Cercetători oferă răspunsuri
Oamenii care trăiesc peste 100 de ani nu îmbătrânesc neapărat mai lent decât ceilalți. Ceea ce îi deosebește este că amână apariția bolilor grave cu 15-20 de ani, potrivit celui mai mare studiu despre centenari din lume. Studiul New England Centenarian de la Universitatea din Boston, care urmărește persoane ce trăiesc peste 100 de ani din 1994, a ajuns să numere peste 2.000 de participanți, conform spacedaily.com. Concluzia principală răstoarnă o ipoteză dominantă în gerontologie timp de un secol. Centenarii nu prezintă o îmbătrânire biochimică fundamentală mai lentă. Ei acumulează aceleași leziuni celulare și metabolice ca toți ceilalți. Diferența este că bolile care ucid majoritatea oamenilor la 70-80 de ani apar la ei cu 15-20 de ani mai târziu.
Cercetătorii au identificat trei categorii de centenari. "Supraviețuitorii", aproximativ 43% din cazuri, au dezvoltat boli majore înainte de 80 de ani, dar au trăit cu ele până la 100 de ani. "Cei care amână", circa 42%, au evitat bolile grave până după vârsta de 80 de ani. "Imunii", aproximativ 15%, au ajuns la 100 de ani fără niciun diagnostic asociat mortalității. Majoritatea centenarilor nu sunt imuni la boli cronice; ei sunt rezistenți în fața lor.
Unul dintre cele mai documentate exemple privește cancerul. Centenarii primesc diagnosticul cu aproximativ 17 ani mai târziu decât populația generală, raportat la baza națională de date a cancerului din SUA. Este un efect considerabil, mai ales că incidența cancerului crește în mod normal odată cu vârsta, pe măsură ce celulele acumulează leziuni ale ADN-ului. Modele similare apar în cazul bolilor cardiovasculare, demenței și diabetului.
Gerontologii descriu acest fenomen prin conceptul de "compresie a morbidității", propus în 1980 de medicul James Fries de la Stanford. Ideea este că perioada de boală gravă de la finalul vieții poate fi comprimată într-un interval tot mai scurt. Supercentenarii, persoanele de peste 110 ani, petrec în medie doar ultimii cinci ani din viață cu boli legate de vârstă.
Longevitatea extremă are o componentă genetică semnificativă, avertizează cercetătorii. Nu există o singură "genă a longevității". Comportamentele asociate centenarilor, dietă echilibrată, activitate fizică, legături sociale solide și implicare mentală la vârste înaintate, coincid cu recomandările clasice de sănătate publică. Concluzia practică este simplă: durata vieții nu este limitată în primul rând de viteza îmbătrânirii celulare, potrivit Mediafax. Este limitată de bolile care ne ucid.
Oricine poate amâna bolile cardiovasculare, cancerul și demența cu un deceniu câștigă ani substanțiali de viață funcțională.