Renunțare la titluri regale
Prințul Andrew al Marii Britanii a fost de acord să renunțe la utilizarea titlului de Duce de York, a anunțat acesta într-un comunicat transmis prin intermediul Palatului Buckingham. "În discuțiile cu regele și cu familia mea apropiată și extinsă, am ajuns la concluzia că acuzațiile continue la adresa mea distrag atenția de la munca Majestății Sale și a familiei regale. Am decis, așa cum am făcut-o întotdeauna, să pun datoria mea față de familia și țara mea pe primul loc. Îmi mențin decizia de acum cinci ani de a mă retrage din viața publică. Cu acordul Majestății Sale, considerăm că trebuie să fac acum un pas mai departe. Prin urmare, nu voi mai folosi titlul meu sau onorurile care mi-au fost conferite. Așa cum am spus anterior, neg cu fermitate acuzațiile împotriva mea", se arată în comunicat.
Tehnic vorbind, Andrew va păstra titlul de duce, care poate fi înlăturat doar printr-un act al Parlamentului, dar nu îl va mai folosi. Titlul, în fapt, rămâne existent, dar inactiv, la fel ca titlul onorific ASR (Alteța Sa Regală). Se pare că decizia a fost luată de Andrew în strânsă consultare cu fratele său, Regele Charles, și ca recunoaștere a faptului că problemele sale personale au continuat să fie o distragere de la activitatea familiei regale în ansamblul său.
Potrivit presei britanice, regele este bucuros de rezultatul discuțiilor. Prințul William a fost, de asemenea, consultat, împreună cu alți membri ai familiei. Fosta soție a lui Andrew, Sarah, Ducesă de York, nu își va folosi nici ea titlul și va fi cunoscută pur și simplu sub numele de Sarah Ferguson. Titlurile celor două fiice ale lor, Prințesa Beatrice și Prințesa Eugenie, vor rămâne neafectate. Acordul a fost încheiat după întâlniri la nivel înalt la Palatul Buckingham. Potrivit presei, există „îngrijorare” și „anxietate” în sânul Casei Regale cu privire la titlurile celor care cauzează un risc serios la adresa reputației familiei regale și a monarhiei britanice. Acuzațiile despre Andrew sunt legate de relația sa Jeffrey Epstein și de unele detalii recente despre relația sa cu o persoană implicată în cazul spionilor chinezi din Marea Britanie.
Săptămâna aceasta, The Guardian a publicat extrase din memoriile postume ale acuzatoarei lui Andrew, Virginia Giuffre, care s-a sinucis în aprilie, la vârsta de 41 de ani. În carte, ea a susținut că prințul „credea că a avea relații sexuale cu mine era dreptul său din naștere”. Andrew a negat întotdeauna afirmațiile că ar fi avut relații sexuale cu Giuffre când aceasta avea 17 ani și a ajuns la un acord cu ea pentru o sumă de 12 milioane de lire sterline, fără a-și asuma răspunderea, într-o instanță civilă.
Dar neagă cu fermitate acuzațiile împotriva sa. Nici fosta soție, Sarah Ferguson, nu va mai fi ducesă, dar fiicele lor vor fi considerate, în continuare, prințese. Jennie Bond, expert în familia regală britanică: „Cred că este o mare ușurare că s-a întâmplat, în sfârșit. Devenise o situație de nesuportat, zi după zi titluri în presă, care 'distrăgeau' familia regală de la activitatea sa, așa cum afirmă chiar prințul Andrew în comunicatul pe care l-a transmis”. Fratele mai mic al Regelui Charles al III-lea și al doilea fiu al regretatei Regine Elisabeta a II-a rămâne cu titlul prinț, dobândit prin naștere, dar a anunțat că renunță la toate titlurile și onorurile regale, inclusiv cel de duce de York. Craig Prescott, expert în monarhia britanică: „Ceea ce s-a întâmplat a tras o linie între prințul Andrew și restul familiei regale. Adică, dacă apar acuzații sau ies la iveală alte lucruri, toate vor fi pe seama prințului Andrew. Ei au rupt legătura dintre prințul Andrew și monarhie ca instituție”. Prințul Andrew a fost forțat să se retragă din viața publică încă din 2019, după un interviu dezastruos acordat BBC-ului, în care a încercat zadarnic să explice relația sa cu Jeffrey Epstein, miliardarul american acuzat de trafic sexual de minore. Scandalul a escaladat după ce Virginia Giuffre a intentat un proces împotriva lui Andrew în 2015, susținând că Epstein a traficat-o și a obligat-o să întrețină relații sexuale cu prietenii săi, inclusiv cu prințul, pe când ea era minoră. Acuzațiile au revenit în atenția publicului în ultima săptămână, odată cu publicarea memoriilor lui Giuffre, care s-a sinucis în aprilie, la 41 de ani. Craig Prescott: „Faptul că a indus în eroare națiunea cred că a fost de neiertat. Una e să spui că neagă acuzațiile și așa mai departe, dar să susții ceva despre care s-a demonstrat că nu este adevărat cred că a fost picătura care a umplut paharul. Mi se pare că, dacă prințul Andrew nu ar fi acționat, alții ar fi putut lua această decizie în locul lui”.
Pe lângă scandalul Epstein, Andrew s-a confruntat recent și cu suspiciuni privind relațiile sale cu o femeie acuzată de autoritățile britanice că ar fi agentă a serviciilor secrete chineze.