Experții avertizează asupra dificultăților și termenelor lungi
Decizia președintelui american Donald Trump de a permite Ucrainei producția de rachete pentru sistemele de apărare antiaeriană Patriot, anunțată în marja summitului NATO, a fost salutată de președintele Volodimir Zelenski ca o victorie diplomatică. Cu toate acestea, experții și precedentele internaționale sugerează că transformarea acestei promisiuni în realitate va fi o misiune extrem de dificilă și de lungă durată, cel mai probabil implicând o producție inițială în afara Ucrainei, din cauza complexității tehnologice și a riscurilor de securitate.
„O licență de producție nu este o soluție rapidă”, a declarat Satoru Mori, profesor de politici internaționale contemporane la Universitatea Keio din Tokyo, citat de New York Times. El a subliniat că procesul de producție a rachetelor Patriot este „o realizare de inginerie aerospațială incredibil de complexă”, iar experiențele Germaniei și Japoniei, țări care au obținut deja licențe de producție, demonstrează că pot trece ani de zile până la atingerea unei capacități operaționale semnificative. Această realitate contrazice oarecum optimismul oficialilor de la Kiev, care speră la o demarare rapidă a producției.
Contextul regional arată că Europa, în special Germania, a devenit tot mai preocupată de capacitatea sa de apărare antiaeriană. În 2022, administrația Biden a acordat Germaniei permisiunea de a construi o fabrică de rachete PAC-2 pentru sistemele Patriot în Schrobenhausen, sudul Germaniei. Cu toate acestea, potrivit surselor citate, această fabrică nu a produs încă nicio rachetă, deși ar trebui să înceapă producția anul viitor. Această întârziere subliniază dificultatea de a accelera producția de armament american în străinătate, chiar și cu sprijin guvernamental. Mai mult, în 2024, Raytheon a semnat un acord cu grupul european MBDA pentru producerea rachetelor GEM-T (o variantă PAC-2) în Germania, însă primele livrări sunt estimate abia pentru începutul anului 2027, conform Reuters.
Situația Japoniei oferă o perspectivă similară. La începutul anilor 2000, îngrijorată de rachetele nord-coreene, Japonia a primit în 2005 o licență din partea SUA pentru producția de rachete PAC-3, în parteneriat cu Raytheon și Lockheed Martin. Jeffrey W. Hornung, cercetător la grupul RAND din Washington, a descris această decizie ca o „progresie naturală, după mulți ani de cooperare și încredere în domeniul apărării”. Chiar și în aceste condiții favorabile, au trecut trei ani până când armata japoneză a efectuat primele teste cu rachete PAC-3. În prezent, Japonia produce până la 30 de rachete pe an, o capacitate mult sub necesarul Ucrainei.
Pentru Ucraina, provocările sunt multiple și acute. În primul rând, orice nouă fabrică de rachete Patriot construită pe teritoriul ucrainean ar deveni o țintă principală pentru atacurile rusești. William Alberque, cercetător din partea Pacific Forum, a sugerat pentru Bloomberg că, „dacă ar face-o el, i-ar pune pe ucraineni să construiască fabrica în Polonia”, deoarece altfel „nu vor putea să o construiască niciodată [în Ucraina]”. Această ipoteză este susținută și de experții citați de Reuters, care estimează că cea mai probabilă variantă este ca noile rachete să fie fabricate inițial în Germania sau într-un alt stat european, unde infrastructura industrială și condițiile de securitate sunt mai favorabile. Transferul producției în Ucraina ar putea fi luat în calcul doar după încheierea războiului.
Un alt obstacol major este lanțul complex de aprovizionare. Producția unei rachete Patriot necesită componente de la zeci de furnizori, iar organizarea acestui lanț de la zero, într-o țară aflată în război, este o sarcină monumentală. Spre deosebire de Germania, ai cărei operatori au avut ani de experiență în mentenanța sistemelor produse în SUA înainte de a obține licența de producție, Ucraina pornește de la zero și nu își permite luxul de a se dezvolta pe timp de pace. „Avionul trebuie construit în timp ce zboară”, a comentat Hornung, subliniind urgența și dificultatea situației ucrainene.
