Controale ANPC dezvăluie nereguli grave
O acțiune amplă a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a dus la controlul a 619 operatori economici din domeniul uleiului de măsline. Printre aceștia, 276 au fost găsiți în neregulă, cu un total de 17.000 de litri de ulei verificați, dintre care peste 5.000 litri au prezentat deficiențe semnificative.
În cadrul controalelor, au fost prelevate cinci probe de ulei de măsline, iar analizele de laborator au arătat că trei dintre acestea nu respectă standardele legale europene. Deficiențele au fost identificate în caracteristicile organoleptice, aciditate, extincția specifică, conținut de ceară, compoziția acizilor grași și steroli.
În urma acestor nereguli, ANPC a aplicat 165 de amenzi contravenționale, totalizând 748.000 lei, și a emis 115 avertismente. De asemenea, au fost suspendate temporar de la vânzare 4.500 de litri de ulei de măsline, până la remedierea neconformităților, iar 240 de litri au fost retrași definitiv de la comercializare, valoarea acestora depășind 10.000 lei.
„Prin verificarea a peste 600 de importatori și comercianți de ulei de măsline, ANPC reafirmă angajamentul său față de protecția consumatorilor și calitatea produselor de pe piață. Rezultatele acestor controale subliniază necesitatea unei rigurozități sporite din partea operatorilor economici și importanța respectării standardelor legale. Vom continua să luăm măsuri ferme pentru a proteja consumatorii și pentru a încuraja practici comerciale corecte”, a declarat Sebastian Hotca, președinte interimar al ANPC.
Cele mai frecvente deficiențe întâlnite au fost:
- Comercializarea uleiului de măsline în ambalaje deteriorate.
- Produse cu data durabilității minimale depășită.
- Absența informațiilor obligatorii pe etichete.
- Nerespectarea condițiilor de păstrare.
- Inscripționarea incorectă a informațiilor privind calitatea.
- Lipsa detaliilor despre producător sau distribuitor.
- Informații nutriționale incorecte sau lipsă.
- Informarea incompletă a consumatorilor la vânzare.
- Lipsa țării de origine pe etichetă.
- Nerespectarea regimului promoțiilor.
- Prețuri neafișate sau greu vizibile.
- Neafişarea prețurilor pe unitatea de măsură.
Aceste descoperiri ridică semne de întrebare asupra calității și transparenței produselor comercializate în România, subliniind nevoia urgentă de reglemetare în domeniu.