Aspirații maghiare și critica UE, cu Orbán în fundal
La cea de-a 35-a ediție a Universității de Vară și a Taberei Studențești Bálványos, cunoscută sub numele de Tusványos, desfășurată la Băile Tușnad între 21 și 26 iulie 2026, dezbaterile privind autonomia maghiară în Bazinul Carpatic au ocupat un loc central, atrăgând atenția asupra situației Ținutului Secuiesc și a Voivodinei. Evenimentul, intens mediatizat de presa maghiară și relatat de Agenția Rador, a reunit politicieni, avocați și personalități publice, inclusiv pe László Tőkés, care a cerut recunoașterea autodeterminării maghiarilor, și pe Viktor Orbán, a cărui prezență a stârnit controverse în contextul politic ungar actual.
Potrivit Székelyhon.ro, cel mai important portal de știri de limbă maghiară din Ținutul Secuiesc, dezbaterea intitulată „Șansele autonomiei maghiare în Bazinul Carpatic” a adus în prim-plan discuții despre protecția minorităților europene. La aceasta au participat Katalin Szili, fostă președintă a Parlamentului ungar și consilieră a prim-ministrului ungar pentru aspirațiile de autonomie, Elvira Kovács, vicepreședintă a Parlamentului sârb și politiciană a Alianței Maghiare din Voivodina, Gábor Fodor, fost ministru ungar, și avocatul Dávid Sobor. Moderarea a fost asigurată de György Csóti, consilier de politici naționale.
György Csóti a deschis dezbaterea subliniind că lupta pentru autonomie durează de peste trei decenii, iar condițiile fundamentale pentru dăinuirea comunităților naționale autohtone pe pământul natal sunt libera utilizare a limbii materne, posibilitatea autodeterminării și independența economică. Acesta a menționat că autonomia reprezintă cea mai sigură garanție instituțională și a enumerat trei condiții esențiale: voința fermă și unită a comunității, un mediu juridic adecvat și existența unor exemple internaționale de succes, precum Tirolul de Sud. Declarațiile sale evidențiază o viziune pe termen lung, calificând autonomia drept „un maraton, nu un sprint”, o perspectivă împărtășită și de Gábor Fodor.
Katalin Szili a argumentat că autonomia trebuie privită într-un context european larg, unde trei factori sunt cruciali: o comunitate puternică și capabilă, deschiderea politică a societății majoritare și un mediu internațional favorabil drepturilor minorităților. Szili a criticat Uniunea Europeană pentru lipsa de forță obligatorie a instrumentelor precum Convenția-cadru pentru protecția minorităților și Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare, adoptate de Consiliul Europei acum trei decenii. Ea a subliniat că UE tratează constant problemele minorităților ca pe o chestiune internă, ignorând peste cincizeci de milioane de cetățeni europeni care trăiesc ca minoritari în propriile lor țări. Inițiativele Minority SafePack și Inițiativa cetățenească europeană privind regiunile naționale, promovate de Consiliul Național Secuiesc, au fost prezentate ca exemple clare ale reticenței instituțiilor UE. Szili a pledat pentru tratarea comunităților naționale autohtone ca factori de construire a statului, argumentând că problema drepturilor minorităților este o problemă europeană, nu doar maghiară.
Exemplul practic al Voivodinei a fost adus în discuție de Elvira Kovács, care a detaliat experiențele comunității maghiare din Serbia. Aceasta a explicat cum, deși autonomia era un obiectiv îndepărtat în timpul războaielor iugoslave, adoptarea Legii-cadru privind protecția minorităților a permis înființarea sistemului de consilii naționale, prin care autonomia culturală funcționează și astăzi. Kovács a subliniat că aceste rezultate sunt rodul unei munci comunitare îndelungate și consecvente, necesitând voința comunității, puterea reprezentării politice și un cadru juridic adecvat. Modelul sârb, cu o populație maghiară de aproximativ 250.000 de persoane în Voivodina conform recensământului din 2022, demonstrează că progresele pot fi obținute prin eforturi susținute și prin integrarea în sistemul legislativ național.
Gábor Fodor a adăugat o perspectivă istorică, amintind participarea sa la elaborarea Legii minorității maghiare în Ungaria, adoptată prin consens. El a reiterat sprijinul pentru autonomia maghiară, dar a avertizat împotriva așteptărilor de „rezultate rapide”, considerând procesul o „luptă lungă” bazată pe decenii de procese politice și sociale, chiar și în cele mai de succes modele europene. Fodor a identificat trei actori cheie pentru succes: abordarea statului respectiv, atitudinea Uniunii Europene și sprijinul guvernului ungar. El a accentuat importanța reprezentării politice a comunităților maghiare în sistemul de guvernare al țării gazdă pentru a obține rezultate tangibile. Această abordare contrastează parțial cu viziunea lui Tőkés, care pare să pună un accent mai mare pe presiunea externă și pe revendicări directe.
