Liderul american se confruntă cu critici acerbe
Summitul G7 a debutat luni, 15 iunie 2026, la Evian, Franța, reunind lideri mondiali într-un climat de tensiuni accentuate, în special din cauza prezenței președintelui american Donald Trump. Reuniunea oferă ocazia de a discuta dosare internaționale majore, dar și de a testa relațiile cu liderul de la Casa Albă, cunoscut pentru abordarea sa unilaterală. Potrivit AP News, citându-l pe Max Bergmann, analist la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale, dinamica summitului este similară cu o reuniune de familie unde există „un unchi care nu-ți place prea mult”, unde confruntările sunt evitate, dar există mereu riscul ca situația să escaladeze.
Președintele Trump este așteptat să aibă discuții cu liderii europeni prezenți, precum și cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, însă fundalul acestor întâlniri este marcat de o serie de declarații controversate și critici directe adresate aliaților. Aceste tensiuni variază de la disputa privind războiul cu Iranul și politicile comerciale, până la schimburi de replici pe teme istorice și diplomatice, generând un sentiment de incertitudine și pasiv-agresivitate, conform analiștilor. Această situație subliniază o tendință crescândă a Statelor Unite de a-și recalibra alianțele, punând presiune pe partenerii tradiționali să-și asume o parte mai mare din responsabilitățile globale sau să se conformeze viziunii americane.
Printre cei mai vizați de criticile lui Trump se numără prim-ministrul britanic Keir Starmer. Trump a criticat reticența Regatului Unit de a sprijini atacurile militare americane asupra Iranului, precum și politicile britanice de imigrație și strategiile energetice regenerabile. Cea mai dură replică a venit după ce Starmer a refuzat inițial să permită avioanelor militare americane să folosească o bază britanică din Oceanul Indian pentru bombardarea Iranului. „Nu avem de-a face cu Winston Churchill”, a declarat Trump despre Starmer, comparându-l nefavorabil cu prim-ministrul britanic din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. De asemenea, în primele zile ale războiului din Iran, Trump l-a atacat pe Starmer după ce Marea Britanie a plasat portavionul HMS Prince of Wales în stare avansată de pregătire, afirmând pe rețelele de socializare: „Nu avem nevoie de oameni care se alătură războaielor după ce am câștigat deja!”
Relația cu Canada a fost, de asemenea, tensionată. Trump și-a exprimat indignarea față de dezechilibrele comerciale, a vorbit frecvent despre anexarea Canadei ca „al 51-lea stat” și s-a referit la prim-ministrul Mark Carney drept „guvernator”. Retorica sa a atins un vârf după ce Carney, la Forumul Economic Mondial de la Davos, Elveția, a condamnat coerciția marilor puteri asupra țărilor mai mici, fără a-l menționa pe Trump. Președintele american a replicat: „Canada trăiește datorită Statelor Unite. Ține minte asta, Mark, data viitoare când faci declarațiile tale.” Carney a încercat să mențină o poziție echilibrată, declarând reporterilor că Trump este un „utilizator excepțional de activ al rețelelor de socializare” și că nu va răspunde la fiecare postare.
Într-un incident notabil, în timpul unui prânz de Paște la Casa Albă, în aprilie, Trump a criticat rezistența Franței și a altor țări NATO de a sprijini războiul dintre SUA și Israel împotriva Iranului. În timpul discuției, el a făcut referire la o înregistrare video virală de anul trecut în care soția lui Macron, Brigitte, părea să-i împingă fața președintelui francez. Trump a declarat publicului că Brigitte îl tratează „extrem de rău” pe Macron și a adăugat că președintele francez „încă se recuperează de la lovitura de la maxilarul drept”. Ulterior, Macron a declarat reporterilor că cei doi glumiseră și că remarcile lui Trump nu au fost „nici elegante, nici potrivite”. Trump își încântă, de asemenea, publicul cu imitații exagerate ale lui Macron, cu accent pronunțat, relatând conversații despre iritantele comerciale.
