Minskul încearcă să evite implicarea directă în conflict.
Președintele belarus Aleksandr Lukașenko se confruntă cu o presiune crescândă din partea atât a Ucrainei, cât și a Rusiei, într-un efort de a naviga complexitățile războiului fără a-și antagoniza principalul aliat, Vladimir Putin, dar și fără a provoca un răspuns militar din partea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. Această tensiune a atins un punct critic după ce Kievul a amenințat cu atacuri asupra activelor militare rusești de pe teritoriul Belarusului. Lukașenko, la putere din 1994, se străduiește să mențină o poziție neutră, după ce, în 2022, Rusia a folosit Belarusul ca punct de plecare pentru invazia din nordul Ucrainei.
Potrivit unui oficial european citat de Washington Post, există două scenarii majore prin care Rusia ar putea escalada conflictul folosind teritoriul belarus. Primul ar implica lansarea de atacuri de mare precizie asupra rutelor de transport ale Ucrainei, vizând logistica occidentală esențială pentru efortul de război al Kievului. „Este destul de dificil să câștigi războiul fără să perturbi aprovizionarea Ucrainei din Occident”, a declarat oficialul, sugerând crearea unei „zone totale a morții” la graniță, atacată cu drone și artilerie. Al doilea scenariu se referă la declanșarea unei crize în jurul coridorului Suwalki, o fâșie strategică de pământ care leagă statele baltice de Polonia și separă Belarusul de exclava rusă Kaliningrad. Aceste posibilități subliniază rolul geostrategic crucial al Belarusului în conflict.
Ca răspuns la ultimatumul lui Zelenski privind eliminarea echipamentelor rusești, autoritățile de la Minsk au dezactivat stațiile de releu folosite de Rusia pentru a lansa atacuri cu drone, un gest interpretat ca o concesie față de Kiev. Două zile mai târziu, Lukașenko a avut o întâlnire neobișnuit de discretă cu Putin la palatul său de la Valdai, fără accesul presei, descrisă de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, ca o „interacțiune informală”. Această succesiune de evenimente subliniază echilibrul delicat pe care Lukașenko încearcă să-l mențină, oscilând între loialitatea față de Rusia, de care depinde economic și în materie de securitate, și dorința de a evita implicarea directă în război pentru a limita impactul sancțiunilor occidentale și a-și asigura supraviețuirea politică internă.
Oficialii ucraineni au avertizat încă din primăvară că Moscova încearcă să atragă Belarusul tot mai mult în conflict, mai ales după ce Rusia a recâștigat inițiativa pe câmpul de luptă în 2026. În luna mai a aceluiași an, în timpul unor exerciții nucleare comune ruso-belaruse, Zelenski a declarat că este pregătit să ia măsuri „preventive” pentru a contracara amenințările din nordul Ucrainei. Vladimir Pastuhov, politolog rus și cercetător onorific la University College London, a sugerat că, într-o situație critică, Rusia ar putea alege „atacuri de mare precizie asupra unor ținte din Europa asociate cu industria de apărare ucraineană” ca alternativă la opțiunile nucleare sau invazia statelor baltice.
Lukașenko a respins implicarea directă a trupelor belaruse, afirmând că forțele sale sunt „slabe și nepregătite” pentru un astfel de conflict. El l-a avertizat pe Zelenski să fie mai precaut și să evite să „provoace” Belarusul, etichetându-l pe liderul ucrainean drept un fost actor și comediant, „tânăr și fără experiență”, care nu este „un om de armată”. Lukașenko a insistat că „nicio acțiune militară nu ar trebui să fie așteptată din partea Belarusului, mai ales din partea mea” și a subliniat că „noi susținem rezolvarea pașnică a problemelor”.
Contextul regional este complicat și de implicarea Chinei. Săptămâna trecută, Lukașenko a vizitat Beijingul, unde liderul chinez Xi Jinping a susținut strategia echilibrată a Minskului, afirmând că China sprijină misiunea Belarusului de a-și proteja suveranitatea națională, independența și integritatea teritorială. Deși Beijingul menține o neutralitate oficială în război, a oferit Rusiei un ajutor politic și financiar crucial și poate influența atât Moscova, cât și Minskul. Artem Shraybman, expert în politicile Belarusului și cercetător al institutului Carnegie Russia-Eurasia, a explicat că stabilitatea regimului de la Minsk este importantă economic pentru China, având în vedere că între 3% și 5% din comerțul său cu Europa traversează teritoriul belarus, transformând țara într-un hub logistic major. Cu toate acestea, Shraybman este sceptic cu privire la capacitatea Chinei de a acționa ca un „scut al suveranității Belarusului” într-o criză, afirmând că „nu văd, în acest moment, o nevoie urgentă pentru China să încerce să îl salveze pe Lukașenko de Putin.”
