Reacție lentă și frustrare în La Guaira
La o săptămână după ce două cutremure devastatoare au lovit Venezuela, provocând moartea a cel puțin 1.719 persoane, potrivit președintelui Adunării Naționale, familiile victimelor și supraviețuitorii din orașul de coastă La Guaira acuză guvernul de o reacție întârziată și ineficientă. Președinta interimară Delcy Rodriguez a descris seismele, cu magnitudini de 7,2 și 7,5, drept „cea mai brutală catastrofă naturală” din istoria Venezuelei, însă locuitorii simt că au fost abandonați în fața tragediei.
Operațiunile de salvare în La Guaira, una dintre cele mai afectate zone, au început „foarte târziu și s-au desfășurat lent”, afirmă Kevin Montilla, a cărui soție și fiică de 16 ani se aflau acasă în momentul prăbușirii unei clădiri de 12 etaje din complexul Bello Horizonte, deținut de stat. El a declarat pentru BBC că, inițial, doar localnicii au oferit ajutor, în timp ce poliția a venit doar pentru a „verifica situația, dar nu a oferit ajutor”. Această percepție este împărtășită de mulți, inclusiv de Miguel Oscar Nunez, al cărui fiu de 34 de ani, Angel, este prins sub aceleași dărâmături. „Fiul meu, la fel ca sute de alții, este prins sub dărâmături. Dar avem nevoie urgentă de mai mult sprijin din partea autorităților pentru a-i scoate de acolo”, a spus Miguel Oscar, exprimându-și furia și disperarea.
Potrivit relatărilor BBC, echipe de salvare din Venezuela și Columbia au început să opereze la fața locului, folosind excavatoare și macarale pentru a ridica plăci de beton. Cu toate acestea, familiile așteptând pe marginea drumului susțin că „s-au irosit zile prețioase înainte ca această acțiune să înceapă”. Prima echipă oficială de salvare, pompierii venezueleni, a sosit abia vineri, la aproape două zile după producerea cutremurului, urmată de echipe din El Salvador și SUA. Această întârziere este criticată aspru, mai ales că, așa cum a subliniat un oficial al Organizației Națiunilor Unite, numărul deceselor ar putea ajunge la 10.000, deoarece multe victime ar putea fi încă sub dărâmături.
Situația este deosebit de gravă în zonele mai puțin vizibile, unde echipele de căutare nu au ajuns încă. Deilisbeth Herreira își caută fiicele, Greydelys (12 ani) și Graybelys (13 ani), la un spital din La Guaira, parcurgând listele de răniți și decedați. Ea, părinte singur, era la serviciu în timpul seismului și crede că fetele erau acasă. „Nu am ajutor de la nimeni. Nu s-au trimis nici utilaje, nici echipe de salvare să sape printre dărâmături. E ca și cum ai fi fost lăsat pe cont propriu să-ți găsești persoanele dragi”, a mărturisit ea, cu lacrimi în ochi, subliniind lipsa de sprijin guvernamental în comunitățile izolate.
Locuitorii din complexul Bello Horizonte, ale cărui blocuri de apartamente s-au transformat în mormane de dărâmături, au fost nevoiți să acționeze pe cont propriu. William Rodrigues, căutându-și unchiul, a descris mirosul insuportabil, dar a insistat: „Nu putem sta cu mâinile în sân când există posibilitatea ca sub dărâmături să mai fie oameni în viață”. Voluntari și familii, purtând măști și mănuși, au săpat printre resturi cu lopeți și răngi, în timp ce poliția, prezentă, nu a intervenit în operațiunile de salvare. Această lipsă de intervenție contrastează puternic cu exemplul Chile, o țară cu o activitate seismică intensă, unde protocoalele stricte de construcție și un răspuns rapid al autorităților au permis clădirilor să reziste la seisme mult mai puternice, salvând nenumărate vieți, conform analizelor experților în reziliență seismică.
Juan Avendo, un bărbat de șaizeci de ani a cărui casă a fost distrusă, a povestit cum el și nepotul său, Enyer Musics, au reușit să salveze o femeie. „Am auzit-o țipând în timpul nopții. Dar era întuneric și nu am putut face nimic. Așa că, a doua zi dimineață, ne-am dus să încercăm să o găsim. Mai întâi am reușit să-i dăm o sticlă cu apă. Apoi ne-am străduit să o scoatem de acolo”, a relatat el, ilustrând spiritul de solidaritate al comunității în absența sprijinului oficial. Duminică, operațiunea de salvare a fost suspendată, deși Juan estimează că sute de persoane ar putea fi încă sub dărâmături, o cifră care se aliniază cu estimările ONU privind potențialul număr total de victime.
De ce contează
Reacția lentă și necoordonată a autorităților venezuelene în fața acestei catastrofe naturale subliniază vulnerabilitatea populației în fața dezastrelor și deficiențele infrastructurii de răspuns. Situația agravează criza umanitară existentă în Venezuela, unde accesul la resurse și servicii este deja precar. Neglijența percepută a guvernului nu doar că subminează încrederea publică, dar reduce și șansele de supraviețuire ale victimelor, având consecințe pe termen lung asupra familiilor și comunităților afectate, care se confruntă acum cu pierderi ireparabile și cu povara reconstrucției pe cont propriu.
Viitorul imediat al celor afectați rămâne incert. Cu operațiunile oficiale de salvare suspendate, presiunea cade acum pe comunitățile locale și pe ajutoarele umanitare internaționale, dacă acestea vor reuși să pătrundă în țară și să ajungă la cei care au nevoie. Rămân întrebări deschise legate de capacitatea guvernului de a gestiona reconstrucția și de a oferi sprijin pe termen lung supraviețuitorilor, precum și de responsabilitatea autorităților pentru întârzierea intervenției.
Comparația cu alte țări, precum Chile, care a dezvoltat protocoale solide de răspuns la cutremure în urma experiențelor anterioare, subliniază necesitatea unei reforme urgente în gestionarea dezastrelor în Venezuela, pentru a preveni repetarea unei astfel de tragedii umane.