Incident grav după banchet
Acuzații extrem de grave au apărut în urma balului de absolvire al unei clase de a XII-a de la un liceu din Cluj-Napoca, unde părinții unei eleve de 18 ani susțin că aceasta ar fi fost drogată și agresată sexual de trei tineri, fără ca profesorii prezenți să fi solicitat intervenția ambulanței.
Potrivit informațiilor relatate de Știri de Cluj, mama fetei ar fi fost contactată de diriginte în jurul orei 1:00 noaptea și s-a deplasat imediat la locul unde se desfășura evenimentul. Acolo și-ar fi găsit fiica într-o stare de confuzie severă, cu pierderi de memorie și fără capacitatea de a înțelege sau relata ce s-a întâmplat.
Eleva, premiantă și una dintre cele mai bune din liceu, a fost transportată ulterior la spital, unde a fost evaluată medical și psihologic, iar în urma raportului medico-legal ar exista indicii că ar fi fost mai întâi drogată și apoi agresată sexual. Mama fetei a relatat: "Pentru mine coșmarul a început la ora 00:55, când m-a sunat dirigintele și mi-a spus că fiica mea nu mai vorbește coerent și că ceva este în neregulă cu ea. Am ieșit imediat din casă, așa cum eram, în pijama, și am plecat spre local. În timp ce coboram scările, am sunat eu la 112, pentru că nimeni nu o făcuse până atunci."
Tatăl fetei a declarat, conform sursei, că fiica sa nici măcar nu și-a recunoscut mama din cauza stării în care se afla. „Nu putea să poarte o conversație normală, nu înțelegea ce se întâmplă în jurul ei și era complet dezorientată. În ambulanță nici măcar nu și-a recunoscut mama și cerea să fie chemată «mama ei». A fost un șoc pentru noi”, a povestit el.
Principalul suspect ar fi un coleg de clasă, care ar fi venit împreună cu alți doi tineri și ar fi dus-o pe fată într-un parc aflat în apropierea localului unde avea loc banchetul. „Am încercat să aflu ce s-a întâmplat. L-am contactat pe acest coleg și i-am cerut explicații. Mi-a răspuns că a mai chemat doi prieteni și că s-a simțit foarte bine. Toate aceste lucruri trebuie acum lămurite de poliție”, a spus mama fetei.
Familia reclamă și faptul că niciun adult prezent la eveniment, inclusiv cadrele didactice, nu ar fi alertat autoritățile la timp. „Chiar dacă elevii sunt majori, în momentul în care participă la un banchet există o responsabilitate morală și organizatorică față de ei. Nu înțeleg cum nimeni nu a considerat necesar să ceară ajutor medical până când am ajuns eu acolo și am sunat la 112”, a declarat mama tinerei. „Din punctul nostru de vedere, era evident că ceva grav se întâmplase. Efectiv nu înțelegem de ce nimeni nu a chemat salvarea atunci când au văzut starea în care era copilul nostru”, afirmă părinții.
În prezent, polițiștii și procurorii au deschis o anchetă și desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs incidentul. În urma expertizei medico-legale, situația ar fi fost încadrată ca fiind una mai gravă decât se credea inițial. Familia susține că în documentele medicale înaintate anchetatorilor sunt menționate leziuni precum fisuri vaginale, urme de sângerare, vânătăi pe corp și mai multe zgârieturi.
„De la Institutul de Medicină Legală documentele au ajuns la polițiști. Ni s-a comunicat că examinarea a evidențiat fisuri vaginale, posibile urme de sânge, vânătăi pe corp, pe picioare, pe mâini și în alte zone, precum și zgârieturi. Fiica mea nu putea coopera, nu își amintea ce s-a întâmplat și vorbea haotic. Copilul meu nu este așa. Este o fată premiantă, un exemplu pentru alți copii”, a explicat tatăl pentru Știri de Cluj.
Există suspiciuni că în acest caz ar fi fost implicată o substanță de tip „drog al violului”, susțin părinții elevei, care afirmă că aceasta i-ar fi afectat memoria și capacitatea de reacție. Familia consideră că starea în care a fost găsită tânăra, inclusiv pierderile de memorie și dificultatea de a descrie coerent evenimentele, nu corespunde comportamentului ei obișnuit.
Aceștia mai precizează că, potrivit unor discuții purtate cu reprezentanți ai autorităților, ar exista suspiciuni serioase privind administrarea unei astfel de substanțe. Totuși, concluziile oficiale urmează să fie stabilite în urma analizelor și investigațiilor în curs.
În legătură cu informațiile apărute în spațiul public referitoare la un incident petrecut în cadrul unui eveniment privat în care a fost menționat numele instituției, facem următoarele precizări: Evenimentul la care se face referire nu a fost organizat de liceu și nu a făcut parte din activitățile oficiale ale instituției. Acesta a fost un eveniment privat, organizat de părinți, desfășurat în afara spațiilor liceului, după încheierea cursurilor și a activităților școlare. Condamnăm ferm orice faptă care aduce atingere siguranței, integrității sau demnității unei persoane și regretăm profund situația semnalată.
La acest moment, nu deținem informații suplimentare față de cele vehiculate în spațiul public.