete antitanc portabil, 8 lansatoare de grenade antitanc, un sistem portabil de apărare antiaeriană și piese ale unei drone.
Pentru a nu fi descoperite la control, în documentele care însoțeau transportul s-ar fi făcut mențiuni nereale, în sensul că încărcătura ar fi fost constituită din deșeuri metalice. În același scop, elementele de armament ar fi fost ambalate în folii metalice, elemente textile și amplasate în cutii de lemn. Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași, cu propunere de arestare preventivă a persoanei reținute, pentru 30 de zile.
Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale din Republica Moldova a dispus reţinerea a două persoane în cazul camionului plin cu arme care a fost oprit la Vama Leuşeni – Albiţa. În România, ancheta este coordonată de DIICOT, care nu a anunţat deocamdată măsuri. DIICOT transmite vineri că a reținut un inculpat (cetățean moldovean), în vârstă de 37 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă calificată și folosirea de acte nereale la autoritatea vamală. Acesta a fost depistat conducând un ansamblu format din cap tractor și remorcă, în care se aflau 18 rachete antitanc portabil, 8 lansatoare de grenade anti-tanc, un sistem portabil de apărare antiaeriană și piese ale unei drone.
Organul de urmărire penală al Serviciului Vamal, sub conducerea procurorilor PCCOCS, a comunicat că pe caz a fost pornită urmărirea penală conform prevederilor art. 248 alin (7) din Codul penal, referitor la introducerea sau scoaterea de pe teritoriul Republicii Moldova a armelor și munițiilor interzise în circuitul civil. Aceștia au precizat că a fost creat un grup mixt de urmărire penală, incluzând ofițeri de urmărire penală și de investigație ai Serviciului Vamal și ai Poliției de Frontieră. Din informațiile preliminare, camionul nu a traversat frontiera cu Ucraina.
Dosarul este în curs de investigare, iar persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.