Alertă în Republica Moldova: Dronă explozivă în Orhei

Publicat: · Actualizat: · Timp de citire: 3 minute

Pe scurt

O dronă a explodat în raionul Orhei, Republica Moldova, fără a provoca victime. Ministerul de Externe a subliniat riscurile securității naționale și a anunțat măsuri de consolidare a apărării. Ancheta este în curs de desfășurare.

EN

Brief

A drone exploded in Orhei, Moldova, with no casualties reported. The Ministry of Foreign Affairs highlighted national security risks and announced measures to strengthen defense. An investigation is ongoing.

Alertă în Republica Moldova: Dronă explozivă în Orhei
Sursa foto: observatornews.ro

Reacția Ministerului de Externe

UPDATE: Survolarea neautorizată a oricărui obiect zburător în spaţiul aerian al Republicii Moldova sau căderea acestuia pe teritoriul naţional constituie o ameninţare la adresa securităţii naţionale şi reprezintă o încălcare a suveranităţii şi integrităţii teritoriale a statului, a declarat luni Ministerul de Externe al Republicii Moldova într-o reacţie după ce o dronă s-a prăbuşit şi explodat în apropierea localităţii Lopatna din raionul Orhei, relatează portalul Deschide.md.

"Acest incident evidenţiază, încă o dată, riscurile şi consecinţele pe care războiul de agresiune al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei le generează pentru securitatea regională şi pentru statele din vecinătate", precizează instituţia diplomatică moldoveană.

În acest context, MAE al R.Moldova anunţă că instituţiile statului vor continua să îşi consolideze capacităţile de apărare şi rezilienţă, investind în pace, securitate şi protecţia cetăţenilor săi, pentru a garanta siguranţa Republicii Moldova şi a populaţiei sale.

Ştire iniţială: Un aparat de zbor fără pilot, "posibil o dronă", a explodat în noaptea de 7 spre 8 iunie în extravilanul satului Lopatna, din raionul Orhei, relatează Ziarul de Gardă.

Potrivit autorităților, incidentul nu s-a soldat cu victime, iar ancheta este în continuare în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Poliția din Orhei a fost alertată în jurul miezului nopții de un localnic din satul Lopatna, care a anunțat că a observat un aparat de zbor necunoscut în afara localității, după care acesta a explodat.

La fața locului au intervenit imediat grupa operativă, echipele specializate și serviciile de intervenție. Oamenii legii au transmis că "zona a fost izolată, securizată și monitorizată conform procedurilor".

Totodată, în zonă au ajuns specialiștii Secției tehnico-explozive și reprezentanții Direcției Situații Excepționale Orhei, care "au evaluat riscurile și au efectuat cercetările necesare".

În urma primelor verificări, autoritățile din Moldova au constatat că nu există persoane rănite și nici victime în urma exploziei.

Ancheta a continuat și în dimineața zilei de luni, 8 iunie, când echipele specializate au reluat cercetările la fața locului.

Instituțiile responsabile au precizat că documentarea cazului continuă. Autoritățile colaborează în acest moment cu structurile naționale "pentru a stabili toate circumstanțele incidentului".

"La fața locului s-au deplasat imediat grupa operativă, serviciile specializate și echipele de intervenție. Zona a fost izolată, securizată și monitorizată conform procedurilor. De asemenea, au intervenit specialiștii Secției tehnico-explozive și reprezentanții Direcției Situații Excepționale din Orhei, pentru evaluarea riscurilor și efectuarea cercetărilor necesare. În urma verificărilor preliminare, s-a constatat că nicio persoană nu a fost rănită. În această dimineață cercetările de specialitate au fost reluate, iar Instituțiile responsabile continuă documentarea cazului și colaborează cu structurile naționale competente pentru a stabili toate circumstanțele", a transmis Poliția Republicii Moldova, luni dimineață, pe pagina sa de Facebook.

Incidentul vine în contextul în care, de la începutul invaziei rusești în Ucraina, autoritățile din Republica Moldova au raportat de mai multe ori încălcări neautorizate ale spațiului aerian, de către dronele rusești.