O legendă a scenei românești s-a stins din viață
Marea actriță Adela Mărculescu, o figură emblematică a teatrului și filmului românesc, s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani. Potrivit declarațiilor exclusive oferite publicației Click! de actorul Silviu Biriș, fostul său student și coleg de scenă la Teatrul Național, o fractură de șold suferită în urmă cu aproximativ un an i-a grăbit sfârșitul. „Dumnezeu să o primească în Brațele Lui, acasă! Am jucat mult împreună. Mi-a fost și profesor de vorbire. Îi datorez mult”, a mărturisit vizibil afectat Silviu Biriș.
Adela Mărculescu, cunoscută publicului larg și pentru rolul mamei lui Alex în filmul „Declarație de dragoste”, își petrecea ultimul an de viață într-un azil, în scaun cu rotile, conform informațiilor obținute de la Silviu Biriș. Actorul a precizat că nu mai reușise să ia legătura cu ea de mai bine de un an, dar o văzuse într-o înregistrare pe Facebook, unde părea îngrijită și elegantă, „ca de fiecare dată”. Fractura de șold, survenită în timp ce era singură acasă, a fost un punct de cotitură, deși nu se știe cu exactitate dacă a fost rezultatul unei dezechilibrări sau al unui accident vascular cerebral (AVC).
Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, instituția unde Adela Mărculescu a activat și a creat roluri memorabile, a anunțat cu profund regret dispariția artistei. Într-o postare pe Facebook, reprezentanții teatrului au subliniat că „lumea teatrului românesc este mai săracă”, evidențiind „eleganța, rigoarea și pasiunea” care au marcat generații întregi de spectatori. Până în ultimul an de viață, Adela Mărculescu a refuzat să părăsească scena, activând în repertoriul curent al TNB, în spectacole precum „Cursa de șoareci” de Agatha Christie (regia Erwin Șimșensohn), unde a interpretat-o pe Doamna Boyle, și „Titanic vals” de Tudor Mușatescu (regia Dan Tudor), în rolul Chiriachiței. Această dedicare exemplară pentru artă este un testament al vitalității sale, chiar și la o vârstă înaintată, o particularitate menționată de toate sursele.
Silviu Biriș a dezvăluit că actrița nu avea copii, dedicându-și viața teatrului și credinței. Discuțiile lor, adesea, depășeau subiectele legate de scenă, abordând teme profunde despre credință, sensul vieții și inevitabilitatea morții. „Uite că a învățat și ea să… moară. Dar s-a născut iar în veșnicie!”, a spus Biriș, amintind că Adela Mărculescu nu se temea de moarte și că, în calitate de teolog, o sfătuia adesea pe aceste teme. El a caracterizat-o drept o femeie curajoasă și un suflet nobil, sugerând chiar că ar trebui instituită o zi de doliu național pentru personalități care au motivat „zeci de generații, milioane de români”, pentru a păstra memoria colectivă a neamului.
Comparativ cu alte țări europene, unde recunoașterea publică a artiștilor de calibru este adesea marcată prin ceremonii de stat sau zile de doliu, propunerea lui Biriș subliniază o lacună în modul în care România își onorează marile valori culturale. De exemplu, în Franța, artiștii care au avut un impact major asupra culturii naționale sunt adesea comemorați la nivel oficial, iar în Marea Britanie, titlurile nobiliare sunt acordate pentru contribuții artistice remarcabile. În România, deși există ordine și medalii, gesturi precum doliul național sunt rezervate, de obicei, figurilor politice sau evenimentelor tragice de anvergură.
Adela Mărculescu a fost o prezență constantă și luminoasă pe scena românească timp de peste șase decenii. Născută în 1938, a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1959 și a debutat la Teatrul Național din Cluj, înainte de a se alătura Teatrului Național din București, unde a rămas până la final. A interpretat peste 100 de roluri în teatru și film, de la clasici la dramaturgie contemporană, fiind distinsă cu numeroase premii, inclusiv Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler în anul 2002, pentru contribuția sa la dezvoltarea artei teatrale românești. Această longevitate și dedicare o plasează într-o categorie aparte a actorilor români, similar cu marii actori care au continuat să joace până la vârste înaintate, precum Radu Beligan sau Tamara Buciuceanu-Botez.
Dispariția sa a lăsat un gol imens nu doar în sufletele apropiaților și ale foștilor studenți, ci și în colectivul Teatrului Național și în inimile publicului care a iubit-o. Faptul că o problemă de sănătate, precum o fractură de șold, a determinat retragerea sa de pe scenă și a grăbit decesul, subliniază fragilitatea umană, chiar și în cazul unor personalități de o forță artistică remarcabilă. Într-un context mai larg, acest eveniment readuce în discuție condițiile de îngrijire pentru artiștii vârstnici și importanța susținerii lor, mai ales în lipsa unei familii directe, așa cum a fost cazul Adelei Mărculescu.
De ce contează
Dispariția Adelei Mărculescu reprezintă o pierdere ireparabilă pentru cultura românească, marcând sfârșitul unei ere de eleganță și profesionalism pe scena teatrului și filmului. Moartea sa, grăbită de complicații medicale survenite în urma unei fracturi de șold, subliniază vulnerabilitatea artiștilor vârstnici și necesitatea unor sisteme de suport adecvate. Contribuția sa la formarea a zeci de generații de actori și la educarea publicului prin artă rămâne o moștenire valoroasă, iar apelul la recunoaștere națională reflectă dorința de a onora cum se cuvine valorile autentice ale României.
Trupul neînsuflețit al marii actrițe va fi depus vineri, 24 iulie 2026, la Biserica Sfântul Gheorghe din București, începând cu ora 12:00, oferind astfel ocazia celor care au admirat-o să îi aducă un ultim omagiu. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 25 iulie 2026, de la ora 10:00, la Cimitirul Bellu. Aceste momente vor reuni, cu siguranță, comunitatea artistică și publicul larg, într-un pios omagiu adus unei cariere excepționale.
Rămâne de văzut dacă propunerea lui Silviu Biriș privind o zi de doliu național va fi luată în considerare de autorități, ca un semn de recunoaștere a impactului profund pe care Adela Mărculescu l-a avut asupra culturii românești.