Controverse și reacții oficiale
Gigantul asiatic Shein se află din nou în mijlocul unui scandal-monstru, iar de data aceasta subiectul le întrece pe toate celelalte: platforma avea la vânzare păpuși sexuale cu caracter pedopornografic explicit. Descrierea înspăimântătoare a produsului: „păpușă sexuală (…) jucărie de masturbare masculină cu corp erotic și vagin și anus realiste”, la prețul de 186,94 de euro, potrivit Le Parisien. Direcția Generală pentru Politica în Domeniul Concurenței, Consumatorilor și Combaterea Fraudelor din Franța a anunțat recent că a raportat vânzarea, de către gigantul de ultra-fast-fashion, a acestui produs, iar, ca urmare, Shein a anunțat că a scos produsul „imediat” de pe platformă. "Natura pedopornografică a conținutului este neîndoielnică", a declarat un purtător de cuvânt al autorităților franceze. Incidentul vine cu câteva zile înainte de deschiderea în Paris a unui magazin Shein fizic. Direcția Generală pentru Concurență a specificat, într-un comunicat, că „descrierea și clasificarea lor pe site fac dificilă punerea la îndoială a naturii pedopornografice a conținutului”. Cazul este investigat acum de Parchetul din Paris, după cum au informat surse din Ministerul Economiei. Serge Papin, ministrul Comerțului, a scris pe platforma X că „statul nu va șovăi în protejarea poporului francez”.
Shein, „toleranță zero” în asemenea chestiuni, dar abia după sesizarea autorităților franceze. Ceea ce este încă și mai tulburător în tot acest caz este că sub descrierea produsului au fost clienți care au comentat. Autoritatea franceză a dat asigurări că a depus o sesizare pe platformă în care sugerează implementarea de măsuri imediate, adică eliminarea paginilor relevante și din categoria de produse. De partea cealaltă, reprezentanții Shein au transmis AFP o declarație în care indică faptul că produsele „au fost imediat eliminate de pe platformă” și că are „toleranță zero” în această chestiune.
7 ani de închisoare pentru distribuirea de materiale cu conținut de pornografie infantilă. Autoritatea franceză în domeniul Concurenței a raportat absența unor măsuri de filtrare care să împiedice eficient minorii să acceseze conținut care vinde păpuși sexuale cu aspect adult. „Aceste rapoarte se referă la un site web și la un brand Shein pentru care au fost deja observate pe scară largă și sancționate anterior practici comerciale înșelătoare și afirmații false, precum și mai multe neconformități”, subliniază declarația. În Franța, distribuirea de materiale cu conținut de pornografie infantilă se pedepsește cu până la șapte ani de închisoare și o amendă de 100.000 de euro. Neimplementarea măsurilor de filtrare poate duce la până la trei ani de închisoare și o amendă de 75.000 de euro.
Shein calcă indignarea francezilor în picioare și își deschide magazin fizic în Paris. Compania chinezească Shein s-a impus ca lider pe piața globală a retailului. De-a lungul timpului, a fost acuzată de concurență neloială, poluarea mediului și condiții nedemne de muncă. Shein a fost amendată de trei ori în Franța în acest an, iar suma amenzilor a ajuns la 191 de milioane de euro pentru nerespectarea legislației privind cookie-urile online, promoții false, informații înșelătoare și nedeclararea prezenței microplasticelor în produsele sale. Gigantul asiatic ignoră valul de indignare al francezilor la auzul veștii că are de gând să-și deschidă magazin fizic în Paris și o va face: deja a concesionat 1.000 de mp în istoricul magazin universal, BHV. De altfel, proprietarul BHV va investi în alte cinci magazine în următoarele săptămâni, la Galeries Lafayette din Dijon, Reims, Grenoble, Anger și Limges. Fuziunea cu Shein a determinat mai multe mărci franceze să renunțe la colaborarea cu BHV.
Retailerul Shein, amenințat cu interzicerea în Franța după ce a scos la vânzare „păpuși sexuale” cu înfățișare de copil. Ministrul Economiei, Roland Lescure, a atras atenția luni că ar putea împiedica Shein să-și vândă produsele în Franța, după ce un raport al autorității de protecție a consumatorilor a acuzat platforma de fast-fashion fondată în China că vinde „păpuși sexuale cu înfățișare infantilă”, relatează Politico. „În cazul actelor teroriste, traficului de droguri și pornografiei infantile, guvernul are dreptul să solicite interzicerea accesului pe piața franceză”, a afirmat Lescure. „Aceste produse oribile sunt ilegale.” În weekend, Direcția Generală pentru Concurență, Consumatori și Controlul Fraudelor (DGCCRF) din Franța a emis o declarație în care afirma că „a descoperit că site-ul SHEIN vindea păpuși sexuale cu aspect infantil”. „Descrierea și clasificarea acestora pe site nu lasă niciun dubiu cu privire la natura pornografică a conținutului”, a mai transmis DGCCRF. Shein nu a răspuns imediat la solicitarea sursei citate de a comenta. Lescure a anunțat că a depus o plângere în acest sens și a solicitat autorității franceze de reglementare în domeniul digital Arcom, responsabilă de reglementarea platformelor „foarte mari” precum Shein în conformitate cu Legea europeană privind serviciile digitale, să examineze această chestiune.
Înaltul comisar francez pentru tineret, Sarah El-Haïry, a spus duminică, 2 noiembrie, că va convoca „toate platformele importante” pentru a înțelege cum sunt introduse pe piață astfel de produse.