László Tőkés, liderul Consiliului Național Maghiar din Transilvania, a reluat la Tusványos cererile pentru „autodeterminarea teritorială a Ținutului Secuiesc” și „autonomia pe criteriu personal a maghiarilor din Transilvania”. El a criticat faptul că autodeterminarea internă este „un subiect tabu” în România și a cerut recunoașterea oficială a unor regiuni istorice precum Ținutul Secuiesc și Partium, în perspectiva unei reorganizări administrativ-teritoriale a României. Tőkés a mers mai departe, susținând recunoașterea marilor regiuni Transilvania, Moldova și Țara Românească, alături de alte regiuni istorice precum Bucovina sau Dobrogea, folosind ca argument inclusiv discuțiile despre o eventuală unire a României cu Republica Moldova.
O notă emoțională a fost adăugată de Tőkés prin referirea la declinul demografic, susținând că imaginea Transilvaniei ca regiune multiculturală a devenit un „eufemism” la 106 ani de la Tratatul de la Trianon. El a subliniat plecarea aproape în totalitate a sașilor și șvabilor și dispariția unei mari părți a comunității evreiești, avertizând că și comunitatea maghiară este afectată de scăderea natalității, asimilare și emigrare. Tőkés a cerut un minut de reculegere pentru maghiarii și românii plecați din țară, o problemă pe care a considerat-o una dintre principalele provocări ale regiunii, aruncând responsabilitatea și asupra guvernelor „responsabile sau iresponsabile” ale României. Această abordare a demografiei ca argument pentru autonomie este o tactică des întâlnită în discursul naționalist.
Avocatul Dávid Sobor, expert juridic al Consiliului Național Secuiesc, a evaluat schimbările din ultimii cincisprezece ani, remarcând o evoluție în politica națională ungară. Dacă anterior Ungaria urmărea luptele pentru autonomie din exterior, acum dialogul se desfășoară ca parte a unei națiuni politice maghiare unificate. Sobor a subliniat că activitatea pentru autonomie este o sarcină cotidiană, ce impune utilizarea consecventă a oportunităților legale. Această viziune confirmă ideea că autonomia este un proces de durată, care necesită perseverență și o strategie juridică bine definită.
Un aspect tensionat al ediției din 2026 a Tusványos a fost prezența lui Viktor Orbán, care, deși a fost întâmpinat de László Tőkés ca „prim-ministru” al Ungariei, nu mai deține această funcție din 9 mai 2026, fiind succedat de Péter Magyar, liderul partidului TISZA. Presa ungară a relatat că Orbán a fost prezent la evenimentul oficial de sâmbătă alături de Tőkés și Németh Zsolt, parlamentar ungar. Faptul că actualul premier al Ungariei nu a fost invitat, iar organizatorii nu au inclus reprezentanți ai noii puteri ungare, a generat critici vehemente din partea lui Péter Magyar. Acesta a denunțat decizia organizatorilor, invocând finanțarea evenimentului cu sute de milioane de forinți din banii contribuabililor ungari și l-a provocat pe Orbán la o dezbatere publică la Tușnad, spunând: „Nu fiți lași, invitați-l pe premierul Ungariei!”. Această situație subliniază o diviziune politică profundă în Ungaria, care se reflectă și în evenimentele transfrontaliere.
De ce contează
Dezbaterile de la Tusványos despre autonomia maghiară sunt relevante pentru stabilitatea regională și relațiile româno-ungare. Cererile de autonomie teritorială pentru Ținutul Secuiesc, alături de propunerile de reorganizare administrativă a României, pot tensiona dialogul dintre București și Budapesta. Refuzul Uniunii Europene de a trata drepturile minorităților ca o problemă transnațională, așa cum a subliniat Katalin Szili, ar putea alimenta frustrările comunităților minoritare. În plus, prezența lui Viktor Orbán, deși nu mai este premier, demonstrează influența continuă a vechii gărzi politice ungare asupra aspirațiilor maghiarilor de peste hotare, creând un context politic complex și plin de provocări pentru viitorul României și al minorității maghiare.
Dezbaterea de la Tusványos nu a oferit un răspuns clar la întrebarea când și sub ce formă ar putea fi realizată autonomia maghiară în Bazinul Carpatic. Participanții au convenit, însă, că succesul depinde de o combinație de factori: voința comunitară, reprezentare politică eficientă, o pregătire juridică solidă și sprijin internațional. Contextul politic ungar actual, marcat de o schimbare de putere și de critica vehementă a lui Péter Magyar la adresa organizatorilor Tusványos pentru excluderea noii conduceri, adaugă o nouă dimensiune incertă acestor aspirații.
Rămâne de văzut cum va influența această dinamică internă ungară viitoarele demersuri pentru autonomie și dacă Uniunea Europeană își va schimba abordarea față de drepturile minorităților naționale în contextul european mai larg.