Recuzată după apariția în documentarul „Justiție capturată”
Judecătoarea Raluca Moroșanu, de la Secția Penală a Curții de Apel București, a intentat un proces la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), reclamând că a fost recuzată abuziv din două dosare după ce a apărut în documentarul Recorder „Justiție capturată”. Plângerea sa, depusă în luna aprilie, a trecut de procedura de filtru a instanței de la Strasbourg săptămâna aceasta, ceea ce înseamnă că cererea a fost acceptată și un proces va avea loc. "Am formulat plângerea în luna aprilie și săptămâna aceasta mi s-a comunicat că a trecut de faza de admisibilitate, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții EDO cu numărul 17823/26, cauza Morosanu v. România," a declarat judecătoarea pentru HotNews.
Acțiunea judecătoarei Moroșanu vizează încălcarea a trei articole fundamentale din Convenția Europeană a Drepturilor Omului: articolul 6, referitor la dreptul la un proces echitabil, articolul 10, privind libertatea de exprimare, și articolul 13, care garantează accesul la justiție. Ea susține că recuzările au fost, în esență, sancțiuni pentru declarațiile sale publice, o tentativă de intimidare și un abuz menit să-i blocheze cariera, potrivit HotNews. Argumentul oficial al recuzării a fost că declarațiile publice ale judecătoarei ar indica o lipsă de imparțialitate și că "există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea doamnei judecător a fost afectată prin exprimările acesteia în cadrul interviului publicat pe pagina de internet Recorder.ro".
Conform G4Media, judecătorii care au dispus recuzarea, la cererea inculpaților din dosare, ar fi fost printre cei care au participat la conferința de presă de sprijin a conducerii Curții de Apel după publicarea documentarului sau și-au îndemnat colegii să participe. Această situație ridică semne de întrebare serioase privind obiectivitatea deciziilor de recuzare. Judecătoarea Moroșanu acuză că aceste decizii sunt bazate pe o "logică administrativă absurdă", motivarea invocată fiind, în esență, că ar fi lipsită de empatie față de inculpați și, implicit, nu ar putea fi imparțială. Aceste "încheieri de recuzare din perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026" au dus la înlăturarea sa din completul de judecată în două cauze sensibile, așa cum a explicat pentru HotNews.
Un aspect crucial al plângerii sale la CEDO este faptul că legislația română nu prevede nicio cale de atac împotriva hotărârilor prin care s-a dispus recuzarea și nici nu a fost audiată în cadrul acestor proceduri, ceea ce, în opinia sa, îi încalcă accesul la justiție. Această lipsă de recurs intern subliniază o vulnerabilitate sistemică în fața unor posibile abuzuri administrative. Avocata Ralucăi Moroșanu în fața instanței europene este Nicoleta Popescu, aceeași care a obținut în decembrie anul trecut o victorie la CEDO și pentru judecătorul Cristi Danileț, sancționat abuziv în 2019 de către Consiliul Superior al Magistraturii. Această precedentă victorie sugerează o anumită familiaritate a avocatului cu tiparele de abuz din sistemul judiciar românesc și cu modul în care acestea sunt percepute de instanța europeană.
Documentarul Recorder, „Justiție capturată”, a expus controlul politic asupra actului de justiție și presiunile informale exercitate asupra magistraților, inclusiv prin optica impusă de șefii instanțelor. Raluca Moroșanu a vorbit în interviu despre aceste anomalii, declarând la acel moment: "Ni se tot spune că trebuie să fim oameni… să înțelegem problemele inculpaților". Contextul discuțiilor din documentar a vizat modul în care vocile critice din sistem sunt îndepărtate din dosarele importante sub pretexte de o legalitate discutabilă, o situație pe care CEDO o va analiza acum în detaliu. Situația judecătoarei Moroșanu nu este un caz izolat, ci reflectă o tensiune mai largă în sistemul judiciar românesc între independența magistraților și presiunile administrative sau politice.
În ciuda faptului că a fost considerată inaptă din punct de vedere emoțional sau profesional să judece cauzele din care a fost înlăturată, activitatea curentă a magistratului demonstrează că excluderea a fost mai degrabă o măsură punitivă punctuală decât o problemă reală de integritate. Judecătoarea a oferit detalii despre modul în care își continuă activitatea la Curtea de Apel, afirmând că "de la acea dată și până în prezent am pronunțat, și sper că am calculat corect, aproape 500 de hotărâri, în alte cauze". Această statistică, prezentată de HotNews, contrazice argumentul lipsei de imparțialitate sau empatie și sugerează că deciziile de recuzare au fost motivate de alte considerente decât cele profesionale, posibil ca represalii pentru curajul de a vorbi public.
Procesul de la CEDO va analiza dacă interpretarea legată de "lipsa de empatie" încalcă flagrant dreptul la liberă exprimare și dacă mecanismul recuzării a fost folosit ca instrument de cenzură internă. Decizia CEDO în acest caz ar putea stabili un precedent important pentru protejarea libertății de exprimare a magistraților din România și din alte state membre ale Consiliului Europei. În trecut, România a fost criticată de organisme europene pentru interferențele politice în justiție și pentru presiunile exercitate asupra judecătorilor. Raportul MCV din 2019, de exemplu, a subliniat necesitatea consolidării independenței justiției și a protejării magistraților împotriva presiunilor interne și externe. Cazul Moroșanu readuce în atenție aceste preocupări, la fel cum a făcut și cazul judecătorului Danileț.
De ce contează
Acest demers la CEDO este crucial pentru consolidarea independenței justiției din România și pentru protejarea dreptului la liberă exprimare al magistraților. Dacă CEDO va da câștig de cauză judecătoarei Moroșanu, ar trimite un semnal puternic împotriva utilizării abuzive a mecanismelor de recuzare ca instrument de cenzură sau intimidare în sistemul judiciar. Aceasta ar putea deschide calea pentru modificări legislative care să ofere căi de atac împotriva deciziilor de recuzare și să întărească garanțiile pentru independența judecătorilor. Pentru cetățeni, un act de justiție independent și transparent este esențial pentru încrederea în statul de drept și pentru asigurarea unui proces echitabil.
Urmează judecarea plângerii în fond, însă durata de soluționare nu poate fi estimată. Experiența anterioară cu cazuri similare la CEDO, cum ar fi cel al judecătorului Cristi Danileț, sugerează că procesul poate dura. Cu toate acestea, faptul că cererea a trecut de faza de admisibilitate reprezintă deja o victorie procedurală semnificativă pentru Raluca Moroșanu și indică faptul că CEDO consideră că există motive serioase pentru a investiga acuzațiile. Rămâne de văzut dacă decizia CEDO va influența modul în care Consiliul Superior al Magistraturii și Curtea de Apel București gestionează cazurile de recuzare și libertatea de exprimare a judecătorilor pe viitor.
Impactul potențial al unei decizii favorabile ar putea transcende cazul individual, având repercusiuni asupra întregului sistem judiciar românesc și asupra percepției sale la nivel european.