Ministra Mediului acuză lipsa de viziune și amânările
Inundațiile recente care au afectat România, lăsând în urmă pagube semnificative, nu sunt doar rezultatul fenomenelor meteorologice extreme, ci reprezintă și „decontul dureros a 20-30 de ani de neglijență, amânări și lipsă de viziune”, a declarat vineri, 24 iulie 2026, ministra interimară a Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu. Declarația a fost făcută pe fondul criticilor privind infrastructura deficitară de prevenire a inundațiilor și a intervențiilor tardive în fața dezastrelor naturale, un subiect de o importanță crucială pentru sute de comunități vulnerabile din țară.
Potrivit ministrei Buzoianu, anul 2026 a marcat o schimbare de direcție în abordarea investițiilor în infrastructura hidrotehnică. „Cu o muncă uriașă și continuă de luni de zile am reușit ca în anul 2026 (primul an în care am putut eu seta prioritățile de investiții în bugetul național) să alocăm suma record de 250 de milioane de lei de la bugetul național pentru lucrări critice la baraje, diguri și poldere”, a precizat aceasta pe pagina sa de Facebook. Această sumă reprezintă o creștere semnificativă comparativ cu anul precedent, când, conform declarațiilor sale, în 2025 au fost cheltuiți doar 50 de milioane de lei din bugetul național pentru aceleași tipuri de lucrări. Această discrepanță subliniază o problemă cronică de subfinanțare în sectorul managementului apelor, cu consecințe directe asupra siguranței cetățenilor și a proprietăților.
Mai mult, ministra a subliniat că în 2026 a fost direcționat un procent istoric de 52,02% din bugetul de bunuri și servicii al Administrației Naționale Apele Române (ANAR) exclusiv către mentenanța digurilor și barajelor existente. Această pondere este „dublă față de media ultimului deceniu”, indicând o reorientare clară a priorităților către prevenție și întreținere. Fondurile sunt utilizate în toate cele 11 administrații bazinale de apă, acoperind astfel întregul teritoriu național și vizând protejarea directă a oamenilor, gospodăriilor, terenurilor agricole, drumurilor, podurilor, rețelelor de utilități și obiectivelor socio-economice. Prioritizarea studiilor de fezabilitate pentru lucrări a fost realizată în conformitate cu Planurile de Management al Riscului la Inundații (PMRI) și hărțile de risc, documente care, de ani de zile, semnalează zonele critice unde acțiunea este urgentă.
Critica adusă de ministra Buzoianu guvernelor anterioare este vehementă și pune în lumină o problemă sistemică. „Dacă toți cei care au fost în Guvernele României în ultimii 35 de ani ar fi făcut jumătate din ce am reușit să facem în 2026, astăzi aveam sau nu infrastructura împotriva inundațiilor mult mai bună? Astăzi nu am fi avut comunități mult mai protejate?”, a întrebat retoric Diana Buzoianu. Această afirmație subliniază o deficiență majoră în continuitatea politicilor publice și în alocarea resurselor pentru prevenția dezastrelor, o problemă care transcende apartenența politică și care a lăsat România vulnerabilă în fața schimbărilor climatice. Conform datelor Eurostat din 2023, România se află printre țările UE cu cel mai mic procent din PIB alocat investițiilor în infrastructura de mediu și de gestionare a riscurilor, situându-se sub media europeană de 1,5% din PIB.
În 2026, un număr record de investiții strategice majore, care stagnau pe hârtie sau riscau să piardă finanțarea, au primit fonduri pentru a avansa. Zeci de șantiere critice au fost deblocate, marcând un progres vizibil. Deși „nu poate un an să șteargă decenii de neglijență”, ministra a exprimat încrederea că, dacă acest ritm se va menține, pe termen mediu, sute de comunități din întreaga țară vor fi protejate. Această schimbare de direcție, conform ministrei, este ireversibilă, iar modul de gestionare a siguranței apelor s-a schimbat „din temelii”.
Contextul european arată că multe state membre ale Uniunii Europene, precum Germania sau Olanda, au investit masiv în ultimii 20 de ani în sisteme integrate de management al apelor, diguri inteligente și sisteme de avertizare timpurie. De exemplu, Olanda, cu o mare parte a teritoriului sub nivelul mării, a implementat proiecte precum „Room for the River” încă din 2007, care implică extinderea albiilor râurilor și construirea de zone de retenție. În contrast, România a avut dificultăți în atragerea și implementarea fondurilor europene destinate rezilienței la inundații, iar multe proiecte au rămas blocate în birocrație sau în lipsa cofinanțării naționale. Un raport al Curții de Conturi Europene din 2024 a evidențiat întârzieri semnificative în implementarea proiectelor de prevenire a inundațiilor în statele membre est-europene, inclusiv România, unde doar 40% din fondurile alocate pentru perioada 2014-2020 au fost efectiv cheltuite până la finalul anului 2023.
Este esențial de menționat că, deși criticile ministrei vizează guvernele anterioare, responsabilitatea pentru starea actuală a infrastructurii hidrotehnice este una complexă și împărțită între diverse administrații și factori decizionali de-a lungul timpului. Faptul că infrastructura de prevenire a inundațiilor a fost neglijată pentru o perioadă atât de lungă de timp este o problemă sistemică, influențată de priorități politice fluctuante, lipsa de expertiză tehnică și, în unele cazuri, de corupție. Situația actuală necesită nu doar alocări bugetare sporite, ci și o strategie pe termen lung, coerentă și apolitică, care să asigure continuitatea proiectelor indiferent de schimbările guvernamentale. Asociațiile de experți în hidrologie și mediu, precum Asociația Hidrologilor din România, au avertizat în repetate rânduri asupra riscurilor crescute de inundații din cauza defrișărilor masive și a urbanizării necontrolate în zonele inundabile, factori care amplifică impactul fenomenelor meteo extreme.
De ce contează
Aceste declarații subliniază o problemă fundamentală pentru siguranța și dezvoltarea României: vulnerabilitatea cronică la inundații. Alocarea de fonduri record și reorientarea bugetară anunțate de ministra Buzoianu sunt cruciale pentru a proteja vieți, proprietăți și infrastructură esențială. Neglijența deceniilor trecute a costat deja miliarde de lei în pagube și a afectat mii de familii. Investițiile curente, dacă sunt susținute și implementate eficient, pot schimba radical capacitatea țării de a face față schimbărilor climatice, transformând o reacție la dezastru într-o strategie proactivă de reziliență. Este o șansă pentru România de a recupera decalajul față de alte state europene în gestionarea riscurilor naturale.
Concluzie Angajamentul de a crește semnificativ investițiile în infrastructura de prevenire a inundațiilor și de a prioritiza mentenanța reprezintă un pas important, dar provocările rămân considerabile. Eficiența acestor măsuri va depinde de implementarea transparentă și rapidă a proiectelor, de depășirea obstacolelor birocratice și de asigurarea continuității finanțării pe termen lung. Rămâne de văzut dacă aceste eforturi vor fi suficiente pentru a compensa decenii de subinvestiții și pentru a proteja adecvat comunitățile românești în fața unor fenomene meteorologice din ce în ce mai imprevizibile.
Monitorizarea constantă a progresului și implicarea experților independenți vor fi esențiale pentru a asigura că schimbarea de direcție anunțată de Ministerul Mediului este într-adevăr ireversibilă și produce rezultatele scontate.