Impactul bugetar minim estimat
Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat că măsura privind scutirea de la plata contribuției la sănătate pentru mamele cu copii de până la o anumită vârstă ar avea un impact redus asupra bugetului de stat. Potrivit acestuia, propunerea inclusă în programul de guvernare urmărește stimularea natalității și se încadrează în ținta de deficit asumată pentru anul 2026.
Eugen Tomac a fost întrebat despre sursele de finanțare pentru măsurile incluse în programul de guvernare, printre care eliminarea contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru anumite categorii de mame și majorarea plafonului indemnizației pentru creșterea copilului. Potrivit premierului desemnat, analiza realizată împreună cu specialiștii implicați în elaborarea programului arată că efectul asupra bugetului este limitat.
„Am analizat împreună cu specialiştii cu care am lucrat pentru programul de guvernare şi înţeleg că dacă scutim CASS pentru mamele cu copii sub o anumită vârstă impactul bugetar este minim. Sub 0,02% din PIB. Măsura reprezintă un semnal puternic pe care Guvernul îl va da pentru natalitate. Eu cred că este extrem de important să rămânem în această logică de a stimula natalitatea în România, pentru că intrarea în Uniunea Europeană ne-a adus foarte multe facilităţi. Dar ştim cu toţii că o bună parte din naţiunea română a plecat din raţiuni economice peste hotare. Sunt milioane de cetăţeni români, iar noi avem nevoie de politici îndrăzneţe prin care să stimulăm natalitatea,” a declarat Eugen Tomac la Antena 3.
Premierul desemnat a fost întrebat și despre propunerea privind majorarea plafonului indemnizației pentru creșterea copilului, de la nivelul actual de 8.500 de lei la 10.000-12.000 de lei. Tomac a respins ideea că finanțarea acestor măsuri ar urma să fie realizată prin împrumuturi suplimentare și a susținut că nu există riscuri majore pentru echilibrele bugetare.
”Nu. Din analiza pe care am făcut-o, în momentul de faţă nu există un risc major, inclusiv în ceea ce priveşte plafonul acesta pe care îl propunem să se majoreze privind indemnizaţia de creştere pentru copil. Plafonul nu a mai fost crescut de un deceniu. El practic penalizează direct o categorie educată care a întârziat să facă copii. Deci, din acest punct de vedere, cred că este foarte important să dăm acest semnal către cei care sunt îndreptăţiţi să primească din partea statului acest suport şi vom acţiona în această direcţie,” a afirmat Eugen Tomac.
Potrivit premierului desemnat, măsurile propuse pentru sprijinirea familiilor și încurajarea natalității nu ar urma să afecteze ținta de deficit stabilită pentru anul viitor. Acesta a susținut că impactul financiar este unul redus și că Executivul își propune să păstreze nivelul deficitului bugetar la 6,2% în 2026.
Propunerile privind scutirea de la plata CASS pentru anumite categorii de mame și majorarea plafonului indemnizației pentru creșterea copilului sunt incluse în programul de guvernare prezentat de premierul desemnat și urmează să fie analizate în cadrul procesului de formare a noului Executiv.