Asistență psihologică și reparații în școală
Fundația World Vision România, în colaborare cu Facultatea de Psihologie și Științele Educației a Universității din București, a lansat un program de asistență psihologică și sprijin emoțional pentru copiii, părinții și profesorii de la Liceul Teoretic Dimitrie Bolintineanu, afectat de explozia din cartierul Rahova. Liceul se află foarte aproape de blocul în care a avut loc tragedia, iar suflul exploziei a avariat 15 săli de clasă.
În momentul deflagrației, în jurul orei 9:10, în școală se aflau aproximativ 800 de elevi. Mai mulți copii au fost răniți, în special de cioburi de la geamurile sparte, iar pentru siguranța lor, cursurile se desfășoară această săptămână online. Programul de sprijin este oferit de o echipă de 50 de psihologi, consilieri școlari și specialiști în protecția copilului și include: ghiduri și resurse utile pentru gestionarea stresului post-traumatic, sesiuni individuale de consiliere pentru elevi, părinți sau profesori, sesiuni online de suport emoțional pentru clasele afectate, grupuri de suport pentru cadrele didactice și o linie telefonică de asistență emoțională, cu referire către suport specializat.
Ghidurile realizate de experții psihologi World Vision oferă recomandări pentru copii, părinți și profesori, pentru a-i ajuta să facă față traumelor generate de tragedie. La rândul lor, părinții sunt îndrumați să le ofere mai multă atenție copiilor care au trecut printr-un eveniment traumatic. De asemenea, elevii sunt încurajați să-și exprime sentimentele și să caute sprijin în perioadele dificile. Experții le recomandă să vorbească deschis cu un adult de încredere – părinte, profesor sau consilier școlar – pentru a-și înțelege și gestiona emoțiile.
Explozie. Sursa foto: INQUAM/Tudor Pana. În plus, cei care au lansat ghidul spun că este important să nu mai urmeze imaginile sau clipurile cu explozia. Pentru sprijin individual, elevii pot apela la consilierul școlar, psiholog sau medicul de familie, care le pot oferi ghidare în gestionarea anxietății și stresului post-traumatic.
„Caută oamenii la care ţii. După ceva dureros, cel mai mult ajută să nu fii singur. Stai cu familia, prietenii sau colegii. Fă lucruri care te ajută să te simţi bine în corpul tău. Ascultă muzică, desenează, joacă-te, citeşte, mângâie un animal. Când faci lucruri care îţi plac, corpul învaţă că pericolul a trecut”, se arată în ghidul lansat de World Vision. Activitățile care aduc relaxare și plăcere, precum desenul, muzica, cititul, jocurile sau interacțiunea cu animalele, ajută corpul și mintea să se liniștească. De asemenea, specialiștii le amintesc elevilor că alimentația corectă, somnul odihnitor, plimbările și exercițiile de respirație sunt esențiale pentru refacerea stării emoționale.
De asemenea, autoritatea locală a demarat lucrări de reparaţii în sălile de clasă ale Liceului "Dimitrie Bolintineanu", care au fost afectate în urma deflagraţiei. Deciziile au fost luate în şedinţa operativă convocată de către primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, miercuri dimineaţa. "În urma recomandărilor Ministerului Afacerilor Interne şi ISU Bucureşti Ilfov, Primăria Sectorului 5, prin societatea Infrastructură Sector 5, asigură perimetrul în zona afectată, prin montarea de garduri şi va securiza intrările în scările de bloc, dar şi geamurile apartamentelor situate la parter, pentru a împiedica accesul, având în vedere pericolul de prăbuşire al imobilului", informează Primăria Sectorului 5 pe pagina sa de Facebook.
Poliţia Locală Sector 5 suplimentează camerele de supraveghere din zonă şi asigură perimetrul cu agenţi locali. În caz de nevoie, va fi solicitat sprijin din partea celorlalte primării de sector. Companiile din subordinea primăriei au început procesul de degajare a molozului din curtea Liceului "Dimitrie Bolintineanu", pentru a demara lucrările de reparaţii şi în exteriorul clădirii. Angajaţii Administraţiei Dezvoltare Urbană Sector 5 au început semnalizarea rutieră provizorie pentru delimitarea perimetrului de siguranţă din proximitatea imobilului afectat şi pentru facilitarea circulaţiei rutiere din zonă.
Totodată, a fost suspendată taxa de parcare, începând cu data de 17 octombrie, pentru toate locurile afectate, până la repunerea în stare de funcţionare a zonei. Decizia a fost luată având în vedere că un număr considerabil de locuri de parcare au fost afectate şi nu pot fi utilizate. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5 continuă campania de strângere de donaţii, în parteneriat cu Crucea Roşie Română - Filiala Sector 5, la sediul din incinta Colegiului Economic Viilor. DGASPC S5 oferă consiliere socială şi îndrumare celor afectaţi, atât la faţa locului, cât şi la numerele de telefon:
- 0735.518.019:
- 0799.413.942;
- 0735.520.675.
Direcţia Generală de Evidenţă a Persoanelor pune în continuare la dispoziţie numărul de telefon 0721.401.214, la care pot suna persoanele afectate de deflagraţia din zona Rahova, pentru a obţine acte de identitate sau documente de stare civilă. Accesul pe strada Vicina se va putea face din Calea Rahovei, până în dreptul imobilului din strada Vicina nr. 1, bl. 32, scara 1. Începând cu strada Vicina nr. 3, bl. 33, scara 2 se va putea circula normal. Accesul va rămâne restricţionat către parcările din spatele blocurilor: strada Vicina nr. 1, bl. 32 şi strada Vicina nr. 3, bl. 33. Pentru locatarii din strada Vicina nr. 3, bl.
33, scara 1, accesul se va face prin spatele blocului.