Un nou atac asupra elitelor militare
Un general rus de rang înalt ar fi fost ucis într-o explozie de mașină în apropierea Moscovei, pe 9 iunie 2026. Deși nu se știe încă numele persoanei decedate, au apărut informații conform cărora ar putea fi vorba de un general-locotenent din Forțele Armate Ruse, potrivit canalului rusesc de Telegram Astra. Explozia a avut loc în cartierul Aviatorov, o zonă cunoscută pentru că găzduiește numeroși militari și ofițeri ruși. Potrivit relatărilor canalului de Telegram Astra, explozia s-a produs la scurt timp după ce șoferul s-a urcat la volan și a început să conducă. Presei ruse îi reiese că șoferul a suferit răni grave și a decedat pe loc. Potrivit mai multor instituții media rusești, victima ar fi un general-locotenent în vârstă de 62 de ani din armata rusă. De asemenea, martorii au raportat că au văzut un bărbat necunoscut în apropierea accidentului cu puțin timp înainte de explozie. Acest incident a avut loc la aproximativ 400 de metri de locul unde, în aprilie 2025, a fost ucis generalul Iaroslav Moskalik, adjunctul Direcției Operaționale Principale a Statului Major General rus. În decembrie anul trecut, generalul-maior Fanil Sarvarov a fost ucis, de asemenea, printr-un atentat cu bombă. Înainte de acesta, generalul-locotenent Igor Kirillov a fost ucis într-o explozie în Moscova.
O nouă explozie soldată cu moartea unui ofițer superior al armatei ruse ridică semne de întrebare asupra securității din jurul elitelor militare de la Moscova. Incidentul a avut loc marți dimineața, 9 iunie, în Balașiha, o suburbie situată la aproximativ 22 de kilometri est de Kremlin, și amintește de atentatul cu bombă care, anul trecut, l-a ucis pe general-locotenentul Iaroslav Moskalik. Potrivit autorităților ruse, victima, un bărbat în vârstă de 62 de ani, se afla la volanul unui BMW X3 în momentul în care vehiculul a explodat. Martorii afirmă că automobilul a luat foc aproape instantaneu, iar flăcările au cuprins partea din spate a mașinii înainte ca aceasta să se izbească de un alt vehicul parcat. Imagini distribuite pe rețelele sociale surprind momentul exploziei și incendiul care a urmat. Trecătorii au încercat să-l salveze pe șofer, reușind să-l scoată din mașina în flăcări, însă acesta a murit la scurt timp din cauza rănilor suferite. Unul dintre martori a declarat: „Am auzit explozia și am văzut flăcările. Am luat stingătorul și am alergat spre mașină. L-am scos pe șofer și l-am tras câțiva metri mai departe”.
Identitatea victimei nu a fost confirmată oficial de autorități. Cu toate acestea, mai multe publicații ruse susțin că persoana decedată ar fi un general-locotenent din armata rusă. Comitetul de Anchetă al Federației Ruse a deschis o investigație pentru a stabili circumstanțele exploziei. Primele informații indică faptul că în vehicul ar fi fost amplasat un dispozitiv exploziv improvizat, cu o putere echivalentă cu aproximativ 500 de grame de TNT. Anchetatorii iau în calcul varianta detonării de la distanță. Potrivit publicației SHOT, dispozitivul ar fi fost activat la scurt timp după ce automobilul a pornit și se deplasa pe o stradă din cartierul Aviatorilor, o zonă cunoscută pentru că găzduiește numeroși pensionari militari, veterani, piloți și foști cosmonauți. Surse din cadrul forțelor de ordine au anunțat că este căutat un bărbat cu barbă, care ar fi fost văzut în apropierea locului exploziei având asupra sa un rucsac.
Atentatul survine într-un context tensionat, marcat de mai multe atacuri împotriva unor oficiali militari și de securitate ruși de la începutul războiului din Ucraina. Locul exploziei se află în apropierea zonei în care, anul trecut, a fost ucis general-locotenentul Iaroslav Moskalik, unul dintre comandanții implicați în coordonarea operațiunilor militare ruse. Acesta și-a pierdut viața după detonarea de la distanță a unei bombe plasate într-un automobil. De-a lungul conflictului, Moscova a acuzat în repetate rânduri serviciile speciale ucrainene că se află în spatele unor operațiuni de sabotaj și a unor asasinate țintite pe teritoriul Rusiei. Kievul evită de regulă să confirme sau să infirme implicarea în astfel de acțiuni. Deocamdată, autoritățile ruse nu au indicat cine s-ar putea afla în spatele exploziei de marți, iar ancheta este în desfășurare.
Incidentul alimentează însă temerile privind extinderea conflictului dincolo de linia frontului și vulnerabilitatea crescândă a unor reprezentanți ai aparatului militar rus, inclusiv în zone considerate până nu demult sigure.