Kelemen Hunor despre Guvernul Tomac: masochism politic

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 9 minute

Pe scurt

Kelemen Hunor, președintele UDMR, a declarat că ar fi 'masochism politic' să voteze un guvern din care formațiunea sa nu face parte, în contextul moțiunii de cenzură recent adoptate. De asemenea, el afirmă că până la sfârșitul lunii iunie ar trebui să avem un guvern politic, preferabil format din vechea coaliție de guvernare.

EN

Brief

Kelemen Hunor, the leader of UDMR, stated that it would be 'political masochism' to vote for a government that his party is not part of, following the recent no-confidence motion. He also emphasized the need for a political government by the end of June, preferably formed from the previous coalition.

Kelemen Hunor despre Guvernul Tomac: masochism politic
Sursa foto: ziare.com

Declarații controversate la TVR Info

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marți, 9 iunie 2026, că ar fi "masochism politic" să voteze un guvern din care formațiunea pe care o conduce nu face parte, după ce a fost dat jos guvernul din care UDMR a făcut parte. În plus, Kelemen susține că "nu se pupă" să voteze acest guvern alături de cei care au inițiat și trecut moțiunea de cenzură. "Deci, logic, nu se pupă! Ar fi masochism politic să votez un guvern din care nu fac parte, după ce a fost dat jos guvernul din care am făcut parte și să votez guvernul cu cei care au dat jos guvernul", a declarat, marți seară, la TVR Info, Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a adăugat că "nu se leagă". "Nu se poate explica de ce faci acest lucru, de ce votezi un guvern din care nu faci parte, după episodul moțiunii de cenzură", a explicat Kelemen Hunor. Anterior, Kelemen Hunor a ridicat mai multe chestiuni de natură politică în ceea ce privește eventuala susținere pe care formațiunea pe care o conduce ar acorda-o Guvernului propus de Eugen Tomac.

Liderul UDMR a afirmat că formațiunea maghiară nu are "argumente suficiente" pentru a susține un guvern din care nu face parte, aducând de asemenea în discuție faptul că guvernul propus ca fiind tehnocrat ar urma să fie condus de un politician. "Dacă tu vii cu un guvern tehnocrat, înseamnă că nu ai încredere în partidele politice, în niciun partid politic, în oameni politici", a argumentat liderul maghiar.

De asemenea, el a declarat, la finalul discuțiilor pe care le-a avut cu premierul desemnat, Eugen Tomac, că nu va vota împotriva guvernului, dar nu promite că formațiunea maghiară va susține cabinetul propus de acesta. "În acest moment, pot să promit un singur lucru: că nu votăm împotriva unui guvern, dar nu putem promite astăzi că vom vota pentru un guvern", a spus Kelemen.

El a adăugat că va discuta din nou cu Tomac după ce acesta îi va prezenta programul de guvernare, liderul UDMR constatând că premierul desemnat nu este "extrem de ambițios în ceea ce privește programul de guvernare" și nu vrea "lucruri extravagante sau noi". În plus, președintele UDMR este de părere că parlamentarii care vor vota guvernul propus de premierul desemnat, Eugen Tomac, ar trebui să își asume, în scris, și susținerea pentru proiectele promovate de acesta în momentul în care va exercita puterea executivă, el atrăgând atenția că un vot dat pentru guvern urmat de retragerea în opoziție nu reprezintă o soluție.

"Ai votat, ai întors spatele, ai intrat în opoziție și a doua zi, domnul Tomac umblă cu lumânarea prin Parlament și caută voturile pentru fiecare proiect. Nu merge", argumentează Kelemen, susținând, de asemenea, că "nu trebuie să exagerăm și să spunem că: dom'le, se oprește Pământul din rotire dacă nu avem pe 10 iunie sau pe 15 iunie un guvern votat".

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, marţi seara, că până la sfârşitul lunii iunie ar trebui să avem un guvern politic, preferabil format din partidele care au compus fosta coaliţie de guvernare, transmite Agerpres. Într-un interviu la TVR Info, Kelemen Hunor a arătat că preferă un guvern politic, iar partidele, când au cerut votul cetăţenilor, şi-au asumat responsabilitatea de a intra la guvernare. "Procesul electoral nu se poate muta în altă parte. Trebuie un guvern politic. Cu cine? Cum? Cu ce voturi? Nu ştiu. Aici e de discutat. Dacă găseşti un om care reuşeşte să se aşeze la masă cu PNL, USR, UDMR, PSD, se poate ajunge la un moment dat, poate la a doua încercare, la a treia încercare, la o soluţie. Nu trebuie să participăm cu toţi la guvernare, dar putem susţine transparent, asumat, un guvern. Cu ‘următoarele puncte’. Dar trebuie şi un acord politic, fiindcă şi pentru domnul Tomac ar fi important dacă are o majoritate să aibă ceva semnat, oricum e o problemă după aceea dacă se respectă sau nu se respectă, dar măcar să ştie lumea, să ştie cetăţenii, că există un acord politic, există o agendă care înseamnă legea aia, proiectul acela, bugetul, deficitul. Şi atunci e o majoritate asumată, transparentă şi responsabilă. Nu trebuie să fie toţi în guvern", a declarat liderul UDMR.

