Meciul de deschidere CM 2026
Așteptarea este pe cale să ia sfârșit, iar meciul de deschidere de la Campionatul Mondial este aproape. Joi, 11 iunie 2026, Mexic și Africa de Sud urmează să se întâlnească pe Estadio Azteca în cadrul partidei cu numărul 1/104 de la World Cup 2026 care se va disputa în Grupa A. "Este un moment crucial pentru noi, jucăm acasă și vrem să facem o impresie bună”, a declarat Javier Aguirre, antrenorul echipei Mexicului.
Campionatul Mondial este pe cale să înceapă, iar prima partidă urmează să se dispute pe un stadion istoric, Azteca, Mexic fiind gazdă pentru a treia oară la turneul final după edițiile din 1970 și 1986. "El Tricolor” întâlnește Africa de Sud într-o reeditare a meciului de deschidere de la World Cup 2010, când “Bafana Bafana” era gazdă. Atunci, meciul disputat la Johannesburg s-a încheiat 1-1. Acum, cele două se reîntâlnesc în partida din Grupa A de la Mondial.
Mexic nu a mai pierdut primul meci la un astfel de turneu final din 1994 încoace și nu plănuiește să își strice seria chiar pe teren propriu în cadrul unei grupe din care are șanse semnificative să termine pe prima poziție. De cealaltă parte, Africa de Sud e la a patra participare la o Cupă Mondială și speră să treacă în premieră de faza grupelor.
De când s-a calificat la Mondial și s-a concentrat pe amicale, Mexicul condus de Javier Aguirre n-a mai pierdut de pe 19 noiembrie 2025, de atunci înregistrând cinci victorii și două rezultate de egalitate. Africa de Sud, în schimb, a fost pe final de 2025 la Cupa Africii pe Națiuni, unde a fost eliminată în faza optimilor de Camerun. Ulterior, a adunat patru partide în care nu a reușit să câștige până la startul turneului final.
Mexic și Africa de Sud s-au întâlnit de patru ori de-a lungul timpului, bilanțul fiind în favoarea nord-americanilor. “El Tricolor” a câștigat două meciuri, “Bafana Bafana” unul, iar meciul de la World Cup 2010 s-a încheiat la egalitate. Mexic (4-1-4-1): Rangel – Sanchez, Montes, Vasquez, Gallardo – Alvarez – Gutierrez, Lira, Fidalgo, Quinones – Jimenez; Africa de Sud (4-2-3-1): Williams – Matuludi, Mbozaki, Makhanya, Kabini – Mokoena, Mbatha – Appollis, Sithole, Mofokeng – Foster.
Prețurile de revânzare pentru biletele la meciurile Mexicului din faza grupelor Cupei Mondiale de fotbal 2026 sunt în medie de trei ori mai mari decât pentru alte echipe, conform datelor furnizate de Ticketdata. Este nevoie de cel puțin 2.813 dolari (aproximativ 2.430 euro) pentru meciul de deschidere de joi, din Ciudad de Mexico, împotriva Africii de Sud. Acest preț este semnificativ mai mare comparativ cu alte meciuri, cum ar fi cel dintre Coreea de Sud și Cehia, unde prețul mediu de intrare este de 488 de dolari.
Cu foarte puțin timp rămas înainte de ceremonia de deschidere a Cupei Mondiale, mii de protestatari au blocat marți principala arteră care ducea la Stadionul Azteca, notează abola.pt. Totul a început de la niște demonstrații ale profesorilor, care au condus către mobilizarea a mii de polițiști în zona stadionului. Forțele de ordine au recurs la ridicarea unor bariere de beton pentru a opri avansarea protestanților. În ultima vreme, Mexico City a fost luat cu asalt de un val de proteste ale celor de la Coordonarea Națională a Lucrătorilor din Educație (CNTE).
În prima grupa a turneului final se regăsesc primele reprezentative din Mexic, Coreea de Sud, Cehia și Africa de Sud. Așadar, această grupa A reprezintă una dintre cele mai echilibrate grupe ale competiției, fiecare echipă având șanse reale de calificare în fazele eliminatorii. Selecționata din Mexic pare totuși să fie ușor favorită, considerând statutul de țară gazdă și calitatea superioară a lotului. La polus opus s-ar afla Africa de Sud, care va încerca să combată prin forța colectivă grupului de jucători.
Cât despre Cehia și Coreea de Sud, ambele țări sunt apropiate din punct de vedere valoric, fiecare dintre ele având jucători importanți care joacă sau au jucat pentru echipe importante din fotbalul european. Pentru cehi însă, turneul final din această vară reprezintă prima prezență la Cupa Mondială după nu mai puțin de 20 de ani, ultima lor participare fiind la competiția din 2006, care a fost găzduită de Germania.
Grupa A va oferi primele meciuri de la Cupa Mondială din 2026, duelul inaugural având loc joi, 11 iunie, de la ora 22:00, și le va aduce față în față pe Mexic și Africa de Sud.
Cele două selecționate s-au înfruntat în partida de deschidere și la turneul final din 2010, găzduit atunci de țara supranumită și „Bafana Bafana”, iar rezultatul întâlnirii respective a fost 1-1.