Boala rezistentă, impact economic și măsuri necesare
Pesta micilor rumegătoare (PPR), o boală virală extrem de contagioasă, reprezintă un risc major pentru sectorul zootehnic din România, în ciuda faptului că virusul este relativ fragil în mediul extern. Conf. univ. dr. Mihai Daneș, expert în sănătate animală, a subliniat că, deși virusul moare la soare în 3-5 ore, factorul de risc major este reprezentat de mișcarea animalelor infectate, care poate provoca un "dezastru" economic și sanitar. Această declarație vine în contextul în care România se confruntă cu multiple focare, punând presiune asupra autorităților și fermierilor.
Potrivit Digi24, rata de mortalitate a PPR poate ajunge la 100% în rândul animalelor tinere și până la 70% la adulți, odată ce boala se instalează într-o exploatație. Această statistică subliniază gravitatea situației și necesitatea unor măsuri rapide și eficiente. Principalele specii afectate sunt oile și caprele, alături de căprioare și antilope, care pot acționa ca rezervoare sălbatice ale virusului, complicând eforturile de eradicare. Transmiterea se face predominant prin contact direct și secreții, dar și prin obiecte contaminate, inclusiv furaje și echipamente.
Expertul Mihai Daneș, citat de Digi24, a evidențiat că singura soluție viabilă pentru eradicarea bolii este vaccinarea în masă a efectivelor de ovine și caprine. Această strategie ar trebui să fie completată de restricții stricte privind mișcarea animalelor. Un calcul estimativ indică faptul că vaccinarea celor aproximativ 12 milioane de oi și capre din România ar costa între 12 și 15 milioane de euro, sumă ce include achiziția vaccinurilor și costurile de administrare. Această investiție, deși considerabilă, este esențială pentru a preveni pierderi mult mai mari cauzate de boală.
Comparativ cu alte țări europene, România se confruntă cu o situație delicată. Deși PPR este endemică în părți din Africa, Orientul Mijlociu și Asia, apariția sa în Europa reprezintă o amenințare semnificativă. Spre exemplu, în 2018, Bulgaria a raportat focare extinse, ducând la sacrificarea a zeci de mii de animale și la pierderi economice uriașe, potrivit datelor Comisiei Europene. Această experiență subliniază urgența acțiunilor preventive în România.
Pe lângă vaccinare, o componentă crucială a strategiei de control este supravegherea activă și pasivă. Supravegherea activă implică testarea periodică a animalelor, în special în zonele cu risc sau în exploatațiile comerciale, în timp ce supravegherea pasivă se bazează pe raportarea rapidă a oricăror semne clinice de către fermieri și medici veterinari. De asemenea, conform normelor europene, mișcarea animalelor trebuie însoțită de documente sanitare veterinare care să ateste starea de sănătate și proveniența acestora, un aspect adesea neglijat în practică, contribuind la răspândirea bolii.
Autoritățile române, prin Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), au implementat măsuri de carantină și sacrificare a animalelor din focare, însă aceste metode sunt reactive și costisitoare. Critici au fost aduse modului în care informațiile despre focare sunt comunicate, unii fermieri susținând că lipsa transparenței și a campaniilor de conștientizare adecvate le îngreunează respectarea protocoalelor. De asemenea, există un decalaj între legislația europeană și capacitatea reală de implementare la nivel local, în special în zonele rurale cu exploatații mici și fragmentate.
O altă perspectivă adusă în discuție de experți este rolul vânătorii și al mișcării animalelor sălbatice, cum ar fi căprioarele, în diseminarea virusului. Acestea pot traversa frontierele administrative și chiar naționale, transportând patogenul pe distanțe lungi. Colaborarea transfrontalieră și implementarea unor strategii regionale sunt, prin urmare, vitale pentru a gestiona eficient această amenințare. Fără o abordare integrată, eforturile la nivel național ar putea fi subminate de focarele din țările vecine sau de populațiile de animale sălbatice.
De ce contează
Controlul Pestei Micilor Rumegătoare este crucial pentru economia României, având în vedere că sectorul ovinelor și caprinelor contribuie semnificativ la PIB-ul agricol și susține numeroase comunități rurale. O epidemie necontrolată ar duce la pierderi masive de animale, afectând direct veniturile fermierilor și securitatea alimentară. Mai mult, ar putea impune restricții comerciale la exportul de produse animale, având un impact negativ asupra reputației României pe piața europeană și internațională. Investiția în vaccinare este o măsură preventivă esențială pentru a proteja acest sector vital.
În concluzie, deși virusul PPR este vulnerabil la factorii de mediu, mobilitatea animalelor infectate îl transformă într-o amenințare persistentă. Soluția pe termen lung implică o combinație de vaccinare în masă, supraveghere riguroasă, restricții de mișcare și o mai bună comunicare cu fermierii. Costul estimat de 12-15 milioane de euro pentru vaccinare reprezintă o investiție necesară pentru a proteja un sector economic vital și a evita pierderi mult mai mari în viitor.
Rămâne de văzut cât de rapid și eficient vor acționa autoritățile pentru a implementa aceste măsuri și a preveni un "dezastru" de proporții, așa cum avertizează experții în sănătate animală.