Deficitul actual de rachete Patriot este critic. Potrivit președintelui Zelenski, Rusia își intensifică atacurile cu rachete balistice, iar în cursul acestei luni, apărarea antiaeriană ucraineană a doborât doar 4 din cele 54 de rachete balistice lansate. Experții estimează că Rusia produce anual între 700 și 800 de rachete balistice Iskander și hipersonice Kinjal. Pentru a intercepta o singură rachetă balistică sunt necesare, în medie, trei rachete Patriot, ceea ce înseamnă că Ucraina ar avea nevoie de aproximativ 2.400 de interceptoare anual doar pentru a contracara ritmul actual al producției rusești. În comparație, Lockheed Martin a fabricat puțin peste 600 de rachete PAC-3 anul trecut și intenționează să își majoreze capacitatea la aproximativ 2.000 de unități pe an până în 2030. Chiar și o linie de producție dedicată Ucrainei ar putea fabrica doar 200-300 de rachete anual, o cantitate insuficientă pentru a acoperi nevoile, după cum avertizează Fabian Hoffmann, expert în tehnologia rachetelor la Institutul Norvegian pentru Cercetări în Domeniul Apărării.
Contextul politic regional este, de asemenea, tensionat. Polonia, un aliat cheie, a fost recent zguduită de un scandal legat de presupusul transfer secret de rachete interceptoare PAC-3 către Ucraina. Krzysztof Bosak, vicepreședinte al Sejmului, a acuzat guvernul că a transferat aceste muniții esențiale pentru apărarea Poloniei, acuzații respinse de ministrul Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, care a dispus desecretizarea tuturor donațiilor de armament către Ucraina între 2022 și 2026. Ministrul polonez a apărat decizia, afirmând că preferă ca rachetele poloneze Patriot să intercepteze rachete rusești deasupra Kievului decât deasupra Varșoviei. Acest episod subliniază presiunea la care sunt supuși aliații Ucrainei și dificultatea de a balansa propriile nevoi de apărare cu sprijinul extern.
Volodimir Zelenski a anunțat, de asemenea, o schimbare de strategie politică internă și externă, punând accent pe relația cu SUA și acordurile privind licențele de producție Patriot, precum și pe proiectul european antibalistic. El a menționat necesitatea unor progrese clare în direcția aderării la Uniunea Europeană și a legăturilor mai strânse cu vecinii, inclusiv Polonia și Ungaria, cu care Kievul a avut tensiuni. Această viziune strategică include și dezvoltarea de soluții alternative, cum ar fi proiectul european Freya, dezvoltat de compania ucraineană Fire Point, care vizează o rachetă cu costuri mai reduse, și viitoarea versiune modernizată a sistemului european SAMP/T NG. Aceste inițiative demonstrează conștientizarea Kievului că nu se poate baza exclusiv pe sistemele Patriot pentru toate necesitățile sale de apărare.
În concluzie, deși promisiunea americană de a permite producția de rachete Patriot în Ucraina este un semnal politic important, implementarea sa este plină de provocări tehnologice, logistice și de securitate. Timpul necesar pentru a construi o fabrică, a organiza lanțurile de aprovizionare și a atinge o capacitate de producție semnificativă este estimat la ani de zile, iar riscul ca o astfel de facilitate să devină o țintă rusească este extrem de ridicat. Experiențele altor țări arată că chiar și în condiții de pace și cu o bază industrială solidă, procesul este lent și complex.
Prin urmare, pe termen scurt și mediu, Ucraina va continua să depindă de livrările de rachete din partea aliaților și va trebui să își prioritizeze strategic utilizarea limitatelor sale sisteme de apărare antiaeriană.