România - San Marino 7-1: Victorie clară la Ploiești

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 5 minute

Pe scurt

România a obținut o victorie convingătoare împotriva San Marino, scor 7-1, în ultima etapă a preliminariilor Campionatului Mondial 2026. Deși victoria a fost una de moral, echipa se pregătește acum pentru barajul din martie, având șanse de a se califica la turneul final din America de Nord.

EN

Brief

Romania convincingly defeated San Marino 7-1 in their last match of the World Cup qualifiers. Although the victory was mainly for morale, the team now focuses on the upcoming playoff in March, aiming for qualification to the final tournament in North America.

România - San Marino 7-1: Victorie clară la Ploiești
Sursa foto: observatornews.ro

Tricolorii se pregătesc de baraj

Minutul 92 - Este final de meci la Ploiești. România se impune fără drept de apel, 7-1, la capătul unui meci pe care 'tricolorii' l-au început prost, dar au reușit să se redreseze rapid. De acum, toată atenția se îndreaptă spre tragerea la sorți pentru barajul din martie.

Minutul 89 - Golinucci vede cartonașul galben pentru proteste.

Minutul 87 - Iese Pancotti și intră Capicchioni.

Minutul 86 - România - San Marino 7-1. Louis Munteanu transformă un penalty obținut de Petrila. Riccardi a văzut cartonașul galben pentru faultul comis.

Minutul 82 - România - San Marino 6-1. Rațiu înscrie cu o execuție simplă, din doi metri, după ce portarul oaspeților a respins un șut trimis de Louis Munteanu.

Minutul 76 - România - San Marino 5-1. Ianis Hagi înscrie și el cu un șut din centrul careului.

Minutul 75 - Schimbări în cele două formații. A ieșit Giacopetti și a intrat Vitaioli. A ieșit și Dennis Man și a intrat Petrila.

Minutul 72 - Louis Munteanu șutează frumos, din unghi, și portarul advers respinge cu dificultate.

Minutul 63 - Schimbări în echipa României. Ies Florin Tănase și Bîrligea și intră Louis Munteanu și Ianis Hagi. Schimbare și la oaspeți. A ieșit Fabbri și a intrat Tosi.

Minutul 57 - România - San Marino 4-1. Și este al doilea autogol al oaspeților. Bancu pătrunde frumos pe stânga, centrează în fața porții și Valentini trimite balonul în propria poartă.

Minutul 56 - Bîrligea și Olaru construiesc excelent un atac, dar Man irosește cu nonșalanță o șansă mare de gol.

Minutul 49 - Bîrligea ratează prima ocazie a reprizei. Șutul său a fost respins în corner de portarul advers.

Minutul 46 - La pauză s-au produs schimbări în cele două formații. Vlad Dragomir și Screciu au fost înlocuiți cu Răzvan Marin și Olaru, iar Rossi i-a lăsat locul lui Benvenuti.

22:51 - A început repriza a doua a meciului de la Ploiești. România a avut lovitura de start.

Minutul 45 - Este pauză la Ploiești. România conduce, cu 3-1, la capătul unei reprize pe care a început-o prost, dar a reușit să echilibreze jocul pe parcurs.

Minutul 42 - România - San Marino 3-1. Dennis Man insistă excelent pentru un balon în careul advers și punctează cu un șut superb, la colț.

Minutul 41 - Giacopetti vede și el cartonașul galben pentru un fault.

Minutul 41 - Pancotti vede cartonașul galben pentru un fault.

Minutul 38 - Vlad Dragomir trece pe lângă gol. Bancu centrează de pe stânga, Dragomir reia frumos cu capul, dar trimite pe centrul porții și portarul oaspeților respinge în corner.

Minutul 29 - România - San Marino 2-1. În sfârșit reușim să preluăm conducerea. Baiaram profită de o eroare a unui fundaș advers, scapă singur cu portarul advers și finalizează cu un șut plasat, pe sub goalkeeperul din San Marino.

Minutul 26 - România are posesia, dar nu reușește să se apropie periculos de poarta adversă.

Minutul 14 - România - San Marino 1-1. Dacă ai noștri nu reușesc, înscriu oaspeții și pentru noi. Bîrligea centrează din stânga și Rossi înscrie în propria poartă.

Minutul 6 - România ratează trei ocazii mari, prin Man, Bîrligea și Ghiță.

Minutul 2 - România - San Marino 0-1. Lovitură de teatru la Ploiești. Oaspeții deschid scorul prin Giacopetti, după un atac prelungit al sanmarinezilor.

21:47 - A început meciul de la Ploiești. San Marino a avut lovitura de start a meciului.

UPDATE, 20:28 - S-au anunțat echipele de start pentru meciul de la Ploiești. România începe cu 12. Târnovanu - 2. Rațiu, 5. Ghiță, 15. Eissat, 11. Bancu - 6. Screciu, 22. Dragomir - 20. Man, 19. Florin Tănase, 7. Baiaram - 9. Bîrligea.

San Marino răspunde cu 1. Colombo - 4. Fabbri, 14. Valentini, 6. Rossi, 11. Riccardi - 17. Golinucci, 23. Valli Casadei, 22. Mularoni - 8. Pancotti, 19. Giacopetti, 18. Zannoni.

Duelul dintre România și San Marino începe de la ora 21:45 și se joacă la Ploiești, pe Stadionul 'Ilie Oană', unde sunt așteptați în jur de 14.000 de spectatori, partida urmând a se disputa, cel mai probabil, cu 'casa închisă'. Detalii despre meciul de la Ploiești puteți afla și de pe site-ul as.ro.

Din păcate, deși meciul se joacă în ultima etapă din preliminariile Campionatului Mondial de fotbal de anul viitor, din America de Nord, duelul de la Ploiești nu are o miză foarte mare, România fiind deja eliminată din lupta pentru primele două locuri ale unei grupe dominate de Austria și Bosnia-Herțegovina și din care mai face parte și Cipru.

Înfrângerea suferită săptămâna trecută, la Zenica, 1-3 cu Bosnia-Herțegovina, ne-a trimis direct la barajul din martie de anul viitor, când România va fi obligată să obțină două victorii în condiții extrem de dificile pentru a prinde turneul final.

Chiar și așa, elevii lui Mircea Lucescu sunt pregătiți să-și ia revanșa după eşecul de la Zenica și să ofere, împotriva celor din San Marino, o prestație demnă de o echipă care ar merita să fie la Mondialul din America de Nord.

Fără Denis Drăguș, suspendat, și Marius Marin și Valentin Mihăilă, ambii accidentați, Mircea Lucescu ar putea începe meciul cu San Marino în formula Ionuț Radu - Rațiu, Rus, Ghiță, Bancu - Răzvan Marin, Dragomir - Man, Hagi, Florin Tănase - Bîrligea.

Adversarii din San Marino abordează cu mult curaj duelul de la Ploiești, dar și cu o formulă de joc din care ar urma să facă parte inclusiv vedetele echipei, Giacomo Benvenuti, de la Sassuolo, și Nicola Nanni, fost la Cesena și Crotone.