El a fost de acord că ar putea exista şi un guvern minoritar: "Da, da, dar în spatele unui guvern minoritar să existe totuşi o susţinere parlamentară pentru acele puncte cu care poţi să mergi, hai să spunem, până la primăvara anului viitor". Kelemen Hunor a subliniat că „guvernarea e un act politic”.

„Deciziile sunt politice, că după aceea pui în practică prin funcţionari publici, prin administraţia centrală, prin administraţie locală, dar totuşi e un act politic”, a adăugat el. Potrivit liderului UDMR, partidele trebuie să găsească o soluţie şi să-şi asume guvernarea: "De aceea s-au dus în faţa cetăţenilor, acum un an şi jumătate, şi au cerut votul. Fiecare a zis că vrea să meargă la guvernare, niciunul nu a zis: ‘Votaţi-mă, ca să stau în opoziţie’. Şi atunci trebuie asumată guvernarea de aceste partide care au fost votaţi de cetăţeni". În opinia sa, un guvern fără oameni politici nu poate fi funcţional, cu referire la secretarii de stat. "Orice e posibil, dar nu e funcţional. Se poate. Ok, dar cum vei verifica, de unde vei lua, hai să spunem aşa, 70 de secretari de stat. (…) Responsabilitatea guvernării este una politică. Nu poţi transfera, asta ar trebui să înţelegem noi. Că sună bine, haideţi să dezbatem cum funcţionează un guvern tehnocrat. Dar responsabilitatea unde o punem? Că ei n-au o responsabilitate politică, n-au fost votaţi, n-au cerut votul cetăţenilor. (…) Când vrei să guvernezi, trebuie să existe o responsabilitate politică undeva. Dacă nu există, nici la nivel de secretar de stat, cum va funcţiona? Spuneţi-mi şi mie, că eu nu văd. E o chestie de manual de ştiinţe politice", a explicat Kelemen Hunor.

Întrebat despre şansele formării guvernului Tomac, el a arătat că nu vrea să facă aprecieri, dar, din ce a discutat cu colegii, acestea nu ar fi crescut. "Astăzi, cel puțin, aşa, din declaraţii, din ce am văzut eu, cu cine am mai stat de vorbă eu în Parlament, cu colegii de la liberali, de la celelalte formaţiuni politice, nu mi s-a părut că şansele au crescut astăzi. Dar mâine e o altă zi", a completat Kelemen Hunor.

În cazul în care guvernul propus ar fi respins de Parlament, liderul UDMR a amintit că trebuie reluate consultările, iar partidele trebuie să fie pregătite cu o propunere de prim-ministru. "În primul rând, partidele trebuie să ceară imediat consultare cu preşedintele sau preşedintele poate, înaintea partidelor, trebuie să, în momentul în care se vede că nu există majoritate sau voturile au fost numărate şi nu ies 233 de voturi ‘pentru’, să cheme imediat partidele la consultări, ca să nu mai pierdem timpul. Şi partidele trebuie să fie pregătite să meargă şi să aibă propunere de prim-ministru. După aceea, sigur, preşedintele decide dacă a fost convins sau nu că unul sau altul are capacitatea de a forma un guvern. La a doua încercare, probabil că va fi o treabă mai uşoară. (…) Eu sunt pentru guvern politic. Nu mai contează pentru mine în acest moment dacă e format doar din PSD, poate să fie şi un guvern monocolor, dacă e format doar din PNL, dacă este PSD-PNL-USR, PNL-PSD-USR-UDMR, doar să fie un guvern care răspunde politic pentru ceea ce face", a subliniat el.

Preşedintele UDMR a menţionat, în context, că PSD are cele mai multe mandate în Parlament, "dar nu au majoritate". "Şi de aceea eu cred că fiecare are o responsabilitate. (…) Eu vreau să cred că partidele vor veni cu o propunere. Eu vrea să cred că partidele nu vor declina responsabilitatea politică de a propune preşedintelui premier pentru a forma un guvern. Nu cred, că asta înseamnă că partidele şi-au pierdut într-adevăr legătura cu ceea ce înseamnă politică. Nu, partidele trebuie să aibă capacitatea de a propune un prim-ministru. După aceea, sigur, preşedintele decide că aici, constituţional, el desemnează premierul. Dar dacă nimeni nu propune nimic preşedintelui, ce să facă preşedintele? (…) Eu nu cred că vom ajunge acolo, sau sper că nu vom ajunge acolo – să avem guvern interimar până în septembrie. Responsabilitatea partidelor de a nominaliza pe cineva, să aibă preşedintele din ce să ‘gătească’ … e responsabilitatea partidelor. (…) Acum două săptămâni spuneam că până în 15 iunie ar trebui să avem guvern. Acum spun că până la sfârşitul lunii iunie ar trebui să avem un guvern politic.

Şi eu aş prefera, prima variantă – pentru mine este vechea coaliţie – majoritară, clară, transparentă, cu supărările puse în paranteză, lăsate la o parte şi muncit pentru a rezolva tot ce se poate rezolva în această perioadă extrem de complicată, nu numai în ţară, dar şi în conjunctura regională şi internaţională", a mai transmis Kelemen Hunor.