Curtea de Apel București retrage mandatul lui Alina Bica

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 3 minute

Pe scurt

Curtea de Apel București a retras mandatul european de arestare pentru Alina Bica, condamnată la 4 ani închisoare, după ce a decis că aceasta și-a executat pedeapsa în Italia cu suspendare. Instanța italiană a recunoscut sentința românească, dar Bica nu a petrecut nicio zi în închisoare, conform Ministerului Justiției.

EN

Brief

The Bucharest Court of Appeal has withdrawn the European arrest warrant for Alina Bica, who was sentenced to four years in prison but has not served any time due to her sentence being suspended in Italy. This decision follows a ruling from the Court of Justice of the EU regarding the execution of European arrest warrants.

Curtea de Apel București retrage mandatul lui Alina Bica
Sursa foto: gandul.ro

Decizie controversată privind Alina Bica

Curtea de Apel București a decis, vineri, 3 octombrie, că fosta șefă DIICOT Alina Bica și-a executat pedeapsa în Italia cu suspendare și a retras mandatul european de arestare. Magistrații de la Curtea de Apel București au activitatea suspendată și judecă doar „cauzele urgente”, iar acesta dosar a fost judecat cu celeritate: înregistrat în 30 septembrie 2025, cu primul termen în 2 octombrie și pronunțarea deciziei pe 3 octombrie. Decizia Curții de apel București este definitivă.

Decizia Curții de Apel București vine după ce Curtea de Justiție a UE a decis că „o autoritate judiciară nu poate să refuze executarea unui mandat european de arestare și să preia ea însăși executarea pedepsei fără consimțământul statului care a emis acest mandat”.

Alina Bica, fost procuror șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) are din 2019 mandat european de arestare după ce a fost condamnată definitiv la 4 ani închisoare în dosarul în care fusese acuzată de favorizarea omului de afaceri Ovidiu Tender. Potrivit Ministerului Justiției, „instanța italiană a recunoscut sentința pronunțată în România și a dispus executarea pedepsei în Italia, potrivit legislației italiene”.

Bica nu a făcut însă nicio zi de închisoare, pedeapsa fiind suspendată pentru clarificări juridice privind infracțiuniunea pentru care a fost condamnată, conform dreptului italian. Alina Bica a fost o apropiată a Elenei Udrea, fosta ministră a Turismului în epoca Băsescu.

Context

”O autoritate judiciară nu poate să refuze executarea unui mandat european de arestare și să preia ea însăși executarea pedepsei fără consimțământul statului care a emis acest mandat” – a decis recent Curtea de Justiție a UE. Prin urmare, instanțele judecătorești ale statului membru care refuză executarea mandatului european de arestare pentru ca pedeapsa să fie executată pe teritoriul acestui stat trebuie să obțină consimțământul instanțelor din statul membru emitent pentru preluarea executării pedepsei pronunțate în acest din urmă stat.

Mai mulți fugari români în Italia și Grecia, precum Dragoș Săvulescu, Alina Bica, Daniel Dragomir sau Sorin Oprescu, nu au fost predați României, iar instanțele italiene și elene au decis să execute pedepsele cu închisoarea emise de România în Italia sau Grecia, dar cu suspendare.

Decizia CJUE se va aplica pentru viitor, pentru fugarii români care nu și-au executat deja pedespele (comutate în ”cu suspendare”) în Italia și Grecia, au explicat mai mulți magistrați pentru G4Media.ro.