Un alt factor care influențează decizia lui Lukașenko de a nu se implica mai mult în război este noua relație dezvoltată cu Washingtonul. Administrația Trump s-a apropiat semnificativ de regimul de la Minsk, permițându-i liderului belarus să iasă dintr-o izolare internațională anterioară. Shraybman a subliniat că „Lukașenko înțelege că dacă Belarusul s-ar lăsa atras complet în război, acest lucru ar complica dialogul cu Occidentul – și cu SUA, în special – în privința unor teme precum ridicarea sancțiunilor americane.” Casa Albă îl consideră pe Lukașenko un potențial intermediar util în eventualele discuții de pace cu Putin, poziție care îi oferă un anumit grad de manevră diplomatică.
În paralel cu aceste presiuni externe, în Rusia, oligarhul Andrei Melnichenko, „regele îngrășămintelor” și cel mai mare industriaș al țării, a emis un avertisment fără precedent către Kremlin și Occident, semnalând un „dezastru iminent” cu care se confruntă Rusia. Potrivit The Economist, Melnichenko, un pragmatist ale cărui fabrici au susținut economia de război, a declarat că el și alți magnați nu mai pot ignora „putrezirea unei țări pe care au văzut-o cum se prăbușește în tiranie.” Această intervenție este remarcabilă, fiind prima dată când un oligarh rezident în Rusia critică atât de deschis și detaliat deciziile Kremlinului, fără a fi un membru al opoziției anti-Putin. El a trăit după regulile impuse de Putin – să faci bani, dar să nu te bagi în politică. Melnichenko a avertizat că războiul a început să se simtă tot mai mult în Rusia, cu cozi la combustibil și incidente violente, iar popularitatea lui Putin, crescută după anexarea Crimeei în 2014, este acum erodată de atacurile ucrainene asupra peninsulei și de recrutarea forțată.
Melnichenko descrie mai multe scenarii sumbre pentru viitorul Rusiei, avertizând Occidentul să nu dorească prăbușirea țării în haos. Cel mai alarmant scenariu este cel al anarhiei, unde liderii milițiilor se luptă pentru controlul resurselor și al armelor nucleare – o temere împărtășită și de administrația Biden. Alte scenarii includ transformarea Rusiei într-un vasal al Chinei, o țară sărăcită și dependentă la periferia Europei, sau o autoizolare totală, similară cu Coreea de Nord, într-o stare permanentă de război cu lumea. Oligarhul a făcut apel la Occident și Rusia să găsească o cale de a trăi în pace, cerând Rusiei „suveranitate”, similară cu cererea Chinei de neamestec în afacerile interne. El a evitat să vorbească despre democrație, dar a sugerat că Putin ar trebui să renunțe la stilul autocratic și să permită un transfer de putere, fără a oferi însă detalii concrete despre reforme. Această poziție, însă, ar întâmpina rezistență din partea „siloviki” – oficialii din serviciile de securitate – care au condus țara după înlăturarea oligarhilor ex-sovietici de către Putin.
De ce contează
Situația actuală din Belarus și avertismentele din interiorul Rusiei subliniază complexitatea și riscurile escaladării conflictului ucrainean. Implicarea directă a Belarusului ar deschide un nou front și ar destabiliza și mai mult Europa de Est, cu implicații economice și de securitate majore pentru Uniunea Europeană și NATO. Presiunile interne din Rusia, semnalate de un oligarh de anvergura lui Melnichenko, indică o posibilă fisură în sprijinul elitei pentru război, ceea ce ar putea influența strategia Kremlinului pe termen lung. Pentru cetățenii români, o escaladare a conflictului la granița estică a UE ar putea însemna o creștere a tensiunilor regionale, fluxuri sporite de refugiați și presiuni economice suplimentare, inclusiv o posibilă perturbare a lanțurilor de aprovizionare.
În concluzie, viitorul implicării Belarusului în conflict rămâne incert, dependent de echilibrul fragil pe care Lukașenko încearcă să-l mențină și de evoluțiile de pe frontul ucrainean. Deși Lukașenko a făcut un pas înapoi prin dezactivarea stațiilor de releu rusești, presiunile din partea Moscovei pentru o implicare mai profundă persistă, în special în contextul în care Rusia caută noi modalități de a izola Crimeea ocupată și de a perturba logistica occidentală. Pe de altă parte, avertismentele lui Melnichenko din interiorul Rusiei, deși nu cer înlăturarea lui Putin, sugerează o nemulțumire crescândă în rândul elitelor economice față de direcția actuală a țării și față de costurile războiului. Întrebarea rămâne dacă aceste semnale vor fi suficiente pentru a modera deciziile Kremlinului sau dacă Putin va opta pentru o escaladare, așa cum se teme Melnichenko.
Scenariile de anarhie sau de dependență externă descrise de oligarh subliniază mizele enorme pentru Rusia și pentru stabilitatea globală, iar precedentul reformelor eșuate din 1905-1907 din Rusia, amintit de The Economist, adaugă o notă de pesimism cu privire la șansele unei schimbări durabile fără o presiune masivă, atât internă cât și externă.