Acuză Guvernul de ipocrizie și exercițiu de imagine
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „ALMA MATER”, organizații reprezentative ce reunesc peste 300.000 de salariați, au anunțat public, joi, 23 iulie 2026, că refuză să participe la consultările pe tema legii salarizării, programate la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Sindicaliștii consideră aceste discuții un „simplu exercițiu de imagine”, acuzând Guvernul și ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, de „ipocrizie și o desconsiderare totală a angajamentelor luate în fața societății”.
„Nu vom gira cu prezența noastră un simplu exercițiu de imagine. Cele trei federații și-au transmis deja punctul de vedere comun, fundamentat și detaliat, în cadrul discuțiilor anterioare”, au declarat reprezentanții sindicali. Ei subliniază că nu pot valida „soluții conjuncturale sau ajustări minimale care nu răspund în mod real problemelor semnalate”, mai ales în contextul în care Guvernul le-ar fi transmis deja că „mai mult de atât nu se poate”. Această poziție fermă a fost adoptată și de sindicatul SANITAS, cel mai mare din sănătate, care a refuzat cu o zi înainte, miercuri, să participe la consultările similare, obținând chiar în instanță suspendarea procedurilor ce vizează legea salarizării, conform informațiilor citate de Gândul.
Principala nemulțumire a federațiilor din educație vizează faptul că actualul proiect de lege încalcă flagrant actele normative adoptate de Executiv odată cu finalizarea grevei generale din anul 2023. Potrivit Digi24, sindicaliștii consideră că acest proiect reprezintă „o abandonare directă a întregului sistem educațional, dovedind încă o dată că pentru actualul Executiv educația nu reprezintă o prioritate”. Ei critică „mimarea consultării publice”, afirmând că aceasta „nu va diminua revolta legitimă a colegilor și nu poate substitui responsabilitatea reală pe care autoritățile trebuie să o manifeste față de educație”.
Unul dintre punctele concrete de divergență îl reprezintă grilele de salarizare propuse. Sindicaliștii atrag atenția că, în conformitate cu actualul proiect, un lector universitar cu o experiență de 3-5 ani ar urma să aibă un salariu mai mic decât un asistent universitar, o situație considerată inacceptabilă și ilogică. De asemenea, există constrângeri bugetare semnificative în ceea ce privește fondul de maxim 4% alocat pentru noile premii de performanță ale profesorilor. Ministerul Educației, conform Digi24, nu ar primi fonduri suplimentare pentru acest sistem de premiere, ceea ce ar putea limita drastic aplicabilitatea și eficiența sa.
Federațiile din învățământ solicită parlamentarilor să aleagă între două variante clare: fie să refuze inițierea acestui „pseudo-proiect” al legii salarizării, fie să promoveze o lege „sănătoasă”, care să poziționeze salariații din învățământ conform importanței muncii depuse. Ei amintesc de proiectul lucrat la Ministerul Muncii împreună cu reprezentanții Băncii Mondiale în anul 2024, considerat un model viabil. Această solicitare vine în contextul în care, istoric, sistemul de salarizare din educație a fost subfinanțat, iar majorările salariale au venit adesea în urma unor presiuni sindicale intense, cum a fost greva din 2023, care a paralizat sistemul educațional timp de săptămâni, culminând cu promisiuni guvernamentale de îmbunătățire a situației financiare a cadrelor didactice.
Comparativ cu alte state membre ale Uniunii Europene, România se situează, potrivit datelor Eurostat din 2023, la coada clasamentului în ceea ce privește salariile profesorilor raportate la salariul mediu pe economie și la PIB-ul pe cap de locuitor. Această discrepanță accentuează frustrarea cadrelor didactice, care consideră că munca lor nu este recunoscută și remunerată corespunzător. De exemplu, în țări precum Germania sau Finlanda, salariile cadrelor didactice sunt semnificativ mai mari, reflectând o investiție mai consistentă în educație și o recunoaștere a rolului vital al profesorilor în societate. În România, în ciuda unor creșteri salariale punctuale, sistemul rămâne marcat de inechități și de o percepție generală de subevaluare a profesiei didactice.
Situația actuală reiterează un ciclu de negocieri tensionate între sindicate și Guvern, un scenariu familiar în peisajul social-politic românesc. În 2023, greva generală a profesorilor a dus la adoptarea unor ordonanțe de urgență care prevedeau creșteri salariale etapizate și o nouă lege a salarizării. Eșecul de a transpune aceste angajamente într-un proiect de lege satisfăcător este perceput ca o încălcare a încrederii și o dovadă a lipsei de seriozitate a Executivului. Această atitudine a Guvernului, descrisă de sindicate ca „cinică”, alimentează un sentiment de revoltă și poate conduce la noi acțiuni de protest, cu impact major asupra începutului anului școlar și universitar.
**De ce contează** Refuzul sindicatelor de a participa la discuții și nemulțumirile legate de noua lege a salarizării sunt cruciale pentru viitorul sistemului educațional românesc. Lipsa unei legi coerente și echitabile riscă să demotiveze cadrele didactice, să accentueze exodul de personal calificat și să afecteze calitatea învățământului. O salarizare justă și predictibilă este esențială pentru atragerea și reținerea talentelor în educație, având un impact direct asupra performanței elevilor și studenților și, implicit, asupra dezvoltării societății românești pe termen lung. Ignorarea acestor cereri poate duce la destabilizarea sistemului și la noi proteste sociale.
În fața refuzului sindicaliștilor de a participa la consultări, rămâne de văzut care va fi reacția Ministerului Muncii și a Guvernului. Este posibil ca proiectul de lege să fie modificat pentru a integra o parte din cerințele sindicatelor, sau, dimpotrivă, Executivul să încerce să-l impună în forma actuală, riscând o escaladare a tensiunilor. Parlamentul va avea un rol decisiv în adoptarea sau respingerea acestui proiect. Pe termen scurt, o soluție de compromis ar putea preveni noi greve, însă pe termen lung, este necesară o reformă structurală a salarizării din educație, care să asigure o echitate reală și o recunoaștere a valorii muncii didactice.
Altfel, „Educația cere respect!” ar putea deveni un slogan repetat la nesfârșit, fără un ecou concret din partea autorităților.