Charlie Ottley a obținut cetățenia română

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 3 minute

Pe scurt

Charlie Ottley, jurnalist și producător britanic, a obținut cetățenia română, urmând să depună jurământul pe 6 noiembrie. Cu o contribuție semnificativă la promovarea României prin documentarele sale, Ottley a devenit cetățean român după o așteptare de cinci ani.

EN

Brief

British journalist Charlie Ottley has obtained Romanian citizenship and will take the oath on November 6. He has significantly promoted Romania through his documentaries over the years.

Charlie Ottley a obținut cetățenia română
Sursa foto: dcnews.ro

Ceremonia jurământului pe 6 noiembrie

Jurnalistul şi producătorul de film britanic Charlie Ottley a obţinut cetăţenia română, el urmând să depună jurământul de credinţă pe 6 noiembrie, informează Agerpres. Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie (ANC) anunţă că pe 6 noiembrie, la sediul său, are loc ceremonia solemnă de depunere a jurământului de credinţă faţă de România de către mai mulţi străini care au obţinut cetăţenia română.

„Solemnitatea sesiunii (...) este consolidată de diversitatea ţărilor de provenienţă a noilor cetăţeni români, aceştia fiind originari din ţări precum Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Italia, Turcia, Brazilia, Iordania, Liban, Serbia şi India, fapt ce confirmă vocaţia globală a României şi forţa legăturilor sale umane şi diplomatice”, a informat, luni, ANC.

Potrivit sursei citate, în cadrul ceremoniei solemne vor depune jurământul şi persoane care au contribuit în mod deosebit la promovarea culturii, civilizaţiei şi spiritualităţii româneşti, precum Charlie Ottley, care a avut o contribuţie remarcabilă la promovarea turismului, culturii şi patrimoniului natural al ţării la nivel mondial.

„Prin documentarele sale de excepţie – ‘Wild Carpathia’ şi ‘Flavours of Romania’ – a reuşit să surprindă cu măiestrie spiritul, autenticitatea şi frumuseţea pitorească a României”, a afirmat preşedintele interimar al ANC, Claudia Ţapardel.

Pe 12 septembrie, Charlie Ottley s-a întâlnit cu ministrul Radu Miruță, la sediul Ministerului Economiei, unde au discutat despre noi proiecte de promovare a României în străinătate. „Am aflat și ceva ce m-a surprins: după ce a devenit cetățean de onoare al Brașovului acum cinci ani, Charlie a depus și pentru cetățenia română. Dosarul încă se plimbă prin hățișul birocratic. Sună cunoscut, nu? Îi mulțumesc pentru vizită și pentru energia bună pe care o aduce mereu când vorbește despre România”, scria Radu Miruță, într-o postare pe Facebook.

Jurnalistul britanic a fost distins cu Crucea Casei Regale din România pentru Wild Carpathia, a fost premiat pentru cea mai bună campanie de promovare a României derulată peste hotare la România Insider Awards, dar şi pentru „Cea mai Importantă Iniţiativă în Domeniul Media şi Jurnalism”, la Premiile România TopHotel, potrivit Agerpres.

Charlie Ottley a realizat mai multe materiale de promovare a Transilvaniei şi Braşovului, care au fost difuzate de televiziunile naţionale şi pe postul BBC World. Producătorul britanic de televiziune Charlie Ottley a lansat, în 2021, la Tulcea, documentarul „Wild Danube”, realizat în Delta Dunării.

Charlie Ottley s-a născut într-un mic sat din Hampshire, Marea Britanie și locuiește de trei ani în Șirnea, județul Brașov, unde și-a cumpărat o casă tradițională.