Incetitudine privind viitorul naval al României
Concernul german Rheinmetall, beneficiar al unui contract de 920 de milioane de euro pentru construcția a patru nave de patrulare în România prin programul SAFE, nu s-a prezentat la prima licitație pentru preluarea Șantierului Naval Mangalia, desfășurată pe 29 iunie 2026. Această absență a generat incertitudini majore privind viitorul șantierului, intrat în faliment, și respectarea angajamentelor României în materie de apărare și industrie navală. „Vă rugăm să aveţi înţelegere pentru faptul că, din principiu, nu facem comentarii cu privire la chestiuni comerciale aflate în curs de desfăşurare”, a fost răspunsul concis transmis de Jan-P. Weisswange, din echipa de relații cu mass-media a Rheinmetall AG, la solicitarea News.ro.
Situația este cu atât mai paradoxală cu cât, la 28 aprilie 2026, ministrul Apărării, Radu Miruță, anunțase public că Rheinmetall va prelua și moderniza șantierul în cadrul pachetului de finanțare SAFE. O săptămână mai târziu, pe 5 mai 2026, Rheinmetall însuși confirma, printr-un comunicat de presă, că analizează, în strânsă cooperare cu gigantul maritim elvețian MSC, „realizarea unor investiţii substanţiale în acest amplasament şi transformarea şantierului într-un hub cu dublă utilizare, atât pentru construcţii navale militare, cât şi civile”. Această contradicție între declarațiile inițiale și neprezentarea la licitație ridică semne de întrebare serioase cu privire la coordonarea strategică și la angajamentele părților implicate.
În ciuda declarațiilor optimiste inițiale, șantierul de la Mangalia este acum pustiu, ultimele preavize de concediere pentru cei 271 de navaliști expirând pe 15 iulie 2026. La începutul lunii mai, toți cei 1.011 salariați ai Damen Mangalia fuseseră anunțați că vor fi concediați, în urma deciziei de intrare în faliment. Această situație are un impact social dramatic asupra comunității locale, pierderea locurilor de muncă reprezentând o lovitură puternică pentru economia zonei Mangalia.
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), Irineu Darău, a oferit o explicație parțială pentru absența Rheinmetall. Potrivit acestuia, concernul german a semnalat oficial că „dimensiunea totală a activelor de la Mangalia depăşeşte nevoile sale curente, concentrate strict pe zona de producţie militară”. Prin urmare, Rheinmetall a analizat participarea la licitație printr-un consorțiu comun cu MSC, capabil să preia și să opereze componenta civilă a șantierului. Faptul că acest consorțiu nu s-a înscris la prima strigare ține, conform ministrului Darău, „strict de strategia comercială a investitorilor privaţi şi de analiza structurii de active scoase la vânzare”.
Pe de altă parte, ministrul Apărării, Radu Miruță, care a ocupat și funcția de ministru al Economiei între 23 iunie și 23 decembrie 2025, a pasat responsabilitatea interacțiunii cu investitorii către Ministerul Economiei. El a subliniat că Ministerul Apărării este doar beneficiarul produselor și a condiționat producția navelor în România. Miruță a speculat că potențialii investitori așteaptă ca prețul șantierului să scadă până la valoarea sa reală, estimată de el la 87 de milioane de euro (valoarea de lichidare), în contextul în care datoriile în dispută se ridică la aproximativ 190 de milioane de euro. Această diferență majoră între valoarea de piață stabilită la 184 de milioane de euro de către Adunarea Creditorilor și valoarea de lichidare ar putea fi un impediment serios pentru atragerea investitorilor.
Adunarea Creditorilor, controlată de Damen prin companii afiliate, a stabilit pe 26 mai 2026 o strategie de vânzare care prevede cel puțin șase licitații, toate la prețul de pornire de 184 de milioane de euro, și nu la valoarea de lichidare. Ministrul Miruță a exprimat o oarecare confuzie sau o interpretare diferită, sugerând că prețul „scade pe măsură ce nu se prezintă cineva”, deși informațiile oficiale contrazic această afirmație, indicând menținerea aceluiași preț de pornire. Această lipsă de claritate și aparente contradicții în comunicarea guvernamentală pot contribui la descurajarea potențialilor investitori și la prelungirea incertitudinii.
Din punct de vedere juridic, Ministerul Economiei subliniază că statul român nu poate interveni în procedura de faliment, gestiunea și valorificarea activelor fiind exclusiv în atribuția lichidatorului judiciar CITR, sub controlul judecătorului sindic. Cu toate acestea, ministrul Darău a reiterat că „obiectivul zero al instituţiei rămâne protejarea specialiştilor navali din Mangalia” și că strategia guvernamentală stipulează ca producția celor patru nave de patrulare să fie realizată local. El a promis că, indiferent de consorțiul privat care va achiziționa activele, ministerul va condiționa și sprijini reabsorbția forței de muncă prin comenzile de stat garantate în cadrul programului SAFE.
Comparația cu alte țări membre ale Uniunii Europene și NATO, care își consolidează capacitățile de producție în domeniul apărării, subliniază urgența situației de la Mangalia. În contextul geopolitic actual, cu riscuri crescute în regiunea Mării Negre, un șantier naval operațional și modernizat ar fi un atu strategic pentru România și pentru Alianța Nord-Atlantică. Capacitatea României de a-și produce singură echipamente militare navale este esențială pentru suveranitatea sa și pentru contribuția la securitatea regională. Eșecul de a atrage un investitor pentru Mangalia ar putea duce la dependența de importuri și la pierderea unei expertize valoroase în domeniu.
Cea de-a doua licitație pentru vânzarea Șantierului Naval Mangalia este programată pentru 29 iulie 2026, cu termen de înscriere până pe 27 iulie. Condițiile rămân aceleași: preț de pornire de 184 de milioane de euro, garanție de participare de 18,4 milioane de euro și un caiet de sarcini de 10.000 de euro. Este esențial ca autoritățile române să clarifice rapid situația și să găsească o soluție viabilă pentru a asigura preluarea și modernizarea șantierului, în concordanță cu angajamentele asumate prin programul SAFE, care prevede finalizarea integrală a proiectului de construcție a navelor până în 2030.
Presiunea timpului este considerabilă, iar orice întârziere suplimentară poate compromite calendarul de livrare a navelor și, implicit, capacitatea de apărare navală a României.