Apărarea europeană, în centrul discursului american
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat joi, la Bruxelles, înaintea unei întâlniri cu omologii săi din NATO, că Europa trebuie să preia inițiativa în dezvoltarea unei versiuni îmbunătățite a „NATO 3.0” și să creeze o „alianță militară reală și fermă”, potrivit Euronews. Această declarație subliniază o schimbare strategică majoră din partea Statelor Unite, care își reorientează atenția către China și regiunea Indo-Pacifică, un aspect semnalat în repetate rânduri de președintele american Donald Trump.
Hegseth a explicat că „NATO 3.0 reprezintă recunoașterea faptului că, după Războiul Rece, este necesar să se revină la o alianță militară adevărată, cu o linie dură, care să dispună de capacități militare reale, capabile să asigure descurajarea chiar aici, pe continent, și să preia conducerea în ceea ce privește apărarea convențională a Europei.” Această viziune reflectă presiunile constante ale Washingtonului asupra aliaților europeni de a-și crește cheltuielile de apărare.
Președintele Trump a insistat în mod repetat ca statele membre europene ale NATO să aloce mai multe fonduri pentru apărare, exprimându-și intenția de a reduce rolul Statelor Unite în cadrul alianței. Un exemplu concret al acestei schimbări de abordare a fost anunțul făcut în luna mai de Washington, conform căruia va reduce numărul de bombardiere, avioane de vânătoare, nave de război și alte resurse militare destinate alianței. Această decizie a generat îngrijorări în capitalele europene, mai ales în contextul tensiunilor geopolitice actuale.
În ciuda unor decizii fluctuante, cum ar fi amenințarea de a retrage trupele din Germania pe fondul unui conflict cu cancelarul german Friedrich Merz, urmată de o intenție similară pentru Polonia, Trump a părut să-și schimbe ulterior decizia, anunțând detașarea a încă 5.000 de soldați în Polonia. Această mișcare strategică pe flancul estic al NATO, inclusiv interesul SUA pentru o bază militară permanentă în Polonia, ar putea fi interpretată ca un echilibru între reducerea angajamentului general și consolidarea prezenței în zone de importanță strategică, așa cum a subliniat și Mark Rutte, care a avertizat că, în caz de război, SUA vor face tot posibilul pentru NATO, dar nu neapărat tot ce au promis inițial.
La summitul de la Haga de anul trecut, statele membre NATO s-au angajat să aloce anual 5% din PIB pentru apărarea de bază și pentru domenii mai largi legate de apărare și securitate până în 2035. Hegseth a recunoscut că multe dintre ele și-au respectat angajamentul, dar a adăugat că unele „trebuie încă să depună mai multe eforturi”. Această afirmație a fost însoțită de promisiunea că SUA vor fi „sincere în această privință, atât în privat, cât și în public”, indicând o presiune continuă pentru creșterea contribuțiilor europene.
Bugetul de apărare propus de Trump, în valoare de 1,5 trilioane de dolari, a fost prezentat de Hegseth ca un „mesaj adresat lumii”. El a subliniat că astfel de investiții sunt esențiale pentru capacitățile militare ale SUA și pentru „construirea arsenalului libertății care, în primul rând, protejează America și interesele americane, dar care susține, de asemenea, puterea NATO și a aliaților noștri.” Această declarație, deși pare să reafirme angajamentul SUA față de NATO, subliniază de fapt o viziune în care rolul principal al Washingtonului este de a-și proteja propriile interese, iar sprijinul pentru aliați derivă din acest obiectiv.
Din perspectiva Uniunii Europene, această solicitare a SUA de a-și asuma o responsabilitate mai mare în apărare vine într-un moment în care discuțiile despre o autonomie strategică europeană sunt tot mai intense. De exemplu, în 2025, cheltuielile medii cu apărarea în UE au atins un procent de aproximativ 2,5% din PIB, conform datelor Eurostat, semnificativ sub ținta de 5% asumată la Haga. Această discrepanță evidențiază provocările structurale și politice cu care se confruntă statele membre în atingerea angajamentelor de apărare. Deși există progrese, cum ar fi inițiativele de achiziții comune de echipamente militare, drumul către o capacitate de apărare europeană robustă și independentă este încă lung.
De ce contează
Această reorientare strategică a SUA are implicații profunde pentru securitatea europeană și pentru viitorul NATO. Prin solicitarea unei implicări mai mari a Europei, Washingtonul semnalează o schimbare fundamentală de paradigmă, forțând statele europene să își asume o responsabilitate sporită pentru propria apărare. Acest lucru ar putea accelera procesul de integrare a capacităților militare europene și dezvoltarea unei autonomii strategice mai accentuate. Pentru România, situată pe flancul estic al NATO, o astfel de evoluție ar putea însemna o presiune crescută pentru modernizarea armatei și o coordonare mai strânsă cu partenerii europeni, dar și o oportunitate de a-și consolida rolul regional în securitate.
În concluzie, declarațiile secretarului american al Apărării marchează un punct de cotitură în relația transatlantică, punând accentul pe necesitatea ca Europa să devină un actor mai autonom și mai capabil în propria sa apărare. Rămâne de văzut cum vor răspunde statele membre NATO la această provocare, având în vedere diferențele de viziune și capacitate militară existente. Următorul summit NATO, programat pentru sfârșitul anului 2026, va fi crucial pentru definirea noilor direcții strategice și pentru stabilirea unui plan concret de acțiune.
Întrebările cheie vizează nu doar nivelul cheltuielilor, ci și modul în care Europa își va coordona eforturile pentru a construi o forță de descurajare credibilă și independentă, capabilă să facă față provocărilor de securitate ale secolului XXI.