Decizii politice în așteptare
Decizia grupului Uniți pentru România privind votul de învestitură al noului executiv depinde exclusiv de includerea propriilor priorități în programul oficial al premierului desemnat, a anunțat Răzvan Chiriță în direct la Puterea Știrilor. *„I-am transmis și domnului Tomac că ulterior primirii planului de guvernare și a întregii echipe vom avea o discuție în cadrul grupului parlamentar, vom veni cu noi amendamente și, în măsura în care colegii mei vor considera că se impune să susținem acest guvern, cu siguranță o vom face”, a explicat liderul politic.*
Formațiunea parlamentară își condiționează sprijinul de acceptarea propunerilor sale economice și sociale, refuzând să ofere un cec în alb viitoarei echipe guvernamentale. *„Pentru noi importante sunt proiectele, importantă este formularea finală pe care dânsul o va agrea și totodată suntem orientați pentru a regăsi propunerile noastre în viitorul program de guvernare”, a subliniat reprezentantul grupului Uniți pentru România.*
Evaluarea preliminară a echipei de miniștri propuse de Eugen Tomac este una favorabilă. Răzvan Chiriță consideră că profilul nominalizaților depășește precedenta formulă de conducere de la Palatul Victoria. *„Numele pe care le-am regăsit pe acea listă consider că sunt mult mai potrivite pentru portofoliile propuse decât o mare parte dintre cei care au format anteriorul guvern; deci, în opinia mea, miniștrii sunt mai buni, au o experiență”, a punctat invitatul.*
În final, Chiriță a delimitat poziția grupului său de speculațiile din spațiul public legate de influența din umbră a altor partide mari asupra anumitor portofolii-cheie. *„N-am vrut nici în cadrul conferinței de presă să intrăm în aceste cancanuri politice care sunt speculate pe diferite canale, precum că anumite persoane desemnate ar fi susținute de anumite formațiuni; eu unul nu am aceste dovezi și atunci nu pot susține cu subiect și predicat această afirmație”, a conchis Răzvan Chiriță.*
Conducerea Partidului Național Liberal s-a reunit joi, 11 iunie 2026, în cadrul ședinței Biroului Politic Național (BPN), convocată începând cu ora 10:00, în sala grupului parlamentar al PNL din Camera Deputaților. UPDATE: Oficial, PNL nu votează Guvernul Tomac. Liberalii au decis cu vot în unanimitate să rămână în bănci la votul de învestitură din Parlament.
La reuniune participă membrii Biroului Politic Național, dar și parlamentarii liberali, precum și primarii municipiilor reședință de județ și președinții de consilii județene care nu fac parte din structura de conducere a partidului. Principala temă a discuțiilor o reprezintă poziționarea partidului față de guvernul propus de premierul desemnat Eugen Tomac. Potrivit informațiilor obținute de Ziare.com din surse politice participante la ședință, liberalii urmează să voteze împotriva susținerii cabinetului propus de Eugen Tomac. Niciun lider PNL prezent la întâlnire nu susține guvernul Eugen Tomac, propus de președintele Nicușor Dan.
Premierul desemnat, Eugen Tomac, a încheiat miercuri runda de discuții cu reprezentanții partidelor și grupurilor parlamentare fără să primească vreun semnal de susținere pentru un nou guvern. În acest context, președintele Nicușor Dan a făcut o declarație de presă în care a amintit că a făcut nominalizarea după ce a constatat că nu mai există un dialog între partide și considerându-l pe Eugen Tomac persoana potrivită să negocieze pentru a obține majoritatea.
Președintele a respins ideea că avantaja vreun partid și a afirmat că mandatul său este să păstreze direcția pro-occidentală a României și să prevină o cădere economică bruscă care să-i afecteze pe toți românii. *„Fac apel la responsabilitatea partidelor politice față de acest moment, pentru că interesul de partid este legitim, însă tot timpul trebuie să aibă întâietate interesul țării”, a spus Nicușor Dan.*
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat, miercuri seara, într-o emisiune la TVR Info, că în USR va avea loc vineri o consultare cu liderii filialelor județene și cu parlamentarii partidului în privința susținerii Guvernului Tomac. *„Colectăm aceste puncte de vedere având în minte și faptul că președintele Nicușor Dan susține un astfel de premier”, a subliniat Radu Miruță.*
Acesta a precizat că liderul USR, Dominic Fritz, a anunțat o consultare cu președinții de filiale județene și cu parlamentarii partidului, care va avea loc în cursul zilei de vineri. *„Vom vedea care este și percepția președinților noștri de filiale județene, a tuturor parlamentarilor, dincolo de discuții pe la colțuri. Au văzut și ei cum arată lista, au văzut cum s-au poziționat diverse partide, au văzut ce a transmis domnul Eugen Tomac și fiecare în decizia individuală are un punct de vedere”, a declarat ministrul Apărării.*
Întrebat dacă Guvernul Tomac e sprijinit de USR, Radu Miruță a declarat: *„Nu am luat o astfel de decizie. (…) Eu, personal, am încredere în președintele și în omul Nicușor Dan. Dar sunt într-o formațiune politică și decizia va fi una a formațiunii politice, pe care o voi respecta indiferent care va fi ea”.*
Radu Miruță a menționat că, așa cum au apărut numele de posibili miniștri în spațiul public, Guvernul Tomac este „un guvern pe alocuri cu iz politic din partea PSD”. *„Nu am intrat în analiza biologică a celulei fiecărei componente politice, dar din ce văd în spațiul public despre unii oameni politici de acolo, există, însă n-am văzut lista oficială”, a adăugat ministrul.*
Întrebat unde merge USR după această criză – la putere sau în opoziție, Radu Miruță a declarat: *„Păi vedem care e situația. Ne interesează care este programul propus de domnul Tomac, care sunt oamenii în final de pe lista domnului Tomac.
(…) Vom decide în funcție de această listă vineri, nu e o decizie a lui Radu Miruță dacă rămâne USR la guvernare sau nu, e o decizie a partidului”.*