Decizie irevocabilă în dosarul de corupție
Fostul ofițer de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Marius Moise, a fost achitat definitiv miercuri, 1 iulie 2026, de Curtea de Apel București, în dosarul în care era acuzat de luare de mită, folosirea de informații nedestinate publicității și favorizarea făptuitorului. Decizia instanței menține soluția pronunțată în ianuarie 2025 de Tribunalul București, care dispusese achitarea lui Moise pentru toate cele trei capete de acuzare. Această hotărâre este una finală și irevocabilă, respingând apelurile formulate atât de DNA, cât și de apărarea lui Marius Moise.
Potrivit rechizitoriului DNA, Marius Moise a fost trimis în judecată în septembrie 2021, pentru fapte pe care procurorii susțineau că le-ar fi comis în perioada octombrie 2018 – iunie 2019, în timpul activității sale ca ofițer în cadrul structurii anticorupție. Acuzațiile vizau pretinderea unor foloase necuvenite pentru un om de afaceri, concretizate în obținerea a două contracte pentru firma acestuia, cu o valoare cumulată de peste 2,15 milioane de lei. În schimbul acestor avantaje, procurorii afirmau că Moise ar fi promis unui funcționar din administrația publică locală acces la informații confidențiale din anchetele DNA, inclusiv detalii despre programarea audierilor sau ridicărilor de documente.
Obiectul principal al pretinselor divulgări de informații îl constituia Marian Goleac, fost director al Administrației Domeniului Public (ADP) Sector 4, o figură publică cercetată de DNA în multiple dosare legate de atribuirea contractelor publice. Anchetatorii susțineau că fostul ofițer ar fi transmis informații clasificate despre activitățile desfășurate într-un dosar DNA, menite să-l ajute pe Goleac să obțină detalii despre ancheta ce îl viza. Aceste informații ar fi inclus momentele exacte ale audierilor și ale operațiunilor de ridicare de documente, detalii considerate cruciale pentru desfășurarea investigației.
Cu toate acestea, Tribunalul București a infirmat acuzațiile în ianuarie 2025, iar Curtea de Apel București a menținut această decizie. În motivarea hotărârii, instanța a stabilit că, în cazul acuzației de luare de mită, „fapta nu există”, nefiind dovedită pretinderea vreunui folos. Mai mult, judecătorii au subliniat că actele pentru care procurorii susțineau că ar fi fost solicitate foloase nu intrau în atribuțiile de serviciu ale lui Marius Moise, ceea ce ar fi anulat elementul esențial al infracțiunii de mită.
În ceea ce privește celelalte două acuzații, de folosire de informații nedestinate publicității și favorizarea făptuitorului, instanța a constatat că „fapta nu este prevăzută de legea penală”. Acest lucru înseamnă că, deși o anumită conduită ar fi putut exista, ea nu întrunea elementele constitutive necesare pentru a fi considerată infracțiune conform Codului Penal român. Judecătorii au reținut declarațiile constante ale lui Marian Goleac, conform cărora acesta ar fi aflat despre existența dosarului care îl viza de la o altă persoană, nu de la Marius Moise. De asemenea, Curtea a apreciat că pretinsele informații confidențiale nu aveau consistența sau caracterul secret susținute de acuzare.
Acest caz subliniază complexitatea dovedirii infracțiunilor de corupție și rigurozitatea cu care instanțele examinează probele. Dosarul a fost deschis de DNA în octombrie 2020, iar trimiterea în judecată a avut loc în septembrie 2021, parcurgând ulterior etapele judiciare pe fond și în apel. Achitarea definitivă a unui fost ofițer DNA într-un dosar de o asemenea anvergură ridică întrebări despre modul în care sunt construite anumite acuzații și despre capacitatea sistemului judiciar de a filtra acuzațiile nefondate, chiar și atunci când ele provin de la o instituție de prestigiu precum DNA. Această decizie consolidează principiul prezumției de nevinovăție și importanța unei administrări impecabile a probelor.
De ce contează
Această achitare definitivă este semnificativă pentru sistemul judiciar românesc și pentru percepția publică asupra luptei anticorupție. Ea demonstrează că nu toate acuzațiile formulate de procurori se finalizează cu condamnări, chiar și în cazul unor instituții cu o rată ridicată de succes, precum DNA. Decizia subliniază necesitatea unei analize riguroase a probelor de către instanțe și reconfirmă că simpla formulare a unei acuzații nu echivalează cu vinovăția. Pentru foștii sau actualii angajați ai instituțiilor de aplicare a legii, achitarea lui Moise poate reprezenta o reasigurare a dreptului la un proces echitabil și la prezumția de nevinovăție, chiar și în fața unor acuzații grave.
Concluzie Decizia Curții de Apel București de a menține achitarea lui Marius Moise înseamnă o încheiere a unui proces care a durat aproape șase ani de la deschiderea dosarului. Această hotărâre definitivă pune capăt speculațiilor și reconfirmă principiile fundamentale ale dreptului penal românesc, în special cel al prezumției de nevinovăție. Rămâne de văzut dacă această decizie va influența în vreun fel practicile DNA în formularea acuzațiilor sau în administrarea probelor în dosarele viitoare.
Deși este un caz individual, el reflectă o tendință mai largă de reevaluare a standardelor de probațiune în cazurile de corupție, cerând o fundamentare și mai solidă a acuzațiilor penale.