Live Text Canada - Bosnia 0-1, ACUM pe digisport.ro

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 4 minute

Pe scurt

Canada joacă în prezent împotriva Bosniei în prima etapă a Grupei B a Cupei Mondiale 2026. Jovo Lukic a marcat primul gol pentru Bosnia, iar Canada a avut mai multe ocazii de a egala. Meciul continuă cu o predominare a posesiei de către canadieni.

EN

Brief

Canada is currently facing Bosnia in the opening match of Group B at the 2026 World Cup. Jovo Lukic scored the first goal for Bosnia, while Canada has had several opportunities to equalize. The match continues with Canada dominating possession.

Live Text Canada - Bosnia 0-1, ACUM pe digisport.ro
Sursa foto: digisport.ro

Cupa Mondială 2026 în acțiune

Canada, țară organizatoare alături de Mexic și SUA, o înfruntă ACUM pe Bosnia pe stadionul BMO Field din Toronto în prima etapă a Grupei B a Cupei Mondiale 2026. În acest meci, Jovo Lukic (27 de ani), atacantul lui ”U” Cluj care a fost golgheterul SuperLigii în sezonul trecut, este titular.

Min. 62 - Dublă schimbare la Bosnia. Au intrat Bazdar și Gigovic în locul lui Lukic și Basic.

Min. 62 - Triplă schimbare la Canada. Au intrat Shaffelburg, David P. și Ahmed, și au ieșit Millar, David J. și Buchanan.

Min. 54 - Ocazie mare pentru Bosnia! Demirovic a rămas singur cu portarul, însă a șutat slab și nu l-a învins pe portarul Crepeau.

Min. 53 - De Fougerolles a încasat cartonașul galben.

Min. 53 - Ocazie uriașă pentru Canada! Oluwaseyi șutează pe spațiul porții, iar Kolasinac intervine eroic și scoate de pe linia porții.

Min. 48 - Vasilj intră într-un contact cu Oluwaseyi, iar amândoi rămân întinși pe gazon. Meciul a fost întrerupt.

Min. 47 - Ocazie pentru Canada! Oluwaseyi pătrunde excelent în careu și centrează pe jos în zona portarului, însă Vasilj a fost atent și a respins. Gazdele încep în forță repriza secundă.

Min. 46 - A început repriza secundă!

Info: Jovo Lukic a marcat primul gol al Bosniei la Cupa Mondială după 12 ani!

Final de primă repriză! Posesie: Canada 66%, Bosnia 34%.

Min. 45+1 - Jovo Lukic a comis un fault și a văzut cartonașul galben.

Min. 45 - Atacantul Demirovic de la Bosnia a încasat cartonașul galben.

Min. 40 - Canada presează și domină partida în acest moment. Gazdele ajung la al optulea corner.

Min. 32 - Ocazie pentru Canada! Oluwaseyi primește mingea foarte bine în careu, iar fără să fie jenat de vreun adversar, trimite cu mult peste transversală.

Min. 21 - GOOOOL Bosnia! Jovo Lukic, atacantul de la ”U” Cluj, a deschis scorul cu capul în urma unui corner, după devierea lui Kolasinac. Este primul gol al vârfului pentru echipa națională.

Min. 17 - Ocazie mare pentru Canada! După o eroare în defensiva Bosniei, mingea ricoșează la Jonathan David, care trimite din careu direct pe centrul porții. Portarul Vasilj a prins balonul fără probleme.

Min. 11 - Cartonaș galben pentru Johnston de la Canada.

Min. 3 - Ocazie pentru Bosnia! Șutul lui Memic trece pe lângă poartă.

UPDATE 21:58: Edin Dzeko poate intra în istorie! La 40 de ani și 87 de zile, atacantul ar putea deveni al doilea cel mai în vârstă jucător de câmp care a evoluat vreodată la o Cupă Mondială, dacă va juca în meciul de debut al Bosniei și Herțegovinei împotriva Canadei.

Canada: Crepeau - Johnston, De Fougerolles, Cornelius, Laryea - Buchanan, Kone, Eustaquio, Millar - J. David, Oluwaseyi

Bosnia și Herțegovina: Vasilj - Kolasinac, Muharemovic, Katic, Dedic - Memic, Tahirovic, Basic, Bajraktarevic - Jovo Lukic, Demirovic

UPDATE 20:40: A început ceremonia de deschidere din Canada! Alessia Cara a fost prima care a cântat.

UPDATE 20:06: Canadienii se îndreaptă spre stadion, la primul meci de Cupă Mondială organizat pe tărâm propriu.

Canada s-a calificat automat la Cupa Mondială 2026, în contextul în care această țară se numără printre organizatoarele competiției. Înaintea acestei ediții, Canada a reușit să se califice doar de două ori la Cupa Mondială, în anii 1986 și 2022. De fiecare dată, canadienii s-au oprit în faza grupelor și nu au avansat în fazele superioare.

De partea cealaltă, Bosnia a reușit să se califice la Cupa Mondială 2026 după ce a trecut două baraje extrem de complicate în fața Țării Galilor și a Italiei. Bosniacii au învins-o pe ”Squadra Azzurra” în finala barajului la loviturile de la 11 metri (1-1 după prelungiri, 4-1 d. l. d.).

Pentru Bosnia aceasta va fi a doua participare la Cupa Mondială din istoria acestei țări. În lotul Bosniei pentru acest turneu final se află și Jovo Lukic, atacant care va reprezenta SuperLiga la Cupa Mondială.

Până acum nu s-a jucat niciun meci direct în istorie între Canada și Bosnia. Primul va avea loc la această Cupă Mondială, în cadrul Grupei B (din care mai fac parte Elveția și Qatar).

Canada: Crepeau - Johnston, De Fougerolles, Cornelius, Laryea - Buchanan, Sigur, Eustaquio, Millar - David, Larin

Bosnia: Vasilj - Dedic, Muharemovic, Katic, Kolasinac - Memic, Tahirovic, Basic, Alajbegovic - Bajraktarevic, Demirovic

Autorităţile sunt în alertă după ce un urs a intrat, în ultima perioadă, în opt locuinţe din satul...

Programul complet al Cupei Mondiale 2026 este disponibil pe digisport.ro.