Deficiențe sistemice și impactul asupra personalului medical
Criza spitalele reprezintă subiectul principal al acestui articol. Un eveniment tragic a scos din nou în evidență vulnerabilitățile sistemului medical românesc: moartea unui copil în așteptarea unui loc într-un spital din București, o situație care ridică semne de întrebare dureroase despre șansele sale de supraviețuire dacă ar fi beneficiat de îngrijiri adecvate la timp. Această realitate crudă a fost amplificată de declarațiile jurnalistei Maria Rohnean, care, într-o analiză emoționantă, a subliniat că „Unul e deja prea mult când e vorba de un copil mort”.
Situația reflectă o problemă cronică de subfinanțare și management deficitar, unde lipsa personalului specializat și a infrastructurii adecvate creează blocaje critice. Potrivit Mariei Rohnean, noua legislație propusă, care prevede un spor de 15% pentru medicii din zonele defavorizate, este insuficientă și, în esență, ineficientă. Ea argumentează că, deși intenția ar putea fi bună, „ce să și facă cu banii în Apuseni sau în Deltă, nu prea are pe ce să-i cheltuie”, evidențiind că banii nu compensează lipsa dotărilor, a oportunităților profesionale și a condițiilor de viață decente.
Critica Mariei Rohnean se extinde și asupra declarațiilor anterioare ale premierului interimar, făcute în februarie 2026, conform cărora medicii ar fi „obligați să servească patria acolo unde sunt trimiși”. Jurnalista contestă această viziune, sugerând ironic că, dacă neurochirurgii pot opera pe creier cu echipamentul în rucsac prin Călărași, atunci „de ce n-ar putea orice specialist?” Această retorică subliniază decalajul uriaș dintre așteptările politice și realitatea dură din teren, unde medicii se confruntă cu lipsuri fundamentale și condiții de muncă adesea improprii.
Conceptul de „echitate”, invocat în noua lege, este de asemenea pus sub semnul întrebării. Rohnean reamintește că majorarea inegală a sporurilor în anumite specialități, realizată în urmă cu câțiva ani, a avut un scop clar: atragerea personalului medical în domenii și zone unde „nu mergea nici dracu acolo”. Această măsură a fost o reacție la secțiile goale de medici și asistente și la UPU-uri supraaglomerate. Fără sporuri adecvate și condiții de muncă decente, „nu stă nimeni să se lupte cu lipsurile, cu orgoliile, cu moartea…iar la final de zi să n-aibă nici bani de chirie”, afirmă ea, atrăgând atenția asupra sacrificiilor financiare și emoționale ale personalului medical.
Situația asistentelor medicale este deosebit de gravă. Maria Rohnean descrie o scenă șocantă: „Cum să se lupte o asistentă la 5 paturi de bebeluși, cu moartea, dacă moartea vine la doi bebeluși în același timp?” Această întrebare retorică evidențiază suprasolicitarea personalului și imposibilitatea de a oferi îngrijiri optime în condiții de subdimensionare. O asistentă dintr-un spital de pediatrie din București, sub protecția anonimatului, a confirmat pentru HotNews.ro în martie 2026 că normele de personal sunt adesea depășite, o asistentă fiind responsabilă, în turele de noapte, de un număr dublu de pacienți față de standardele europene, care prevăd o asistentă la maximum 2-3 pacienți critici.
Sugestia premierului de a „chema personal de pe alte secții” în situații de urgență este considerată de Rohnean drept o dovadă de necunoaștere a realității spitalelor românești. Ea subliniază că multe spitale sunt pavilionare, cu secții dispersate în clădiri diferite, ceea ce face ca transferul rapid de personal să fie o operațiune dificilă și consumatoare de timp. „Aveți idee câte spitale pavilionare avem în țară? N-aveți”, adaugă ea, acuzând lipsa de înțelegere a problemelor structurale din sistemul sanitar.
În context european, România se confruntă cu unul dintre cele mai scăzute raporturi medici/locuitori și asistente/locuitori din Uniunea Europeană, conform datelor Eurostat din 2023. De exemplu, în timp ce media UE este de 3,7 medici la 1.000 de locuitori, România înregistrează doar 3,2. Mai mult, exodul medicilor este o problemă persistentă; Colegiul Medicilor din România a raportat că peste 17.000 de medici au solicitat certificate de bună practică pentru a lucra în străinătate între 2007 și 2024, mulți invocând condițiile de muncă precare și salariile mici ca motive principale.
Sporurile salariale, introduse cu scopul de a reține și atrage personal, au fost adesea percepute ca o formă de plată a „performanței, loialității, anilor de școală ai unor oameni suficient de nebuni încât să facă meseria asta din convingere”. Reducerea sau plafonarea acestora, așa cum se propune sporadic, ar putea demotiva și mai mult personalul existent. Maria Rohnean concluzionează amar că „decent” este un cuvânt străin pentru inițiatorii legilor, referindu-se la condițiile de viață și de muncă ale personalului medical. „ONE IS NEVER ENOUGH când e vorba de cei care dau totul să-l salveze”, încheie ea, subliniind devotamentul medicilor și asistentelor în ciuda lipsurilor.
De ce contează
Această criză profundă din sistemul medical românesc, evidențiată de tragedia de la Spitalul Marie Curie și de analizele jurnaliștilor, are implicații directe și grave pentru fiecare cetățean. Lipsa personalului, subfinanțarea și infrastructura deficitară se traduc în timpi de așteptare mai lungi, servicii medicale de calitate inferioară și, în cazuri extreme, în pierderi de vieți omenești care ar fi putut fi evitate. Pentru familiile din zonele defavorizate, accesul la îngrijiri specializate devine o loterie, iar pentru personalul medical, aceste condiții duc la epuizare și demotivare, alimentând exodul continuu de specialiști. Întregul sistem de sănătate este într-un cerc vicios, iar rezolvarea necesită o abordare strategică, nu doar măsuri paliative.
În contextul actual, fără o reformă substanțială și o investiție masivă în resurse umane și materiale, se anticipează o agravare a situației. Discuțiile despre o nouă lege a salarizării în sistemul public, care ar putea afecta sporurile, continuă în Parlament. Este esențial ca decidenții politici să înțeleagă că simpla ajustare a unor procente nu va rezolva problemele structurale. Este nevoie de o strategie coerentă pentru atragerea și retenția personalului medical, de modernizarea infrastructurii spitalicești și de o viziune pe termen lung care să pună pacientul în centrul preocupărilor.
Altfel, tragedii precum cea de la Spitalul Marie Curie vor continua să se repete, erodând încrederea publicului în sistemul medical românesc și adâncind criza de personal.