Ultimul serviciu al campioanei
Fostul lider mondial al tenisului feminin, Simona Halep, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că este foarte emoţionată înaintea meciului său de retragere, care are loc sâmbătă, la Cluj, în cadrul Sports Festival. „Este un eveniment plin de emoţie, sunt emoţionată de când am păşit la Cluj, pentru că totul este despre cariera mea, despre oamenii care m-au susţinut, publicul acesta frumos, care mi-a oferit cele mai frumoase momente, jucând aici, la Cluj, pentru România şi în turneele individuale. E o plăcere, e o onoare, e o mândrie şi vreau, pe această cale, din nou, să-i mulţumesc lui Patrick Ciorcilă, că face posibil acest eveniment, această zi, care cumva încheie un ciclu din viaţa mea, un ciclu important, poate cel mai important de până acum, pentru că tenisul a fost viaţa mea. Face o treabă extraordinară cu Sports Festival şi cu turneele WTA. Felicitări, Patrick, mult succes şi aşteptăm cât mai multe evenimente de acest gen, frumoase şi pline de emoţie. Vă aşteptăm mai târziu pe teren şi sper să sărbătorim cariera mea cu tot sufletul şi cu multe bătăi de inimă”, a spus Simona Halep.
Ea a vorbit şi despre cele două turnee de Grand Slam pe care le-a câştigat şi despre încărcătura emoţională pe care a avut-o atunci. „Trofeul de la Roland Garros a fost cu mult mai multă încărcătură emoţională, pentru că pierdusem deja trei finale şi, reuşind în final să câştig un Grand Slam, a fost o împlinire, o eliberare de presiune şi o dovadă că am fost în stare să câştig un Grand Slam, chiar dacă înainte nu reuşisem, în trei finale pierdute. (...) Bineînţeles că fiecare are importanţa lui, Wimbledon este cel mai prestigios turneu şi nu pot să spun că mă aşteptam eu atât de mult să câştig pe iarbă, pentru că noi nu avem terenuri de iarbă în România, dar de la an la an am jucat mai bine şi încrederea a crescut, iar câştigând cu Serena pe iarbă, a fost ceva deosebit. Pe amândouă le-aş pune pe acelaşi loc, nu vreau să fac diferenţe între ele, dar, totuşi, a fost cu mai multă încărcătură la Roland Garros”, a menţionat Simona Halep.
Simona Halep joacă, tot sâmbătă, meciul său de retragere, de la ora 17:00, în Sala Polivalenta din Cluj-Napoca, împotriva jucătoarei ucrainene Elina Svitolina. Meciul de retragere al Simonei Halep are loc în cadrul celei de-a şaptea ediţii a Sports Festival, eveniment care de desfăşoară în perioada 11-14 iunie. Potrivit organizatorilor, printre participanţii la Sports Festival se numără şi marea fostă gimnastă Nadia Comăneci, care, duminică, va susţine un master class, de la ora 13:00.
Simona Halep s-a născut la 27 septembrie 1991, la Constanța, și a absolvit studiile de licență și master ale Facultății de Educație Fizică și Sport, din cadrul Universității Ovidius. A început să joace tenis la vârsta de 4 ani și jumătate, alături de fratele său mai mare, iar la 16 ani s-a mutat la București, pentru a-și urma cariera în tenis, conform DigiSport.ro. În 2006, a debutat în circuitul ITF în România, iar anul următor a câștigat două turnee de simplu și două de dublu.
Simona Halep a jucat, în 2010, prima finală din carieră într-un turneu WTA, la Fes (Maroc), aceasta fiind cea mai mare performanță de până atunci. Pe 12 iulie 2010, a reușit să acceadă în Top 100 WTA, ocupând poziția 96 în clasamentul celor mai bune jucătoare de tenis ale lumii. În 12 septembrie 2011, a reușit să intre în Top 50 WTA, pe poziția 42, dar a încheiat sezonul pe poziția 53. Sezonul 2012 este primul pe care îl încheie ocupând o poziție în Top 50 WTA, respectiv locul 47. În același an, a participat la Jocurile Olimpice de vară de la Londra.
De asemenea, a făcut parte din echipa de Fed Cup a României, în 2010, 2012 și 2014-2019. Halep, lider WTA timp de 64 de săptămâni, a avut o carieră impresionantă în tenis. A cucerit două titluri de Grand Slam, Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019, și a mai jucat 3 finale, două pe zgura pariziană și una la Australian Open. În total, a câștigat 24 de turnee WTA și s-a retras în februarie 2025, după ce a pierdut la Transylvania Open în fața Luciei Bronzetti, 1-6, 1-6.
Pentru performanțele din circuitul WTA, Simona Halep a acumulat câștiguri totale de 40.232.663 de dolari.