Premiul recunoaște contribuțiile lui Soros
George Soros a primit Premiul European pentru Drepturile Civile ale Sinti și ale Romilor, o distincție ce recompensează eforturile de susținere a comunităților rome din Europa. Premiul, oferit de Manfred Lautenschläger Foundation, a fost creat în memoria supraviețuitorilor Holocaustului Oskar și Vinzenz Rose și este acordat celor care contribuie semnificativ la protejarea drepturilor Sinti și Romilor.
De peste patru decenii, George Soros sprijină organizațiile conduse de romi în domenii precum educația, justiția, sănătatea și participarea civică. Prin intermediul Open Society Foundations, el a susținut crearea European Roma Rights Centre, Roma Education Fund și Decade of Roma Inclusion, proiecte care au facilitat accesul a peste 150.000 de elevi romi la școală și au contestat segregarea educațională în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. În 2017, alături de Consiliul Europei, Open Society Foundations a contribuit la lansarea European Roma Institute for Arts and Culture în Berlin, iar în 2024 a sprijinit înființarea Roma Foundation for Europe, cu un angajament de 100 de milioane de euro, potrivit Open Society Foundations.
Alex Soros, fiul lui George Soros și președinte al Open Society Foundations, a acceptat premiul în numele tatălui său și a declarat că „Parteneriatul tatălui meu cu comunitățile rome s-a bazat întotdeauna pe credința profundă în justiție, demnitate și autodeterminare. Acest premiu este o recunoaștere importantă a acestui parcurs comun și un semnal că lupta împotriva prejudecăților și excluziunii trebuie să continue. Discriminarea romilor reprezintă o amenințare pentru întreaga Europă. Nimeni nu este liber până nu suntem liberi cu toții”.
George Soros a subliniat că integrarea reală a romilor va fi posibilă doar atunci când aceștia nu vor mai fi dezavantajați din cauza etniei lor. „Romii au îndurat secole întregi de discriminare și marginalizare, înrădăcinate într-o istorie lungă de violență – de la Holocaust, la sterilizări forțate, separarea copiilor de familiile lor și evacuări. Aceste nedreptăți continuă să reapară, așa cum s-a văzut în timpul pandemiei COVID-19 și, mai recent, când romii care fug de războiul din Ucraina s-au confruntat cu dificultăți în accesul la adăpost și ajutor. Am crezut întotdeauna că societățile deschise trebuie să protejeze drepturile tuturor oamenilor – mai ales ale celor excluși. Colaborarea cu liderii și comunitățile rome a fost una dintre cele mai importante părți ale activității mele”, a spus acesta.
Premiul European pentru Drepturile Civile ale Sinti și ale Romilor, înființat în 2007, este acordat persoanelor sau instituțiilor care contribuie semnificativ la îmbunătățirea drepturilor persoanelor sinti și rome. Printre laureații anteriori se numără arhitectul Daniel Libeskind și fostul cancelar german Angela Merkel.
George Soros a anunțat că va dona suma aferentă premiului către Roma Education Fund, pentru programe de educație și formare profesională dedicate comunităților rome.