Legendarul Eddy Merckx îl vede pe sloven depășind toate recordurile
Tadej Pogacar, ciclistul sloven de la UAE Team Emirates, a intrat duminică, 26 iulie 2026, în istoria ciclismului, adjudecându-și pentru a cincea oară victoria în Turul Franței. La doar 27 de ani, Pogacar a egalat astfel recordul de victorii deținut de patru legende ale sportului: Jacques Anquetil, Eddy Merckx, Bernard Hinault și Miguel Indurain. Această performanță remarcabilă a fost celebrată intens, deși nu fără o notă de controversă legată de dominația sa absolută din această ediție a competiției.
Victoria lui Pogacar a fost confirmată în urma ultimei etape, a 21-a, desfășurată duminică, unde olandezul Mathieu Van der Poel (Alpecin-Premier Tech) a fost cel care a trecut primul linia de sosire. Însă, clasamentul general nu a mai putut fi modificat, Pogacar consolidându-și poziția de lider. Această ediție a fost marcată de o superioritate evidentă a slovenului, care a lăsat puține șanse adversarilor săi, inclusiv principalului său rival, Jonas Vingegaard, care a avut și ghinion, dar nu a părut capabil să țină pasul cu ritmul impus de Pogacar încă de la primele etape montane.
Legendarul ciclist belgian Eddy Merckx (81 de ani), de cinci ori câștigător al Turului Franței și considerat de mulți cel mai mare ciclist din istorie, și-a exprimat admirația pentru Pogacar. Într-o declarație pentru Gazzetta dello Sport, Merckx a afirmat: „Îl felicit, dar cred că nu doar ne va egala pe mine și pe ceilalți campioni, ci în curând ne va depăși recordul de victorii în Turul Franței.” Această previziune subliniază potențialul extraordinar al tânărului sloven, care pare să rescrie cartea de recorduri a ciclismului.
Merckx a recunoscut că, deși Pogacar nu a avut adversari notabili în acest an, în afară de Vingegaard, dominația sa este incontestabilă. „Poate că nu a avut adversari notabili în acest an, în afară de Vingegaard, care a fost și ghinionist. Dar danezul a rămas în urmă la prima etapă de urcare și nu a părut capabil să țină pasul cu slovenul”, a adăugat Merckx. Întrebat despre comparațiile inevitabile între el și Pogacar, „Canibalul” a răspuns cu modestie: „Fiecare eră are campionii săi, nu îmi plac comparațiile. Evident, de când a trecut la profesioniști era clar că are un talent special. Poate că nu credeam că e capabil să fie atât de impresionant pe urcări; mi se pare că în fiecare etapă bate recorduri de cățărări.”
Dominația lui Pogacar în ediția din 2026 a Turului Franței a fost atât de copleșitoare încât a generat huiduieli din partea publicului, nemulțumit de lipsa de suspans și de dueluri strânse. Acest fenomen nu este nou în istoria ciclismului, așa cum a subliniat Merckx: „Oamenii vor să vadă un show, sunt pasionați de dueluri, dar atunci când el decide să atace, domină și nu are rivali și atunci lipsește drama. S-a întâmplat și în cazul meu când i-am provocat pe Anquetil și Poulidor, favoriții publicului, iar anul acesta francezii îl au pe Seixas în top. Poate se așteptau ca el să fie mai aproape de Pogacar.” Această perspectivă istorică oferită de Merckx ajută la înțelegerea reacției publicului, care, în ciuda performanței sportive, caută adesea și un spectacol dramatic.
Un alt subiect abordat de Merckx a fost posibilitatea ca Pogacar să câștige cele trei mari tururi (Franța, Italia, Spania) în același an, o performanță extrem de rară și dificilă. „Nu, deloc (n.r. nu e un obiectiv imposibil). Dacă cineva poate face asta, atunci el e”, a spus Merckx. El a detaliat și condițiile necesare: „Cred că dacă se vor îndeplini condițiile necesare, poate să facă asta. Turul Italiei e în mai, apoi ar avea două luni de pregătire pentru Turul Franței și apoi încă aproape două pentru a fi gata de Turul Spaniei. Dacă nu sunt probleme de sănătate, poți să îți menții condiția pe parcurs. Cu siguranță trebuie să fii susținut de o echipă puternică, cu o gamă largă de cicliști, care să știe cum să controleze cursele pentru a evita oboseala inutilă din etapele ce par mai ușoare.” Această analiză tehnică a „Canibalului” arată că, deși dificil, tripla coroană este la îndemâna lui Pogacar, având în vedere condiția fizică excepțională și suportul echipei.
Comparativ cu alți mari campioni, Pogacar se alătură unui club select. Lista cicliștilor cu cele mai multe victorii în Turul Franței arată astfel: Eddy Merckx (Belgia) - 5 victorii, Bernard Hinault (Franța) - 5 victorii, Jacques Anquetil (Franța) - 5 victorii, Miguel Indurain (Spania) – 5 victorii, și acum Tadej Pogacar (Slovenia) – 5 victorii. Următorii în clasament sunt Chris Froome (Marea Britanie) cu 4 victorii, și Philippe Thys (Belgia) și Louison Bobet (Franța), ambii cu 3 victorii. Ascensiunea rapidă a lui Pogacar în acest clasament îl poziționează deja ca un potențial deținător al recordului absolut, așa cum a anticipat Merckx.
De ce contează
Performanța lui Tadej Pogacar transcende simpla victorie sportivă, având implicații majore pentru viitorul ciclismului. Egalarea recordului de cinci victorii în Turul Franței la o vârstă atât de tânără sugerează o dominație fără precedent, care ar putea schimba dinamica competițiilor majore. Pentru fanii ciclismului, înseamnă o nouă eră, marcată de un talent excepțional, dar și de provocări legate de menținerea spectacolului într-o cursă cu un favorit atât de clar. De asemenea, deschide discuția despre limitele performanței umane și despre cum strategiile de echipă și pregătirea fizică evoluează pentru a susține astfel de atleți remarcabili. Impactul său este global, inspirând noi generații de cicliști și crescând vizibilitatea sportului.
În concluzie, Tadej Pogacar nu este doar un ciclist excepțional, ci un fenomen care redefinește standardele în ciclismul modern. Cu cinci victorii în Turul Franței deja în palmares și la o vârstă la care majoritatea cicliștilor abia își ating apogeul, întrebarea nu mai este dacă va depăși recordul lui Merckx, ci când. Provocarea pentru el va fi să-și mențină motivația și condiția fizică, în timp ce pentru organizatorii curselor și pentru ceilalți cicliști, provocarea este să găsească modalități de a oferi un spectacol mai echilibrat și mai imprevizibil.
Rămâne de văzut dacă Pogacar va încerca să realizeze tripla coroană într-un singur an și dacă va reuși să-și gestioneze presiunea și așteptările uriașe care vin odată cu statutul de legendă în devenire.