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni, inițial lăudată de Trump în octombrie, când a numit-o „o politiciană de mare succes” și „frumoasă” la un summit în Egipt privind Gaza postbelică, a căzut și ea în dizgrația președintelui american. Schimbarea de opinie a intervenit după ce Italia a refuzat să ajute Statele Unite în războiul împotriva Iranului și după ce Meloni l-a criticat pe Trump pentru conflictul cu Papa Leon al XIV-lea pe marginea aceluiași conflict. „Oamenii o plac? Nu-mi vine să cred”, a spus Trump despre Meloni pentru ziarul milanez Corriere della Sera. El a adăugat: „Am crezut că are curaj. M-am înșelat.”
Chiar și Japonia, un aliat cheie, a fost ținta unor comentarii neașteptate. Deși Trump nu a criticat-o direct pe prim-ministrul japonez Sanae Takaichi de când aceasta a preluat mandatul în octombrie, o remarcă făcută în timpul primei vizite a lui Takaichi la Casa Albă a creat o situație dificilă. Când a fost întrebat de un reporter japonez de ce nu le-a spus aliaților din Europa și Asia înainte ca SUA să atace Iranul, Trump a invocat nonșalant Pearl Harbor: „Cine știe mai bine despre surprize decât Japonia? De ce nu mi-ai spus despre Pearl Harbor, bine?” Această remarcă a surprins mulți japonezi, obișnuiți cu președinții americani care evită discuțiile dure despre atacul surpriză asupra Flotei Pacificului americane din Hawaii, concentrându-se pe aprofundarea legăturilor postbelice.
Cancelarul german Friedrich Merz l-a criticat pe Trump în aprilie, afirmând că SUA sunt „umilite” de Iran și criticând intrarea în război fără o strategie clară, ceea ce îngreunează încheierea conflictului. Trump a replicat pe rețelele de socializare a doua zi, sugerând că Merz „ar trebui să dedice mai mult timp încheierii războiului cu Rusia/Ucraina” și „reparării țării sale distruse, în special în domeniul imigrației și energiei”. Câteva zile mai târziu, Pentagonul a anunțat retragerea a aproximativ 5.000 de soldați americani din Germania, Trump sugerând că va reduce „mult mai mult” prezența militară americană, o decizie care ar afecta semnificativ angajamentele NATO. Un alt schimb de replici stânjenitor a avut loc când Merz a vizitat Casa Albă anul trecut, în ajunul aniversării Zilei Z. Merz a remarcat importanța evenimentului pentru a argumenta că SUA se aflau din nou în poziția de a ajuta la încheierea unui conflict cu mize enorme pentru Europa – războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Trump a intervenit spunând că Ziua Z „nu a fost o zi plăcută pentru tine”. Cancelarul i-a reamintit lui Trump că ziua respectivă a marcat și începutul „eliberării țării mele de dictatura nazistă”, iar Trump a recunoscut că Merz a avut dreptate. Aceste incidente subliniază o abordare a relațiilor transatlantice marcată de confruntare, departe de diplomația tradițională.
De ce contează Aceste tensiuni dinaintea și din timpul Summitului G7 sunt cruciale pentru stabilitatea globală și pentru viitorul alianțelor tradiționale. Abordarea unilaterală a lui Donald Trump, marcată de critici directe și decizii neașteptate, poate submina unitatea G7 în fața provocărilor majore precum conflictele din Iran și Ucraina, schimbările climatice și presiunile economice. Pentru România, care depinde de stabilitatea NATO și de coeziunea europeană, aceste disensiuni pot avea implicații semnificative asupra securității regionale și a capacității de a răspunde amenințărilor comune, inclusiv agresiunii rusești și fluxurilor migratorii. Incapacitatea liderilor de a ajunge la un consens solid ar putea slăbi influența occidentală pe scena internațională.
În concluzie, Summitul G7 de la Evian se anunță a fi o reuniune definitorie pentru relațiile internaționale. Întrebările cheie rămân: vor reuși liderii să depășească retorica aspră și să găsească puncte comune pe dosarele critice, sau abordarea lui Trump va eroda și mai mult încrederea și cooperarea? Impactul asupra NATO și asupra politicilor europene de securitate va fi monitorizat atent. Modul în care G7 va gestiona aceste provocări va influența nu doar capacitatea de răspuns la crizele actuale, ci și arhitectura viitoare a ordinii mondiale, cu posibile repercusiuni asupra României și a flancului estic al NATO.
Următoarele zile vor arăta dacă diplomația poate prevala în fața confruntării directe.