Discuții cu Chișinău
Republica Moldova. România avansează semnificativ în procesul de preluare a Portului Internațional Liber Giurgiulești, singurul port maritim al Republicii Moldova, situat la granița cu România și Ucraina. Ministrul Transporturilor de la București, Ciprian Șerban, a anunțat că oferta României a fost acceptată de Banca Europeană pentru Reconstrucții și Dezvoltare (BERD), urmând semnarea contractului. „Suntem în discuții acum și cu achiziția portului Giurgiulești, care este foarte strategic poziționat. Teoretic, suntem la semnarea contractului”, a declarat Șerban pentru DCNEWS România, subliniind că oferta făcută de România a fost aleasă câștigătoare de către BERD.
Deși portul este deținut de BERD, oficialul român a precizat că vor urma discuții în această săptămână cu autoritățile de la Chișinău, mai exact cu ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea. Obiectivul acestor discuții este clarificarea unor condiții pe care partea moldovenească trebuie să le îndeplinească pentru finalizarea tranzacției. „Vor trebui să prelungească durata de exploatare a portului. În prezent, aceasta este până în 2030. Pentru ca investiția să fie profitabilă și pentru România, avem nevoie de garanția că îl putem exploata după 2030”, a explicat Șerban.
România și-a manifestat intenția de a cumpăra Portul Giurgiulești încă din 2023, iar în august 2024 a înființat o echipă guvernamentală de negociere în acest sens. Portul reprezintă un punct cheie de acces la căile navigabile internaționale și la Marea Neagră, fiind esențial pentru importurile și exporturile Republicii Moldova. Portul Internațional Liber Giurgiulești este operat de Danube Logistics, companie deținută de BERD, în timp ce Portul de Pasageri și Mărfuri Giurgiulești este gestionat de Întreprinderea de Stat „Portul Fluvial Ungheni”.
Complexul portuar oferă o poziție strategică la intersecția rutelor comerciale dintre UE și statele din estul Europei, apropierea de granița română și cea ucraineană conferind avantaje logistice semnificative. Ministerul Infrastructurii de la Chișinău a anunțat că va reveni cu o reacție oficială privind tranzacția, iar negocierile urmează să stabilească detaliile exploatării pe termen lung și condițiile colaborării dintre cele două state.
Preluarea portului de către România ar putea transforma Giurgiulești într-un hub regional de transport maritim, consolidând cooperarea economică dintre Chișinău și București și facilitând comerțul internațional.