Accident provocat de lipsa controlorilor de trafic
Două avioane comerciale s-au ciocnit vineri seară pe pista aeroportului LaGuardia din New York, care a fost afectat pe tot parcursul zilei de o lipsă de controlori de trafic aerian din cauza închiderii guvernului federal american, a relatat sâmbătă EFE.
În timp ce rula spre poarta de sosiri, un avion al companiei americane United Airlines (cursa 580), care aterizase din Chicago, a lovit coada unui alt avion al United Airlines (cursa 434), care staţiona pe pistă în aşteptarea decolării spre Houston, statul Texas. Incidentul a dus la debarcarea tuturor pasagerilor şi, în cele din urmă, la anularea zborului spre Texas, şi a avut loc spre sfârşitul unei zile haotice pe aeroporturile din New York, din cauza vântului şi a lipsei deja menţionate de controlori de trafic aerian.
Atât LaGuardia, concentrat pe traficul intern, cât şi John F. Kennedy, unul dintre cele două aeroporturi internaţionale din New York, au fost nevoite să suspende temporar decolările de aeronave vineri din cauza lipsei de controlori de trafic aerian. Conform unui purtător de cuvânt al Administrației Federale a Aviației, aproape 13.000 de controlori de trafic aerian lucrează fără a fi plătiți de câteva săptămâni, asigurând siguranţa a peste 50.000 de operaţiuni zilnice în cadrul sistemului naţional de spaţiu aerian (NAS).
„Cu toţii am simţit o lovitură în timpul rulării pe pistă, dar nu am ştiut că era vorba de un alt avion până când căpitanul nu a spus asta”, a declarat pentru The Post un pasager, care a refuzat să-şi dezvăluie numele, la câteva momente după coliziune. Nu au fost raportate victime printre cei 328 de pasageri şi 15 membri ai echipajului celor două avioane. Echipele de întreţinere evaluează avionul avariat pentru a depista eventualele defecţiuni apărute în urma coliziunii.
La momentul coliziunii, avionul cu destinaţia Houston avea deja o întârziere de 90 de minute, întârziere care a continuat să crească pe parcursul nopţii. LaGuardia a interzis zborurile cu câteva ore mai devreme din cauza vânturilor puternice, care au atins viteza de 72 km/h. Întârzierile la sol au fost în medie de două ore şi 15 minute la LaGuardia, deşi unele avioane au avut întârzieri de până la cinci ore.
Există o îngrijorare tot mai mare în SUA că aceşti controlori de trafic aerian, care se numără printre cei 730.000 de angajaţi federali care îndeplinesc atribuţii esenţiale, dar care nu îşi vor primi salariile până când nu se rezolvă problema blocajului guvernului (aşa-numitul shutdown), ar putea începe să lipsească de la posturile lor într-un număr mai mare din cauza volumului excesiv de muncă cu care se confruntă. În timpul perioadei de închidere a guvernului din 2018-2019, cea mai lungă din istoria SUA, tocmai absenţele controlorilor - care au dus la paralizia unei părţi din traficul aerian al ţării - i-au forţat pe republicani şi democraţi să ajungă la un acord în Congres pentru a pune capăt shutdownului.
Incidentul de la LaGuardia este un exemplu recent al impactului pe care lipsa de personal de control al traficului aerian îl poate avea asupra siguranţei zborurilor. Amintim că, în februarie, Administrația Federală a Aviației a deschis o anchetă după ce două avioane s-au ciocnit pe o pistă a aeroportului internațional Seattle-Tacoma.
De asemenea, nesincronizarea între coordonatorul de la sol și pilot a fost o cauză pentru care două avioane s-au ciocnit la Suceava, în urmă cu doi ani.