Studiul relevă diferențe între sexe
Femeile trăiesc, în general, mai mult decât bărbaţii, un fapt observat în aproape toate societăţile de-a lungul istoriei. Potrivit unui amplu studiu internaţional realizat de cercetătorii de la Institutul Max Planck pentru Antropologie Evolutivă din Leipzig, această diferenţă are origini adânci în evoluţie şi se regăseşte în numeroase alte specii, de la mamifere la păsări. Studiul, care a implicat 15 colaboratori din întreaga lume, a analizat datele a peste 1.100 de specii de păsări şi mamifere din grădini zoologice, pentru a înţelege de ce femelele tind să aibă o durată de viaţă mai mare decât masculii.
Rezultatele, publicate recent în revista Science Advances, arată că diferenţele de longevitate între sexe nu sunt întâmplătoare, ci sunt influenţate de factori genetici, strategiile de reproducere şi comportamentele de îngrijire a puilor. Conform cercetătorilor, în cazul mamiferelor, femelele trăiesc în medie cu aproximativ 13% mai mult decât masculii. De exemplu, printre primate, femelele de babuin sau gorilă supravieţuiesc adesea partenerilor lor. În contrast, la păsări, masculii trăiesc, în general, cu 5% mai mult decât femelele. Această diferenţă aparent paradoxală se explică parţial prin genetica sexelor, denumită „ipoteza sexului heterogametic”.
În sistemul genetic al mamiferelor, femelele au doi cromozomi X, iar masculii unul X şi unul Y. Această structură sugerează că dublul cromozom X oferă femelelor o protecţie suplimentară împotriva mutaţiilor dăunătoare, ceea ce contribuie la o viaţă mai lungă. În cazul păsărilor, femelele sunt cele heterogametice (au cromozomii ZW), ceea ce inversază modelul observat la mamifere.
Totuşi, genetica nu spune întreaga poveste. În multe specii, strategiile de împerechere influenţează direct durata vieţii. În speciile poligame, unde masculii concurează intens pentru femele, cum este cazul multor mamifere, această competiţie costisitoare, ce implică efort fizic, stres şi risc crescut de rănire, duce la o speranţă de viaţă mai scurtă. Pe de altă parte, speciile monogame, cum sunt numeroase păsări, prezintă o competiţie redusă, iar masculii pot trăi mai mult.
O altă explicaţie vine din comportamentele parentale. Sexul care investeşte mai mult în îngrijirea puilor, în majoritatea cazurilor femela, tinde să aibă o durată de viaţă mai mare. La speciile cu viaţă lungă, precum primatele, acest avantaj este esenţial pentru supravieţuirea descendenţilor până la maturitate.
Pentru a înţelege cât de mult contează mediul, cercetătorii au comparat datele din sălbăticie cu cele din grădini zoologice, unde animalele trăiesc în condiţii protejate, fără prădători sau lipsuri alimentare. Diferenţele dintre sexe s-au menţinut, deşi au fost mai mici în captivitate, o situaţie similară cu cea a oamenilor, unde progresele medicale au redus, dar nu au eliminat diferenţa de speranţă de viaţă între femei şi bărbaţi.
Concluzia studiului este că aceste contraste între sexe sunt adânc înrădăcinate în istoria evolutivă, fiind modelate de selecţia sexuală, rolurile parentale şi particularităţile genetice. Mediul şi condiţiile de viaţă pot atenua diferenţele, dar nu le pot şterge complet.
Longevitatea, se pare, poartă semnătura biologică a evoluţiei, iar ecoul acesteia se regăseşte deopotrivă în oameni şi în lumea animală.